4 ianuarie 2023, 21:33

Din vremea faraonilor: „Să te faci scrib și vei fi scutit de impozite, ferit de orice trudă”

„Și în Egipt, a ști să citești și să scrii erau considerate privilegii și indiciu de superioritate; instruirea cerea ani lungi de ucenicie, costa mult, prin urmare doar familiile înstărite își puteau permite să o ofere fiilor lor.”

În timpul domniei lui Amenemhat I (în Papirusul Regilor se spune că a domnit 29 de ani), a avut loc o reformă administrativă care, printre altele, „a acordat scribilor un statut social aparte”, nota istoricul Miron Cihó în Lexiconul faraonilor.

În această perioadă, menționa istoricul, „nu întâmplător au fost redactate două opere literare care elogiază «meseria» de scrib, Kemit și Satira meseriilor.

„Insuportabil de încrezuți”

În vreme ce marinarul „se spetește cu vâsla în mână, o curea pe spate, scribul stă liniștit în cabină”, se lăuda scribul în Satira meseriilor pentru a-i face pe ucenici să fie cât mai muncitori și să vadă avantajele meseriei lor comparativ cu altele.

„Să te faci scrib și vei fi scutit de impozite, ferit de orice trudă” – această promisiune a produs fără îndoială „o grămadă de funcționari de toate rangurile, insuportabil de încrezuți”, se comenta în Istoria universală a prostie, lucrare coordonată de psihologul francez Jean-François Marmion.


„Tot în noaptea aceea, mai târziu, sultanul i-a spus lui Ibn Maymun că trebuia să angajeze un scrib de încredere. Dorea să aibă pe cineva căruia să îi poată dicta amintirile. Secretarul lui era prea prins în tot felul de intrigi. Nu putea să aibă încredere deplină în el. Era în stare să răstălmăcească înțelesul cuvintelor pentru a se folosi de acest lucru mai târziu.

– Știi bine, prietene, a spus sultanul, uitându-se drept în ochii lui Ibn Maymun, că sunt vremuri când viața noastră este în pericol în fiecare minut din zi și din noapte. Suntem înconjurați de dușmani. Nu avem timp să ne gândim la altceva decât la cum să scăpăm cu viață. Doar când domnește pacea ne putem îngădui luxul de a fi lăsați în liniște, cu propriile noastre gânduri.”

Tariq Ali, Cartea lui Saladin, traducere de Carmen Pațac, Humanitas, 2011


O statuie ce îl reprezintă așezat pe scribul Dersenedj din Giza | Sursa: Paul Johnson, The Civilization of Ancient Egypt / Imagine editată de Mira Kaliani

„Prima celulă a birocrației”

Acest document semnificativ numit Satira meseriilor, datat la începutul mileniului al II a.e.n., conține „lauda meseriei de scrib, opusă celorlalte, cu o atenție deosebită pentru aspectul politic al profesiei”, se menționează în volumul De la silex la siliciu, lucrare coordonată de Giovanni Giovannini:

Scribul este prima celulă a birocrației: a îndemna un tânăr să devină scrib înseamnă a răspândi formarea unei clase de birocrați, clasă pe care să se sprijine un stat puternic centralizat, cum era cel faraonic. Oricum, scribii nu erau destinați doar aparatului administrativ, ci și celui al sacerdoților și al înțelepților, cei cărora le era încredințată transmiterea cunoștințelor; astfel, formau, într-un sens mai larg, o clasă de literați care a permis înflorirea unei culturi de nivel înalt. Mai ales disciplinele literare ocupau un loc însemnat, astfel încât au ajuns până la noi adevărate capodopere ale acestora, considerați, pe bună dreptate, primii scriitori din istoria umanității.

„A ști să citești și să scrii”

În Egiptul faraonilor, la fel ca în Mesopotamia, „a ști să citești și să scrii erau considerate privilegii și indiciu de superioritate”, scria Barbara Giovannini în studiul Așa a inventat omul comunicația.

Această instruire însemna „ani lungi de ucenicie, costa mult și doar familiile înstărite își puteau permite să o ofere fiilor lor”.

Pictură murală din mormântul lui Mennah, scrib în timpul faraonului Tuthmosis IV, ce reprezintă scribi care notează producția unei recolte de cereale | Sursa: Paul Johnson, The Civilization of Ancient Egypt / Imagine editată de Mira Kaliani

„Dobândirea statutului profesional de scrib era o treabă lungă și grea”

Au fost însă recrutați scribi și din clasele de jos, în mod special orfani, cum scria istoric britanic Paul Johnson în The Civilization of Ancient Egypt, 1978 – „și aceasta a fost una dintre modalitățile prin care un om sărman putea să pună picioarele copiilor săi pe prima treaptă a ascensiunii sociale”. Istoricul nota:

Exercițiile pe care le făceau pe papirus, tablă și alte materiale formează una dintre cele mai mari categorii de scrieri care au supraviețuit din Egiptul antic și din acestea se vede clar că dobândirea statutului profesional de scrib era o treabă lungă și grea. Munca scribilor era dedicată în special copierii textelor clasice și a exercițiilor didactice, ale căror rigori i-au motivat pe scribi și pe învățătorii lor să insiste asupra demnității și siguranței profesiei lor.

Scribii, se lăudau ei, erau scutiți de corvée, de la serviciul militar și de la impozite. Astfel, o vorbă din învățătura egipteană afirmă: «Ceea ce dobândești într-o singură zi la școală este pentru eternitate», «Munca făcută acolo durează la fel de mult cât munții.» Sau: «Nu porți o paletă? Aceasta este diferența între tine și bărbatul care trebuie să tragă la vâsle.»

„Degetele lui sunt ca ghearele crocodilului”

Istoricul amintea de unele tratate scrise pentru a fi transcrise de scribi ucenici care „treceau prin toate ocupațiile timpului, exagerând dezavantajele fiecăreia și accentuând oportunitățile ce se deschideau scribului”. Aceasta este Satira meseriilor – scribul se lăuda: „Nu am văzut niciodată un sculptor trimis la vreo ambasadă, nici un muncitor în turnătorie care să conducă o solie. Dar l-am văzut pe fierar lucrând chiar în gura cuptorului. Degetele lui sunt ca ghearele crocodilului. Și pute ca peștele stricat”.

Thot, zeul egiptean al lunii, al scrisului și al științei. În mitologie egipteană, apare ca scrib al zeilor și inventator al scrisului. Numeroși scribi aveau în „biroul” lor o imagine ce îl reprezenta pe acest zeu. | Statuetă ce îl reprezintă pe zeul Thot, descoperită la Amarna | Sursa: Paul Johnson, The Civilization of Ancient Egypt / Imagine editată de Mira Kaliani

„Penelul, o simplă tulpină de trestie”

Obiectele care s-au descoperit în morminte, apoi reprezentările sculpturale – statui, basoreliefuri –, picturile murale din morminte, toate acestea au permis să se cunoască instrumentele de lucru pe care le foloseau scribii.

Papirusul pe care scriau și instrumentele erau așezate și transportate, la început, în coșuri de nuiele împletite. Ulterior, se foloseau casete de lemn care aveau și rolul de mese de scris. Barbara Giovannini povestea în studiul său:

Scribul își așeza pe genunchi papirusul desfăcându-l din sulurile legate și aranjate cu grijă, și înmuia penelul, o simplă tulpină de trestie macerată la vârf, într-un vas mic plin cu apă pentru diluarea cernelurilor sau a culorilor. […]

Scribul poseda de asemenea o pânză, un cuțit de răzuit și un instrument pentru a netezi din nou suprafața ștearsă înainte de a corecta greșelile. Toate aceste unele erau adesea prevăzute cu mici sfori pentru a fi agățate la centură.

Conștienți de valoarea papirusului, a notat Barbara Giovannini, scribii „obișnuiau să refolosească adesea acest material, ștergând mai mult sau mai puțin bine textele precedente – așa-numitele palimpseste”.


„Poate vreodată aurul să vindece tristețea, scribule?”

Tariq Ali, The Book of Saladin



ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol