CITIRE

Distracția de a face fizică. Maria Goeppert Mayer,...

Distracția de a face fizică. Maria Goeppert Mayer, de la muncă voluntară la Premiul Nobel

Aproape întreaga ei carieră, Maria Goeppert Mayer a lucrat mai mult „pentru distracția de a face fizică”, fără să primească bani, să aibă vreun statut social de invidiat ori să dețină măcar un post titular la vreo școală. Abia la 58 de ani a reușit să fie profesor cu normă întreagă. Și totuși, din plăcerea și distracția de a face fizică, Maria Goeppert a adus o contribuție majoră în domeniul fizicii nucleare, în particular cu modelul păturilor nucleare creat de ea.

Așa începe prezentarea fizicianului Maria Goeppert Mayer de pe website-ul Fundației Nobel din seria lor de povești-portrete dedicate femeilor care au schimbat lumea științei.

Maria Goeppert s-a născut în 28 iunie 1906, în Katowice, atunci un oraș ce aparținea de Prusia, Germania. A fost singurul copil al Mariei și Friedrich Goeppert. Când fetița a avut patru ani, familia s-a mutat în orașul Göttingen, cunoscut centru universitar, unde tatăl ei a fost numit profesor la catedra de pediatrie a universității.

Tatăl ei a fost a șasea generație dintr-un șir de profesori universitari ai familiei, deci a fost în firea lucrurilor ca Maria să păstreze modelul și să urmeze o universitate.

Universitatea din Göttingen | Sursa: U4 Society, University Network

„Tatăl meu mi-a spus: «Nu crește ca să fii o femeie», iar prin asta, voia să spună, o casnică”, povestea Maria Goeppert Mayer, după ce a crescut și „nu a fost o femeie”, așa cum i-a spus tatăl ei.

Göttingen era un cochet oraș german, chiar și în perioada de început de secol al XX-lea, cu o universitate fondată în 1737, totuși pentru tinere nu era nici acel oraș tocmai pregătit – altfel spus, tinerele doritoare de studii înalte nu aveau prea multe opțiuni. Înainte cu un an de a merge la facultate, singura școală de fete ce exista tocmai își închisese porțile. Totuși, Maria a dat examen de admitere la universitate și a reușit alături de alte trei fete și 29 de băieți.

Era în anul 1924, când a intrat la universitate. În acea perioadă, în universitățile din Germania, fără să fie ceva ieșit din comun, raportul tineri și tinere era cam de zece studenți la o studentă.

Maria a avut intenția să facă studii de matematică; a ales această carieră dintr-un mod practic, deoarece s-a gândit că își va putea găsi repede un post în învățământ, mai ales că multe școli pentru fete duceau lipsă de profesoare de matematică.

De la stânga: Joseph Edward Mayer, soțul ei, Maria Goeppert Mayer și Karl Herzfeld (fizician) | Sursa: Nobel Prize

 

Totuși, repede și-a dat seama că matematica nu o atrage atât de mult pe cât a crezut. Fizica a venit ca o ispită și i-a cedat. În anii 1920, Universitatea din Göttingen avea un centru unde se preda fizica modernă și se putea lăuda cu mai mulți studenți remarcabili, care au devenit nume în fizică.

Maria spunea că matematica devenise prea mult ca o rezolvare a unui joc de puzzle, în timp ce „fizica este de asemenea rezolvarea unui joc de puzzle, însă e un puzzle creat de natură, nu de mintea omului”.

În anii 1930, a obținut și doctoratul în fizică cu o lucrare ce i-a cucerit pe mulți și unii profesori chiar au numit-o capodoperă.

Maria Goeppert Mayer, prima din stânga imaginii | Sursa: Nobel Prize

În perioada în care se ocupa de lucrarea de doctorat, l-a cunoscut pe chimistul Joseph Edward Mayer. American născut în New York City în 1904, cei doi s-au întâlnit prima dată la familia Mariei, unde Joseph locuia în timp ce a lucrat ca asistent al fizicianului James Franck, câștigător al premiului Nobel în 1925. Curând, Maria Goeppert și Joseph Edward Mayer s-au căsătorit și au plecat la New York unde soțul ei a fost numit profesor asociat la Universitatea Johns Hopkins. Au avut doi copii, o fată și un băiat.

Pentru următoarele trei decade ea și-a urmat soțul la diferite universități din America unde acesta a predat chimie – de la Universitatea Johns Hopkins la Universitatea Columbia apoi la cea din Chicago. Regula nepotismului a fost strictă la toate universitățile, prin urmare Maria nu a putut să fie angajată și să fie plătită; a ales să lucreze ca asistent în cercetare sau ca voluntar.

Maria Goeppert Mayer, 1930 | Sursa: Nobel Prize

Al Doilea Război Mondial a determinat guvernul Statelor Unite să-i ofere Mariei ceea ce universitățile nu au putut. Timp de câțiva ani, undeva pe la sfârșitul anilor 1930 și începutul anilor 1940, când conflictul mondial era în toi, ea a făcut muncă „voluntară” (a fost plătită de guvernul american) la Universitatea din Columbia, alături de mai mulți oameni de știință, la un proiect top-secret în vederea cercetării îmbogățirii uraniului pentru bomba atomică și a fost cooptată și în echipa ce a lucrat pentru Manhattan Project.

Cu toată că a fost întotdeauna împotriva lui Hitler, a fost conștientă că arma la care își dădea concursul putea să fie folosită pentru a ucide oameni nevinovați, inclusiv prieteni și familia ei din Germania. Mai târziu, și-a exprimat satisfacția și ușurarea că echipa cu care a lucrat pe o parte din proiect nu a reușit să obțină rezultatele așteptate.

După ani, a mărturisit: „Nu am găsit nimic și am fost norocoși… am scăpat de crunta vinovăție pe care o resimt și astăzi cei responsabili de crearea bombei”.

După război, a continuat cu munca neplătită, până când a primit din partea unui centru de fizică nucleară un post part-time. Atunci când a fost solicitată pentru acea muncă, și-a reamintit mai târziu că a fost de-a dreptul revoltată: „Dar eu nu știu nimic despre fizica nucleară”.

Maria Goeppert Mayer alături de colegi de la Institutul de Cercetare a Universității din Chicago la petrecerea de Anul Nou, 1960 | Sursa: Nobel Prize

După ani de muncă, a dezvoltat modelul ce a permis înțelegerea structurii nucleare, și anume modelul păturilor nucleare ce urmărește comportarea individuală a nucleonilor (protonul și neutronul, care alcătuiesc nucleul atomului) în nucleu.

Cercetările făcute de Maria Goeppert Mayer au demonstrat că nucleele cu anumite numere de neutroni și protoni (numerele magice 2, 8, 20, 50, 82, 126…) „sunt deosebit de stabile, fiindcă păturile lor sunt pline. Deoarece unele nuclee sunt mai stabile decât altele, rezultă că energia poate fi eliberată prin reacții nucleare. Soarele este alimentat prin fuziune nucleară, în care două nuclee se ciocnesc și fuzionează pentru a forma un nucleu mai mare. Procesul opus este de fisiune, pe care se bazează centralele nucleare.” (explicație din cartea Fizica simplificată, de Nicolae Sfetcu)

Maria Goeppert Mayer este însoțită de regele Gustav VI Adolf la Banchetul Nobel, 10 decembrie 1963 | Sursa: Nobel Prize

„A fost ca un puzzle cu multe și variate piese. Simțeam că dacă aș avea doar încă o piesă totul s-ar fi potrivit atunci. Am găsit piesa care lipsea și totul a devenit clar”, a mărturisit Maria după ce a descoperit modelul păturilor nucleare.

După ce și-a publicat teoria, a aflat că J. Hans D. Jensen, specialist în fizică nucleară, a făcut în același timp aceeași descoperire. Ea și Jensen au publicat în 1955 o carte și, în 1963, tot împreună au împărțit, pentru descoperirea lor, premiul Nobel pentru fizică. A fost a doua femeie căreia i s-a acordat Premiul Nobel în fizică, prima fiind Marie Curie, în 1903.

Maria Goeppert Mayer a decedat în 20 februarie 1971, în San Diego, California. După moartea ei, Societatea Americană de Fizică a creat un premiu ce-i poartă numele, acordat pentru a susține și a încuraja tinere cu rezultate în domeniul fizicii.

 

Sursa cover foto: wired


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.