În fondul documentar aflat în păstrarea Arhivelor Diplomatice se află documente valoroase care relevă contribuția diplomației românești la aducerea în țară a primului tratament specific al tuberculozei, la doar o lună după ce acesta a devenit disponibil.
Savantul german Robert Koch (1843-1910) a absolvit Facultatea de Medicină a Universității din Göttingen în 1866, a participat la războiul franco-prusac (1870-1871) și, începând din 1872, a devenit medic al districtului Wollheim. După ce soția sa, Emmy Fraats, i-a oferit un microscop drept cadou cu ocazia zilei de naștere, Koch și-a amenajat un laborator și și-a început studiul asupra bolilor infecțioase.
În 1876 a obținut un prim succes, prin descoperirea unor metode mai eficiente de fixare, colorare și fotografiere a bacteriilor. Între 1877 și 1880 și-a continuat cercetările în domeniul bacteriologiei la Universitatea din Breslau și a publicat un studiu asupra bolilor cauzate de infecțiile bacteriene ale rănilor, fiind ulterior numit membru în cadrul Biroului Imperial de Sănătate din Berlin. A continuat să dezvolte tehnicile de laborator necesare identificării bacteriilor, eforturile sale fiind apreciate chiar de către Louis Pasteur la cel de-al VII-lea Congres Internațional de Medicină, desfășurat la Londra, în 1881.
Robert Koch a condus misiuni de cercetare a bolilor infecțioase în Egipt, India și în alte țări, reușind să izoleze, în 1883, vibrionul holerei. În 1891 a fost creat Institutul de Boli Infecțioase din Berlin, pe care l-a condus până în anul 1904 și care îi va purta numele. În 1905 i-a fost conferit Premiul Nobel pentru Medicină și Fiziologie, în semn de recunoaștere a valorii cercetărilor sale asupra tuberculozei.
Laboratorul lui Robert Koch din perioada 1891-1900
Sursa: www.rki.de
După ce, la 24 martie 1882, Robert Koch anunța descoperirea bacilului tuberculozei, în august 1890 o nouă declarație a medicului german făcea senzație în întreaga lume: producerea unui remediu împotriva tuberculozei. În fapt, entuziasmul și reputația de care se bucura noul tratament propus de către dr. Koch împotriva tuberculozei se datorau faimei de care se bucura acesta, iar nu efectelor curative ale „tuberculinei”, care erau inexistente.
Deși inițial încercase să realizeze o atenuare a bacteriei în vederea producerii unui vaccin împotriva tuberculozei, după modelul Pasteur, rezultatele cercetărilor efectuate timp de doi ani l-au condus la concluzia că nu s-a manifestat nici un fel de alterare a proprietăților sale și că virulența bacilului Koch a rămas neschimbată. De asemenea, Koch considera că pacienții care trecuseră prin boală nu dobândeau imunitate. Deși în 1886 a renunțat la cercetările în acest domeniu, nu și-a publicat niciodată rezultatele experimentelor pe care le-a efectuat.
În august 1890, în timpul celei de-a X-a ediții a Congresului Medical Internațional, desfășurat la Berlin, Robert Koch a anunțat descoperirea „tuberculinei” drept remediu împotriva tuberculozei. Tratamentul a devenit disponibil în octombrie 1890 și a declanșat un val de interes fără precedent, ceea ce i-a oferit perspectiva obținerii unor venituri extraordinare din vânzarea acestui produs și a facilitat decizia autorităților germane de a crea Institutul de Boli Infecțioase din Berlin, al cărui director a fost numit.
Robert Koch in Africa (1896)
Sursa: www.rki.de
În fondul documentar aflat în păstrarea Arhivelor Diplomatice se află documente valoroase care relevă contribuția diplomației românești la aducerea în țară a primului tratament specific al tuberculozei, la doar o lună de zile după ce acesta a devenit disponibil.
Astfel, la 9 noiembrie 1890, Ministerul Cultelor și Instrucțiunii Publice anunța Ministerul Afacerilor Străine cu privire la numirea în calitate de delegați ai săi a savantului dr. Victor Babeș, director al Institutului de Patologie Experimentală și Bacteriologie din București și a dr. George Asachi, pentru a asista la experimentele efectuate de către dr. Robert Koch în laboratorul său privind recent descoperitul său tratament împotriva tuberculozei.
Peste doar câteva zile, la 13 noiembrie 1890, și Ministerul de Război se adresează Ministerului Afacerilor Străine pentru a-i solicita sprijinul în vederea trimiterii unor delegați la Berlin pentru a studia modul de preparare și sistemul de tratament propuse de către dr. Robert Koch, precum și achiziția unor fiole de limfă pentru a fi utilizate experimental în tratatmentul cazurilor de tuberculoză din rândurile armatei române.
Interesul Ministerului de Război față de remediul găsit de către dr. Robert Koch se datora „cazurilor de tuberculoză atât interne, cât și chirurgicale, care sunt răspândite în armată, încât îngrijirea lor a fost totdeauna obiectul unei preocupări nestrămutate din partea administrației războiului, care nu a cruțat nimic pentru a da pătimașilor militari toate mijloacele de care dispune știiința medicală”.
Robert Koch in Africa (1896)
Sursa: www.rki.de
Într-o scrisoare din 20 noiembrie 1890, adresată Ministerului Afacerilor Străine, ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice, Titu Maiorescu, roagă să îi fie explicat doctorului Koch rațiunea desemnării Institutului de Patologie Experimentală și Bacteriologie, în calitate de așezământ de stat și „depozit autentic și nealterat al principiului medical antituberculotic, în interesul științei”, care urma să distribuie în țară medicamentul descoperit de către savantul german.
Legația României la Berlin informa Ministerul Afacerilor Străine la 25 noiembrie 1890 asupra faptului că va fi trimisă în țară o singură fiolă de limfă, întrucât cantitatea disponibilă a medicamentului era deocamdată foarte mică, conținutul unei singure fiole putând fi totuși utilizat pentru tratarea a circa 400 de bolnavi. Prezentând însă un oarecare pericol, tratamentul împotriva tuberculozei produs de către dr. Koch urma să fie folosit doar de către medici autorizați.
Într-un raport datând din 19 decembrie 1890, Legația României la Berlin anunța trimiterea prin poștă, pe adresa Ministerului Afacerilor Străine, a unei cutii de lemn care conținea 6 fiole de limfă produse în laboratorul dr. Koch, împachetate și sigilate de către dr. A. Libbertz, fiind achitat un preț de 153 de mărci și 20 de pfenningi de către ministrul plenipotențiar al României la Berlin, Grigore G. Ghika.
Coletul a ajuns la București pe 29 decembrie 1890, astfel că fiolele au fost trimise Eforiei Spitalelor Civile (Spitalul Colțea de astăzi), Așezămintelor Brâncovenești (Spitalul Brâncovenesc), Eforiei Spitalului Sf. Spiridon din Iași, Institutului de Patologie Experimentală și Bacteriologie din București, condus de savantul Victor Babeș, Administrației Sanitare Militare (Spitalul Militar) și către dr. Nicolae Kalinderu.
Primii pacienți români trimiși de Eforia Spitalelor Civile pentru a fi tratați de tuberculoză de către dr. Robert Koch au fost nepotul lui Nicolae Blaremberg și vărul lui G. Cantacuzino, președintele Camerei Deputaților, care au plecat la Berlin în primele zile ale lunii noiembrie 1890, însoțiți de către dr. George Asachi.
În ianuarie 1891, delegatul Ministerului de Război, col. Zaharia Petrescu, medic de corp de armată și profesor la Facultatea de Medicină din București se întorcea la București după un stagiu de trei săptămâni în laboratorul dr. Koch, aducând în țară încă zece fiole de limfă pentru tratarea tuberculozei. Aceasta însemna că în scurt timp de la descoperirea tratamentului, România putea trata de tuberculoză peste 6.000 de pacienți.
După utilizarea timp de două luni a limfei produse în laboratorul dr. Koch în tratarea pacienților aflați în spitalele aflate în subordinea Eforiei Spitalelor Civile din București, la 26 februarie 1891, Direcția Generală a Serviciului Sanitar din Ministerul de Interne informa Ministerul Afacerilor Străine asupra rezultatelor nesatisfăcătoare obținute, astfel că a renunțat să o mai comande.
Este de menționat faptul că, încă de la început, Koch a fost extrem de reticent în a prezenta detalii privind cercetările sale, despre testări și metodele folosite, oferind chiar în mod intenționat informații inexacte. Practic, „medicii din întreaga lume foloseau pentru tratamentul pacienților o substanță necunoscută, un remediu secret, căruia îi acordau încredere bazându-se doar pe numele și reputația dr. Koch”. Pe aceleași considerente, reviste de prestigiu în lumea medicală precum „British Medical Journal” sau „The Lancet” au publicat imediat studiile dr. Koch, iar personalități de prestigiu din domeniul medical din Marea Britanie, Statele Unite etc. s-au îndreptat spre Berlin pentru a afla detalii asupra tratamentului.
Popularitatea tuberculinei (cunoscută sub denumirea de „remediul Koch”, „limfa Koch” sau chiar „vaccinul Koch”, deși nu era nici limfă și nici vaccin) a început să scadă vertiginos la începutul anului 1891, mai ales datorită faptului că efectele sale terapeutice se dovediseră a fi inexistente și fuseseră înregistrate cazuri de înrăutățire a situației pacienților și chiar decese.
Koch a dezvoltat tuberculina cu ajutorul a doi bacteriologi, Eduard Pfuhl și Arnold Libbertz. Testele inițiale au fost efectuate chiar de către Robert Koch pe el însuși și apoi pe cea de-a doua sa soție, Hedwig Freiburg, iar ulterior asistenții săi, August Paul von Wassermann și S. Kitasato, au participat la experiment. Savantul german descrie astfel efectul remediului său asupra organismului uman: „nu determină o distrugere a bacilului tuberculozei, care se găsește în țesuturi, ci doar țesuturile din jurul bacilului sunt afectate de impactul remediului”, întrucât se produce o necrozare a acestora, ceea ce nu mai oferă condiții favorabile dezvoltării bacilului și conduce în final la distrugerea sa.
În fapt, cercetările ulterioare și dezvoltarea domeniului imunologiei celulare au arătat că tuberculoza este o boală inflamatorie granulomatoasă, întrucât celulele macroface, limfocitele T și B, precum și fibroblastul formează granuloame, care previn diseminarea micobacteriei și determină necroza centrului bacililor tuberculoși, dar în epocă, în absența unei tehnici de laborator performante, Koch nu a putut decela acest proces.
Deși nu și-a demonstrat eficacitatea în tratarea bolii, tuberculina a devenit, încă de la descoperirea sa, un instrument util în diagnosticarea tuberculozei. Koch și-a continuat cercetările asupra tuberculinei și în 1907 a obținut „noua tuberculină”, dar testele efectuate au dovedit lipsa de eficiență a acesteia, astfel că a renunțat definitiv la utilizarea sa ca tratament al bolii. În fapt, tuberculina a continuat să aibă un rol deosebit de important ca instrument de diagnosticare a bolii, mai ales după descoperirea vaccinului BCG și introducerea sa în Franța în 1921. România a fost a doua țară din lume, după Franța, care a introdus, în 1926, vaccinul BCG contra tuberculozei, ca urmare a recomandării dr. Ioan Cantacuzino.
În prezent, testul IDR la tuberculină este utilizat pentru a stabili dacă o persoană a dezvoltat un răspuns imun la bacteria care provoacă tuberculoza și se bazează pe faptul că infecția cu Mycobacterium tuberculosis produce un tip de reacție cutanată de hipersensibilitate la anumite componenete ale bacteriei.
Tuberculina PPD (derivate proteice purificate) utilizată astăzi are ca element de bază componente ale bacteriei conținute în extractele de culturi filtrate și se injectează intradermic (imediat sub piele), determinând în funcție de dimensiunea indurației (zona cu margini clar definite, în jurul locului de injectare), rezultatul testului.