23 septembrie 2020, 16:23

Din dragoste pentru cărți rare și prețioase. Faima unei biblioteci cu totul aparte

„Se întâmplase cu mine ceva. Se întâmplase ceea ce era așa firesc să se întâmple. […] Prin grija noii oblăduiri mi se găsi totuși o slujbă care era socotită oarecum mai pe măsura puterilor mele. Și slujba ce mi se impuse, fără a fi întrebat dacă îmi convine sau nu, era aceea de bibliotecar la vechea bibliotecă Batthyaneum din Alba Iulia. Biblioteca aceasta maghiară, episcopală la origine, înființată de un principe al Bisericii Catolice și mare cărturar, încă din secolul al XVIII-lea, fusese trecută acum de curând în patrimoniul statului, al statului român, care s-a transformat, nu de mult, din monarhie în republică «populară». Biblioteca are bunuri rare de o deosebită importanță și își întreține o anume îndreptățită faimă europeană datorită îndeosebi Codicelui de aur, un evangheliar din secolul al IX-lea, admirabil ilustrat și scris în întregime cu litere de aur.” – Lucian Blaga, ‘Luntrea lui Caron’

 

Pe strada din incinta cetății unde se află biblioteca, azi strada Gabriel Bethlen | Sursa: Biblioteca Batthyaneum

La sfârșitul secolului al XVII-lea, episcopul Transilvaniei a fondat în Alba Iulia o bibliotecă și un observator astronomic. Una dintre cele mai valoroase colecții ale acestei biblioteci este cea de manuscrise, în mod deosebit „cele aproximativ trei sute de volume de manuscrise-codice medievale occidentale, ce reprezintă 80 la sută din totalul celor păstrate în România. Dintre acestea, o sută sunt copiate pe pergament,  iar 66 sunt bogat anluminate”, a explicat dr. Doina Hendre Biro, istoric. 

Pe una dintre străduțele din incinta cetății din Alba Iulia, o fortificație bastionară ce se întinde pe o suprafață de peste 110 hectare, cunoscută cu numele de Cetatea Alba Carolina, nu departe de Muzeul Național al Unirii, se află o clădire sobră și impozantă. Acolo este găzduită o bibliotecă, una dintre cele mai vechi – cunoscută astăzi ca Batthyaneum, după numele fondatorului ei, episcopul romano-catolic Ignác Batthyány.

Clădirea a fost construită între anii 1719 și 1738. Cu o arhitectură în stil baroc, a fost inițial ridicată ca biserică și mănăstire trinitariană. 

Istoricul Doina Hendre Biro a precizat că, în 1784, mănăstirea a fost părăsită de călugări, după care armata, pe baza unui proiect din 1786, a început să facă diferite lucrări, supravegheate de episcop. Câțiva ani, armata a folosit clădirea ca depozit și manutanță.

După șase ani, la cererea episcopului Batthyány, au început alte lucrări de refacere care au fost necesare pentru a se putea amenaja observatorul astronomic și biblioteca. Aceste lucrări s-au încheiat în 1798. Aici a fost amplasată fundația culturală Institutum Batthyaniani – Institutul lui Batthyány din Alba Iulia –, ce includea observatorul astronomic, biblioteca și o tipografie.

În 31 iulie 1798, episcopul Ignác Batthyány a redactat și semnat actul fundației sale, Institutum Batthyanianum din Alba Iulia, cunoscut ulterior ca testament, scria Doina Hendre Biro.

Ignác Batthyány a murit în ziua de 17 noiembrie 1798 și este înmormântat în catedrala romano-catolică din Alba Iulia.

Batthyaneum este o altfel de bibliotecă. Poate fi vizitată, la cerere – cererea scrisă ajunge la Biblioteca Națională a României – din 1961 Batthyaneum este filială a Bibliotecii Naționale.  

Am vizitat-o însoțită de bibliotecarul Gabriela Dănilă de la care am aflat despre savantul Batthyány Ignác, despre bibliotecă, despre observatorul astronomic. Sunt zeci de istorii în jurul acestui loc magic – pentru a da mai departe cât mai multe le-am completat cu informații documentate de dr. Doina Hendre Biro, istoric, și publicate pe blogul bibliotecii. Cei curioși pot citi pe blogul bibliotecii o seamă de articole extrem de interesante, bazate pe documente și semnate de istoricul Doina Hendre Biro. 

 

Ignác Batthyány | Sursa: Biblioteca Batthyaneum

 

Dincolo de toate a fost un OM.

Născut în 30 iunie 1741 în orașul austriac Güssing, Ignác Batthyány a făcut parte dintr-o familie ilustră care, scria istoricul Doina Hendre Biro, „în secolul al XVIII-lea controla importante instituții: Dieta, Biserica, Armata și Tribunalul, și care avea un rol, tot atât de important, la Curtea de la Viena”.

Tatăl lui, contele Batthyány Imre, a deținut funcția de președinte pentru Tabula Septemviralis, curtea de apel din cadrul Curia Regis, Curtea supremă a Regatului Ungariei, din 1723 până la 1949. Mama lui, Anna, a fost fiica guvernatorului Stiriei.

A avut încă șase frați și șapte surori. Așa cum era cerea tradiția în familiiile aristocrate, al doilea născut trebuia să urmeze o carieră ecleziastică. La zece ani, Ignác a părăsit casa părintească pentru studii: le-a început la Pesta, la Colegiul Piarist, și le-a încheiat la Collegium Germanicum din Roma, unde a obținut și doctoratul în teologie.

„S-a despărțit prea devreme de părinți și de frații de care s-a înstrăinat treptat. De la Roma a scris scrisori, a așteptat răspunsuri, care veneau rar, după care, doar din politețe, din iubire și din singurătate, s-a mai adresat familiei. Poate de aceea a preferat să își aleagă prieteni printre profesori, istorici, astronomi și printre cei mai influenți bibliotecari”, scria dr. Doina Hendre Biro despre Ignác Batthyány.

A corespondat de altfel întreaga lui viață – care s-a încheiat mult prea devreme, de-abia împlinise 57 de ani – cu oameni de cultură și știință din diferite țări. Cele cinci limbi pe care le vorbea l-au ajutat fără îndoială să păstreze multe asemenea legături. 

După obținerea doctoratului, s-a stabilit într-un oraș din nordul Ungariei, Eger, la început ca preot, apoi ca mare prepozit. În 1780, a fost numit episcop al Transilvaniei și a ajuns la Alba Iulia.

Pe lângă activitățile administrative și numeroasele sarcini pe care le-a avut de îndeplinit ca episcop, a studiat, a scris cărți, a fondat o bibliotecă și un observator astronomic. Deși deseori responsabilitățile l-au copleșit, cele mai mari dificultăți au fost în special de ordin financiar:

„…pentru a putea plăti, și-a creat un întreg mecanism de exploatare a resurselor eparhiei, de producere și vânzare de materiale de construcție, lemne de foc și mai ales vin, pentru armata din cetate”, scria dr. Doina Hendre Biro. 

Pe lângă toate acestea, peste 15 ani de viață a suferit de podagră – ceea ce i-a îngreunat deplasarea și i-a redus din activități, fiind nevoit să se bazeze pe colaboratori.

Dr. Doina Hendre Biro amintea că, din documentele păstrate acum în Batthyaneum, Ignác Batthyány apare ca un om cu  „o energie rară, o personalitate puternică cu o extraordinară capacitate de a îndeplini mai multe misiuni și responsabilități, în același timp. A lăsat în urma sa o adevărată moștenire spirituală și intelectuală în cel mai larg sens al exigenței științifice. Ignác Batthyány a fost un aristocrat, un ecleziast, un savant, un pasionat și erudit bibliofil, un istoric, dar înainte de orice, a fost un OM”.

 

Despre Batthyaneum într-un ziar din 1918 | Sursa: Biblioteca Batthyaneum

Observatorul astronomic. 

Prin activitatea științifică, Ignác Batthyány a dorit să constituie „baza unei vieți științifice elevate în Transilvania, realizând pas cu pas biblioteca, colecțiile de antichități și de științele naturii, tipografia, moara de hârtie și, în sfârșit, observatorul astronomic”, menționa istoricul Doina Hendre Biro.

Observatorul de la Alba Iulia a fost înființat în 1794 la inițiativa lui Ignác Batthyány. Într-un articol publicat în Vasárnapi Ujság (Ziarul de duminică), în martie 1918, tradus și publicat pe pagina bibliotecii Batthyaneum, se amintește și de observatorul lui Batthyány:

„Observatorul era compus dintr-o încăpere mare, două cămări și o terasă. Minunatele piese de mobilier sculptat, vechile instrumente astronomice stau mărturie mărețelor zile din vremuri de demult. Azi, instrumentele din observator sunt învechite, nemaifiind adecvate observațiilor științifice exacte.”

 

Aula Magna | Sursa: Biblioteca Batthyaneum

„… mă întorc la Batthyaneum. Mă izolez în încăperea manuscriselor, la bibliotecă. Caut să-mi înfrâng disperarea, răsfoind un manuscris medieval, un evangheliar minunat ilustrat. Culorile ilustrațiilor făcute de-o mână în secolul al XIII-lea sunt proaspete ca de ieri. Multe-multe ceasuri pierd în felul acesta de la o vreme.” 

– Lucian Blaga, ‘Luntrea lui Caron’ –

În 7 octombrie 1912, a fost inaugurată camera blindată din incinta bibliotecii Batthyaneum, unde se păstrează manuscrise și incunabule – tezaurul bibliotecii. 

Batthyaneum, exterior | Credit foto: Mira Kaliani

Codicele de Aur.

Cea mai valoroasă colecția a bibliotecii Batthyaneum a rămas cea a lui Ignác Batthyány – ceea ce înseamnă în jur de 18.000 de manuscrise și tipărituri. În prezent, în colecția bibliotecii sunt peste 72.000 de documente. Cel mai vechi este un manuscris din secolul al IX-lea, realizat la cererea împăratului Carol cel Mare (742–814). Este Codex Aureus, Codicele de Aur, sau Evangheliarul de la Lorsch, după numele mănăstirii unde a fost menționat prima dată, cel mai prețios manuscris medieval occidental aflat în România.

Potrivit istoricului Gheorghe Anghel, manuscrisul a fost divizat în jurul anului 1472, legându-se două volume separate. La începutul secolului al XVII-lea, ambele părți se aflau la Roma, însă doar una în Biblioteca Vaticanului. Prima parte a manuscrisului a ajuns, „nu se știe în ce împrejurări”, în biblioteca arhiepiscopului de Viena. În 1785, într-o călătorie la Viena, Ignác Batthyány a cumpărat întreaga bibliotecă a arhiepiscopului și în acest fel rarul manuscris a ajuns în biblioteca lui din Alba Iulia. 

Unde se află și astăzi. „De atunci, manuscrisul a rămas pe meleagurile noastre, constituind o adevărată perlă de valoare inestimabilă, exemplar unic și rarisim, între foarte puținele de acest gen”, scria profesorul Gheorghe Anghel.

 

Codex Aureus, ilustrație | Bibliotheca Laureshamensis – digital

 

Realizat cu litere de aur pe foițe de pergament, manuscrisul include cele patru evanghelii.  Primul fragment, aflat la Batthyaneum, are 111 file, bogat ornamentate, pe două coloane. 

Al doilea fragment al manuscrisului și prima copertă se păstrează în Biblioteca Vaticanului. Coperta a patra se află la Londra, la Victoria and Albert Museum.

În 1965, la Aachen, Germania, a avut loc un eveniment cultural dedicat celebrării epocii carolingiene. Atunci, pentru prima dată după trei secole, toate cele patru părți originale ale celebrului manuscris, aflate în trei țări diferite, s-au reunit. 

În 1967, a fost realizată o reproducere după Codex Aureus. În prezent, există online mai multe versiuni complete după Codex Aureus de la Lorsch.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.