Site icon Editia de Dimineata

Două cazuri de variantă indiană a coronavirusului, înregistrate în Grecia

Tocmai când toate gândurile românilor vaccinați anti-COVID se îndreaptă spre însorita Eladă, o veste proastă vine să tulbure planurile de vacanță.

Două cazuri ale variantei indiene de COVID-19 au fost depistate în Grecia, au anunţat duminică autorităţile sanitare din această ţară, potrivit keeptalkinggreece.com.

Organismul naţional de sănătate publică (Eody) a subliniat într-un comunicat că „un eşantion pozitiv al variantei dominante în India B.1.617.1” a fost detectat „la o femeie străină, de 33 de ani, care locuieşte în Atena şi care făcuse o călătorie în Dubai pe 4 aprilie”.

Eody a precizat că, atunci când a părăsit Dubaiul, femeia a prezentat un „test PCR negativ”.

Cazul a fost detectat în timpul testării masive efectuate de către serviciile sanitare, a indicat în comunicat Eody.

Femeia prezenta simptome, însă nu a fost spitalizată. În prezent, „simptomele au dispărut, iar perioada de carantină s-a încheiat”, se arată în acelaşi comunicat.

„Tulpina B.1.617.1 a fost izolată şi provine din Maharashtra, statul indian în care varianta a fost pentru prima dată cunoscută sub acest nume”, se arată în comunicat.

Sistemul de sănătate indian este copleşit de un nou val de infecţii atribuite parţial acestei variante de coronavirus.

Autoritățile elene au anunțat că la această oră se caută toți contacții femeii, pentru a se depista alte posibile infectări cu varianta indiană.

Keeptalkinggreece.com notează că un prim caz de mutație indiană a fost detectat în Patras, la 23 aprilie. Persoana infectată a prezentat simptome din 13 martie. Ancheta epidemiologică a conchis că persoana infectată nu avea istoric de călătorie sau contact cu vreun caz confirmat. Sursa citată precizează că atunci nu a fost făcut niciun anunț oficial din partea autorităților sanitare elene.

De notat că în rândul membrilor comunității științifice internaționale s-a dat alarma în legătură cu mutația indiană, care este foarte contagioasă, iar specialiștii se tema că vaccinurile anti-COVID ar putea fi mai puțin eficiente în cazul acestei variante.

Acum câteva zile, mutația indian a fost depistată în Belgia la un grup de persoane care venea din India în Belgia, via aeroportul internațional Charles de Gaulle din Paris.

Mutația indiană a mai fost depistată în Australia, Germania, Irlanda, Namibia, Israel, Noua Zeelandă, Singapore, Marea Britanie și Statele Unite.

 

Exit mobile version