Site icon Editia de Dimineata

Doi ruși au fugit de mobilizare cu o bărcuță, traversând Marea Bering spre Alaska („doar” vreo 500 km)

Doi ruși au traversat strâmtoarea Bering cu o barcă pentru a evita recrutarea și au debarcat pe o insulă izolată din Alaska, unde au cerut azil, potrivit unor rapoarte din regiune, scrie The Guardian.

Cei doi au eșuat în apropierea Gambell, o așezare de aproximativ 600 de persoane de pe insula St Lawrence, situată la 46 de mile de peninsula Chukotka din Siberia.

Autoritățile  au declarat pentru site-ul Alaska’s News Source că bărbații au declarat că au navigat aproximativ 300 de mile pe mare (aproape 500km), pornind din orașul rusesc Egvekinot.

Un rezident local a declarat că unul dintre bărbați avea un aspect european și vorbea limba engleză, iar celălalt părea să fie de etnie yupik siberiană.

Un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Internă a declarat „Indivizii au fost transportați la Anchorage pentru inspecție, care include un proces de verificare și control, iar apoi au fost ulterior procesați în conformitate cu legile americane aplicabile în materie de imigrație în temeiul Legii privind imigrația și naționalitatea”.

Deocamdată nu s-a decis dacă cei doi ruși vor fi autorizați să rămână în SUA. Ambasada Rusiei la Washington deja s-a interesat de ei și a spus că în curând vor vorbi la telefon…

Exit mobile version