Site icon Editia de Dimineata

Duba bibliotecă mobilă va străbate 20 de sate din județul Cluj (VIDEO)

Asociația Zi de Bine și Asociația Culturală Cărțile pe Față vor străbate județul Cluj la bordul unui BookTruck, o dubă transformată în bibliotecă. Ea va conține o mie de cărți și va opri în peste 20 de sate. Biblioteca mobilă va staționa timp de o zi în fiecare dintre comunitățile vizate. Acolo, iubitorii de carte vor putea împrumuta în mod gratuit câte patru titluri pe lună, având posibilitatea de a le returna oricând, într-o cutie special amenajată în sat.

Cărțile vor fi selectate în așa fel încât să fie atractive pentru toate categoriile de vârstă. În plus, cei care vor trece pragul bibliotecii mobile le vor putea comunica voluntarilor ce alte cărți și-ar dori să mai citească, în afara celor deja puse la dispoziție. Odată încheiat traseul inițial, BookTruck-ul va reveni lunar în satele vizitate, invitând iubitorii de carte să se alăture și unei serii de ateliere, lecturi, activități interactive și sesiuni de „bibliotecă vie” (oameni care povestesc diverse cărți).

După cum explică Victor Miron, fondatorul Asociației Culturale Cărțile pe Față, obiectivul pe termen lung al BookTruck-ului este să combată lipsa acută a bibliotecilor publice din mediul rural:

„Doar în județul Cluj, sunt peste 300 de sate, dintre care foarte puține au și o bibliotecă publică funcțională. Dorința noastră este ca pe termen mediu și lung să ajutăm la crearea unor biblioteci permanente la sat, atât pentru copii, cât și pentru adulți. O astfel de bibliotecă mobilă poate fi sămânța care să arate că lectura este și o formă de grădinărit, una prin care, rând cu rând, ne cultivăm pe noi”.

Cei care doresc să susțină financiar dezvoltarea BookTruck-ului și să permită astfel achiziționarea unui fond de carte mai vast pot obține informații detaliate privind posibilitățile de donare AICI.

Exit mobile version