Site icon Editia de Dimineata

Digital Nation oferă lecții digitale tinerilor din toate colțurile României

sursa www.radioklass.eu

Digital Nation dă startul înscrierilor la programe educaționale în format online, în sfere de programare, cloud și cybersecurity, graphic design și social media marketing, începând cu 10 septembrie.

”Digital Nation își asumă misiunea de a aduce educația tech în toate colțurile României și de a sprijini dezvoltarea tinerilor în arii tech de interes, pentru a le facilita acestora ulterior lucrul în domeniu sau demararea de proiecte IT proprii. Programul Digital Nation își propune să fie punctul de întâlnire al celor mai importanți actori și să capete susținere atât din mediul privat, cât și din partea instituțiilor publice, prin acorduri oficiale încheiate cu ministerele acreditate. Echipa Digital Nation îi învită în comunitatea online pe specialiștii din țară și îi îndeamnă să se implice în transformarea economică a societății prin lecțiile digitale online”, transmit inițiatorii programului, într-un comunicat remis Europa FM.

Aplicanții vor beneficia de cursuri specializate din aria programării (Frontend, Backend, Programare Mobile Android și Mobile iOS), a securității cibernetice (CyberSecurity), a arhitecturilor de sistem (Cloud & SysOps), a designului web (UX Graphic Design) și a marketingului digital (Advanced Social Media Marketing).

Lecțiile digitale se defășoară pe o durată de 12 luni, la distanță, din fața calculatorului. În comunitate sunt invitați să aplice oameni între 19 și 40 de ani, care au deja competențe elementare pe disciplina pentru care aplică sau au cunoștințe premergătoare în domenii conexe. Cei care au aplicat vor trece printr-un proces de selecție, care va avea loc tot online, iar în urma selecției aproximativ 1.000 de membri vor fi invitați în cele 8 track-uri digitale.

Organizatorii vor percepe o taxă anuală de 100 de euro pentru cei acceptați în comunitate și oferă metodologia proprietară Digital Nation care asigură progresul, motivația participanților și continuitatea procesului de educație.

”Se vorbește foarte puțin despre mediană, despre acest mijloc dintre cele două și despre nevoia acută a mediului de afaceri de a avea forță de muncă pregătită. Imaginați-vă ce ar însemna pentru un antreprenor să aibă angajați pregătiți într-un oraș mediu din țară. Multiplicați asta la nivel național și încercați să vă dați seama ce ar însemna asta pentru dezvoltarea economiei”, declară  Paul Apostol, fondator Digital Nation, potrivit europafm.ro.

 

Exit mobile version