Site icon Editia de Dimineata

Doliu de Ziua Aviației Române. Analist: „România are vulnerabilități foarte crescute care pot să se transforme în amenințări de securitate.”

Sursa www.hotnews.ro

Pe data de 20 iulie, an de an, sărbătorim Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene. Anul acesta festivitatea va avea loc începând cu ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului din București. Deși spectacolul se anunță a fi unul inedit, Ziua Aviației este umbrită de cele două accidente aviatice din ultima perioadă.

La Ziua Aviației 2018 participă avioane de tip F-16 Fighting Falcon, C-27J Spartan, C-130 Hercules, precum și elicoptere IAR-330 Puma, MI-17/18 și EC-135, a anunțat Ministerul Apărării Naționale.

Pentru acest eveniment, Forțele Aeriene, Ministerul de Interne și Serviciul Român de Informații au organizat antrenamente pe parcursul acestei săptămâni. La repetiții participă și avioane de vânătoare F-15 Eagle aparținând Forțelor Aeriene ale Statelor Unite ale Americii ce iau parte la exercițiul Dacian Eagle 2018 desfășurat la Câmpia Turzii.

Cu toate acestea, trebuie să amintim de cele două accidente aviatice din ultimele săptămâni în care un MIG 21 LacnceR s-a prăbuşit la Borcea, iar un pilot şi-a pierdut viaţa. Ulterior, un aparat de tip IAR 99 s-a prăbușit în comuna Nicolae Bălcescu, iar cei doi piloți au scăpat ca prin urechile acului, reușind să se catapulteze în ultimul moment. Cât de grave sunt aceste incidente și ce riscuri legate de securitatea națională a României ascund ele? Pentru a afla răspunsurile la aceste întrebări am stat de vorba cu Răzvan Munteanu, analist în domeniul relațiilor internaționale.

Sursa facebook.com

Având în vedere cele două accidente aviatice din ultimele săptămâni, considerați că este necesară modernizarea aparatelor de zbor?

Răzvan Munteanu: Categoric este nevoie de modernizarea echipamentului aerian din două puncte de vedere principale. În primul rând, aeronavele militare pe care le avem sunt MIG-uri destul de vechi. Nu mai oferă siguranța zborului necesară, iar accidentele acestea pe care le-am avut reprezintă un exemplu clar.

În al doilea rând, România este un stat cu dimensiuni medii (al șaselea stat ca mărime din Uniunea Europeană) și astfel are nevoie de o aviație mult mai modernă și capabilă de a se alinia la standardele NATO, motiv pentru care aeronavele militare americane sunt mult mai bune și mai necesare pentru noi decât MIG-urile pe care le avem în prezent.

IAR 99 | Sursa wikipedia.ro

Considerați că lipsa aparatelor de zbor performante reprezintă o vulnerabilitate pentru siguranța națională a românilor?

Cu siguranță! Aparatele de zbor reprezintă o componentă importantă a factorului militar, iar România, atât la nivel maritim, cât și aerian are vulnerabilități foarte crescute care pot să se transforme în amenințări de securitate.

Luând în considerare accidentul din cadrul mitingului aviatic în care un MIG s-a prăbușit, iar pilotul a decedat, considerați că ministrul apărării, Mihai Fifor, ar trebui să demisioneze?

Astfel de cazuri s-au mai întâmplat și în alte state și nu au fost demisii la nivel politic pentru că nu sunt evenimente ce țin în mod direct de un eșec al Administrației guvernamentale. Situația armatei de astăzi este o situație care se datorează ultimilor 15 ani.

Ministrul nu are toate datele necesare în legătură cu avionul care s-a prăbușit. Vor trebui câteva demisii și chiar se va ajunge în instanță cu dosar penal. Eu cred că în aceste cazuri vina aparține tehnicienilor militari care se ocupă de echipamente deoarece, într-un asemenea caz, nu poate să fi vorba decât de o eroare umană. Aici, fie că ne place sau nu, implicarea politicului nu e atât de mare.

Sursa www.monitorulcj.ro

Ce măsuri considerați că ar putea fi luate pentru a evita astfel de accidente?

Trebuie să începem de la cei 2% (procentul din PIB) pe care trebuie să îi dăm pentru înarmarea militară și de asemenea, înzestrarea militară în conformitate cu standardele NATO. Aceasta din urmă este principala măsură pe care trebuie să o avem în vedere și ar trebui să fie discutată.

Exit mobile version