Site icon Editia de Dimineata

Dreptate, ochii plânși vor să te vadă! Sentința în dosarul ”Colectiv” a fost amânată. Pentru martie

Poate nu trecuseră prea mulți ani de la tragedie, poate nu uitaseră destui ce s-a întâmplat atunci. Așa că s-a mai decis o amânare, iar dreptatea se lasă din nou așteptată. Curtea de Apel Bucureşti a amânat luni, pentru 3 martie, pronunţarea sentinţei definitive în dosarul “Colectiv”, în care fostul primar al Sectorului 4 Cristian Popescu-Piedone a fost condamnat în primă instanţă la 8 ani şi 6 luni de închisoare pentru abuz în serviciu.

La ultimul termen al procesului, din 21 decembrie 2021, avocaţii inculpaţilor au solicitat achitarea sau aplicarea unor pedepse mai blânde, apreciind că procurorii ar fi greşit când au decis trimiterea în judecată a clienţilor lor, dar şi magistraţii Tribunalului Bucureşti, când au pronunţat pedepse cu executare, scrie europafm.ro.

De cealaltă parte, procurorii au cerut pedepse “orientate spre maximumul prevăzut de lege” şi cu executare pentru fostul primar al Sectorului 4 al Capitalei Cristian Popescu-Piedone, funcţionari din Primărie, patronii clubului, doi pompieri, doi pirotehnişti şi reprezentaţii unei firme de artificii, susţinând că ordinea socială a fost “alterată” de corupţie, iar oameni nevinovați au ars în incendiu. “Nu vorbim de doi, ci de un cimitir”, au transmis anchetatorii.

Iniţial, procesul ar fi trebuit să se încheie în luna iunie 2021, însă completul de judecată, format din magistraţii Adina Pretoria Dumitrache şi Andrei Viorel Iugan, a ridicat din oficiu o cerere de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru o parte dintre inculpaţii din dosarul ”Colectiv”.

Propunerea a dus atunci la dezbateri aprinse între judecătoarea Adina Pretoria Dumitrache, pe de o parte, şi, pe de alta, procurorul DNA şi avocaţii victimelor, care au reclamat că se încearcă tergiversarea procesului şi aplicarea unor pedepse mai mici inculpaţilor.

Cei doi judecători ai completului nu au căzut de acord asupra schimbării încadrării juridice a faptelor, astfel încât s-a format un complet de divergenţă, prin includerea unui al treilea magistrat.

Exit mobile version