19 octombrie 2021, 5:24

Din viața Sofiei Tolstaia: „Trăiam doar cu personajele din Război și pace și eram fericiți

Voiam doar să spun că toate ideile care au urmări imense sunt întotdeauna simple. Ideea mea se reduce la judecata că, din moment ce oamenii răi se unesc între ei și formează astfel o forță, oamenii buni n-au decât să facă și ei la fel.

La 23 septembrie 1862, la vârsta de 34 de ani, Lev Tolstoi s-a căsătorit cu Sofia Andreevna Bers, cu 16 ani mai tânără decât el, fiica unui reputat medic de origine germană din Moscova.

Contesa Sofia Tolstaia, fotografie făcută în jurul anului 1900 | Wikipedia, domeniu public

Cum nu am crezut că e posibil

În cartea The Autobiography of Countess Sophie Tolstoi, publicată în 1922, după trei ani de la moartea ei, Sofia amintea de o însemnare făcută de Lev Nicolaevici în jurnalul lui, în zilele de 12 și 13 septembrie 1862:

Sunt îndrăgostit, așa cum nu am crezut că e posibil să iubești. […] Mâine, de dimineață, ar trebui să merg și să-i spun tot ce simt sau să mă împușc.

Nu s-a împușcat, s-a dus la Sofia și i-a dat cererea lui de căsătorie în scris. Ea a spus da, în 17 septembrie erau logodiți și, după o săptămână, soț și soție. Sofia mărturisea în autobiografia ei că nu a fost o elevă bună, deoarece se concentra doar pe materiile care i-au plăcut – printre acestea, literatura a fost pe primul loc.

Copilăria lui Tolstoi și romanul David Copperfield al lui Dickens au produs asupra mea o impresie puternică în adolescență”, scria Sofia. Limba rusă și franceză i-au adus calificativul „excelent”, iar profesorul ei îi spunea mai târziu cu încântare lui Tolstoi: „Aceasta e soția de care ai nevoie. Are un talent extraordinar pentru literatură”.

Lev Tolstoi, în camera de lucru, 1891, pictură de Ilya Repin

Anii cei minunați

Frumoasă, inteligentă, cu talent și la scris, Sofia s-a dovedit, în timp, și o femeie puternică. După căsătorie, s-au stabilit la moșia scriitorului, Iasnaia Poliana. „Din prima zi, mi-am ajutat soțul în administrarea proprietății și în transcrierea manuscriselor lui”, scria Sofia.

Primii zece ani de căsnicie, din aproape o jumătate de veac, au fost cei mai minunați pentru familia Tolstoi. Viața personală împlinită s-a revărsat din abundență în cea de creație. „Simt forța nevoii de a scrie”, nota Tolstoi în decembrie 1862, în jurnalul lui. „Acea forță a fost una extraordinară și a creat o operă măreață ceea ce a făcut ca primii noștri ani de căsătorie să fie luminați cu bucurie și fericire”, povestea Sofia în jurnalul ei.

A fost capodopera Război și pace, despre care George Călinescu scria că e „o sublimă expediție în sufletul omenesc”.

Când omul se vede în fața unui pericol apropiat, două glasuri la fel de puternice se fac auzite în sufletul lui: unul îl îndeamnă cu destulă cumințenie să se gândească în ce constă pericolul și cum se poate înlătura;

altul îi spune și mai înțelept că-i prea greu și prea chinuitor să te gândești la primejdie, când nu este în puterea omului să prevadă totul și să se izbăvească de puhoiul general al întâmplărilor, și că, deci, atâta timp cât primejdia n-a venit încă, e mai bine ca omul să-și întoarcă fața de la ea și să nu se gândească decât la lucruri plăcute.

În singurătate, de cele mai multe ori, omul dă ascultare primului glas; în societatea altora însă, dimpotrivă, celui de-al doilea.

– Lev Tolstoi, Război și pace

Serghei Bondarciuk în rolul lui Pierre Bezuhov, Война и миръ/Război și pace, 1966-67

Le iubeam

După câteva luni de la căsătorie, în 1863, Lev Tolstoi a început să lucreze „cu bucurie și tenacitate” la Război și pace, operă despre care nu-i făcea plăcere să fie numită roman.

Pe măsură ce scria, obișnuia să-i citească Sofiei „fermecătoare pasaje”; tot în acea perioadă, le-a citit unor prieteni fragmente din Război și pace și „cu toții au fost în extaz”.

Sofia povestea că, în acei ani, au dus la moșia Iasnaia Poliana o viață izolată și minunată:

Nu doream nimic altceva decât să trăiesc cu personajele din Război și pace; le iubeam și urmăream viața fiecăruia de parcă ar fi fost ființe reale. A fost o viață plină și una de o neobișnuită fericire; cu iubirea noastră reciprocă, copiii noștri și, mai presus de toate, cu acea operă genială, adorată de mine și mai târziu de o lume întreagă, opera soțului meu – nu îmi mai doream nimic altceva.

Nu există măreție acolo unde nu e simplitate, bunătate și adevăr.

– Lev Tolstoi, Război și pace

„Scria deseori în lacrimi și durere”

„Cât de mult iubeam să transcriu Război și pace”, povestea contesa Sofia Tolstoi, muncă pe care a făcut-o de mai multe ori până la varianta finală.

În jurnal scria:

Conștiința că ajut un geniu și un mare bărbat îmi dă putere pentru orice.

Într-o scrisoare către soțul ei:

Munca aceasta la Război și pace mă înalță spiritual. Când stau jos și transcriu, sunt transpusă într-o lume a poeziei, iar uneori mi se pare chiar că nu romanul tău este atât de bun, ci eu sunt atât de inteligentă.

Tot în jurnal nota:

Levoșka a scris toată iarna cu neliniște, deseori în lacrimi și durere. După părerea mea, Război și pace trebuie să fie o carte superbă. Orice îmi citește, mă emoționează până la lacrimi.

Liudmila Savelieva în Война и миръ/Război și pace, 1966-67

„Iar Lev mi-a îndeplinit dorința”

Cele mai multe capitole din Război și pace au fost rescrise de nenumărate ori, altele, mai puține, au căpătat de la început forma finală:

Întreaga mea ființă, tot sufletul meu era adâncit în această muncă de transcriere încât am început să simt singură când ceva nu era bine; de exemplu, repetițiile frecvente ale unui cuvânt, semne de punctuație greșite, lipsă de claritate. I le semnalam lui Lev; uneori era încântat de observațiile mele; alteori, îmi explica de ce trebuie să rămână așa cum le-a scris.

Mărturisea că i-a sugerat să scoată anumite pasaje „pe care le-am considerat că nu ar trebui citite de tineri”, cum a fost scena frumoasei Elena cu cinismul ei, iar „Lev mi-a îndeplinit dorința”.

Și eu, mâine voi fi ucis, și poate nici măcar de un francez, ci chiar de unul dintr-ai noștri, așa cum și-a descărcat ieri un soldat arma chiar lângă urechea mea, și vor veni francezii, mă vor lua de cap și de picioare și mă vor azvârli într-o groapă, ca să nu putrezesc sub nasul lor, și se vor statornici noi condițiuni de viață, cu care alții se vor obișnui și eu nu voi ști de ele și nici urmă de mine nu va mai fi.

Se uită la șirul de mesteceni cu frunzișul lor verde-gălbui neclintit și cu scoarța lor albă, ce strălucea în soare.
Să mor, să mă omoare pe mine, să nu mai exist… să existe toate astea, iar eu să nu mai fiu.

– Lev Tolstoi, Război și pace

Dincolo de Chepyzh, Sofia a plantat brazi și stejari, locul preferat al lui Tolstoi pentru plimbarea de dimineață și unde, mărturisea el, deseori stătea și scria – pe o bancă pusă de soția lui pentru el | Sursă imagine: izi Travel

„Vino la noi, să vezi pădurea însorită”

În timpul celor șase ani în care a lucrat la Război și pace, scriitorul a trecut prin perioade de deznădejde și depresie, de dezamăgire față de ceea ce a scris și s-a aflat la un pas de a renunța.

Așa s-a întâmplat în 1864, când era la Moscova – unde mergea pentru documentare – și Sofia i-a scris:

De ce ți-ai pierdut inima pentru tot? Totul te deprimă; nimic nu merge bine. De ce ți-ai pierdut inima și curajul? Nu ai puterea să te însuflețești singur? Amintește-ți cât de încântat erai de roman, cât de bine ai gândit totul, și dintr-o dată nu îți mai place. Nu, nu, nu trebuie să faci asta.

Acum, vino la noi, și în loc de zidurile Kremlinului vei vedea pădurea Chepyzh, luminată de soare, și câmpiile… și cu o față fericită vei începe să-mi spui ideile tale pentru carte, îmi vei dicta și inspirația va veni din nou la tine și melancolia se va duce departe.

Și așa a fost după ce s-a reîntors acasă.

În cei șase ani, Sofia a născut patru copii de care s-a îngrijit apoi singură, fără ajutor. În același timp, a transcris și re-transcris mii de pagini pe care el le rescria obsesiv, l-a încurajat în momentele lui de descurajare, pregătea mesele, avea grijă de gospodărie și se ocupa de cei care munceau pe proprietate.

Cât timp există viață, există și fericire.

– Lev Tolstoi, Război și pace

Lev Tolstoi alături de familie, pictură de Leonid Pasternak

După ani de muncă, deznădejde și îndoială

Inițial, Război și pace a apărut publicat în serial în ziar. Când Tolstoi și-a anunțat soția că a vândut prima parte, ea spunea că, într-un anumit fel, acest lucru a întristat-o:

Mi-a părut atât de rău că ai vândut-o! Teribil! Gândurile tale, sentimentele, talentul tău, chiar și sufletul tău – toate vândute!

După ce a terminat întreaga operă, Sofia i-a cerut să o publice sub formă de carte și nu în reviste. El a făcut așa cum a dorit ea și, în 1869, a fost publicată prima ediție a romanului. S-a vândut repede, curând a apărut a doua ediție, iar Lev Tolstoi a devenit unul dintre cei mai mari și mai îndrăgiți scriitori ai lumii.

Filmul și premiile lui

În 1966–67 a avut loc premiera filmului Război și pace în regia lui Serghei Bondarciuk (1920 – 1994), care l-a jucat și pe Pierre Bezuhov. Personajul Natașei Rostov a fost interpretat de Liudmila Savelieva (născută în 1942), rol în care aceasta și-a făcut și debutul.

Prințul Andrei Bolkonski jucat de Veaceslav Tihonov în Война и миръ/Război și pace, 1966-67

Bondarciuk nu l-a dorit pe Tihonov în rolul prințului Andrei, având alte preferințe. Cum ceilalți actori au refuzat, l-a acceptat pe Veaceslav Tihonov (1928 – 2009) la insistența ministrului culturii de atunci. În timpul filmărilor, se spune că Bondarciuk și-a arătat mereu nemulțumirea față de jocul acestuia.

Mai mult, Tihonov era considerat un pic prea în vârstă pentru a fi prințul Andrei Bolkonski. Cu toate acestea, a fost un fermecător prinț și a reușit de minune să dea viață personajului creat de Tolstoi – probabil așa l-a văzut și Tolstoi pe prințul Andrei și la fel și l-au imaginat mulți cititori ai cărții.

Cu o durată de peste șapte ore, filmul a fost produs de Mosfilm, cu ajutor autorităților sovietice și a armatei care a pus la dispoziție mii de cai și peste zece mii de soldați. Costul producției a depășit 9 milioane de dolari, la vremea respectivă, ceea ce l-a făcut cel mai scump film realizat în Uniunea Sovietică.

Filmul a pus mai mult accentul pe secvențele din război și mai puțin pe viețile protagoniștilor dincolo de front – ceea ce este diferit de carte. Versiunea lui Serghei Bondarciuk a fost însă considerată cea mai bună adaptare cinematografică a romanului lui Tolstoi.

În 1968, a câștigat Globul de Aur pentru cel mai bun film străin și Premiul Oscar pentru cel mai bun film străin acordat de Academia Americană de Film. A fost primul film produs în Uniunea Sovietică ce a obținut Oscarul și, până în 2017, cel mai lung film care a primit acest premiu.

Filmul a fost restaurat și transpus de Mosfilm în format digital, cu imagine și sunet îmbunătățite, și toate cele patru părți pot fi vizionate și pe youtube.

Imagine din Война и миръ/Război și pace, 1966-67

Voiam doar să spun că toate ideile care au urmări imense sunt întotdeauna simple. Ideea mea se reduce la judecata că, din moment ce oamenii răi se unesc între ei și formează astfel o forță, oamenii buni n-au decât să facă și ei la fel. Vezi ce simplu e!
– Lev Tolstoi, Război și pace


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Aurel

    15 decembrie

    Multumim pentru articol, foarte frumos. Foarte ineresanta combinatie de citate autobiografice, pasaje din roman si fotografii, totul te transpune in atmosfera linisita, de creatie, de la mosia lui Lev Tolstoi.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.