Mitul ambulanței negre și-a făcut (din nou) apariția în România, de data aceasta depășind pragul unei isterii și rezultând în răni grave. Între timp, incidentul le-a oferit politicienilor ocazia să promoveze și să-și exprime dezacordul cu privire la un subiect nou, dezbătut până acum doar marginal pe scena politică: legi care să reglementeze dezinformarea.
Mit vechi, consecințe reale
Incidentul a avut loc în comuna Recea-Cristur, unde echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Cluj fusese trimis pentru a acorda îngrijiri unui pacient care se simțea rău. La intrarea în localitate, membrii echipajului au oprit pentru a cere indicații unui grup de localnici. Potrivit informațiilor prezentate de Digi24 și Știrile ProTV, în acel moment oamenii au început să îi filmeze și să se agite, pe fondul zvonurilor care circulau online despre o presupusă „ambulanță neagră” care ar răpi copii.
După ce pacientul a fost preluat, ambulanța a pornit spre spitalul din Dej. Pe drum, autosanitara a fost blocată de un autoturism, iar mai multe persoane au coborât și au început să o lovească. Atacatorii au folosit bâte și topoare, iar o piatră a spart unul dintre geamurile ambulanței. Cioburile au ajuns în ochiul șoferului, care, în ciuda rănii, a reușit să continue deplasarea până la Cluj-Napoca.
Șoferul a fost operat în aceeași seară. Medicii au precizat că, în urma agresiunii, acesta nu riscă să își piardă vederea, însă nu putea fi stabilit imediat în ce măsură aceasta va fi afectată. Potrivit informațiilor publicate de Digi24, recuperarea ar putea dura cel puțin trei luni. Pacientul aflat în ambulanță a suferit, la rândul său, un atac de panică.
La baza incidentului se află o narațiune falsă mai veche, cunoscută în România sub denumirea de „ambulanța neagră”. Ideea că astfel de vehicule ar răpi copii circulă de mai mulți ani în mediul online și a reapărut în ultimele zile pe rețelele sociale. MediaStandard.ro, împreună cu Editiadedimineață.ro, a realizat un episod special din emisiunea Pastila de (DEZ)informare despre acest subiect, în urmă cu 3 ani.
Ministerul Afacerilor Interne a avertizat că informațiile false care au stat la baza incidentului violent din județul Cluj au fost însoțite inclusiv de fotografii și videoclipuri create sau modificate cu ajutorul aplicațiilor de inteligență artificială.
Cât de repede poate statul să decidă ce este fals?
Un proiect inițiat de USR și adoptat de Senat a rămas în așteptarea votului decisiv în Camera Deputaților.
Inițiatorii susțin că platformele ar trebui să poată elimina într-un timp foarte scurt conținutul identificat drept fals, inclusiv cu ajutorul unor instrumente automatizate. PSD a respins însă proiectul în forma actuală, argumentând că acesta conține termeni insuficient definiți și că mecanismele propuse nu sunt suficient de clare pentru a putea fi aplicate.
Aceasta este o dezbatere care se desfășoară de mult timp la nivel european. Astfel a luat naștere Legea privind serviciile digitale (DSA), un regulament al UE care a intrat în vigoare în 2022 și a stabilit un cadru juridic cuprinzător privind responsabilitatea serviciilor digitale, moderarea conținutului și transparența platformelor în întreaga Uniune Europeană.
Este important de menționat că o nouă legislație ar dubla DSA, ceea ce ar putea interfera cu cadrul juridic european. USR susține că legislația actuală, care a intrat în vigoare în 2024 și prevede ca ANCOM să informeze platformele de socializare cu privire la dezinformarea de pe acestea, este prea lentă – fiind necesare câteva zile până când mecanismul își face efectul.
Însă, având în vedere modul în care funcționează aparatul birocratic al UE, acest lucru este intenționat: la momentul elaborării sale, DSA a fost concepută astfel încât să nu submineze libertatea de exprimare.
Iată însă ce nu ia în calcul propunerea legislativă a USR: pentru a evalua rapid și, mai important, în timp util dacă o postare este adevărată sau nu, este nevoie de resurse umane pe care România, în acest moment, nu este în măsură să le asigure din numeroase motive (nu poate satisface nevoia de personal medical, cu atât mai puțin de un nou contingent de funcționari publici care să verifice informațiile în câteva ore).
Poate inteligența artificială să decidă ce este adevărat?
USR susține că inteligența artificială ar putea fi utilizată în acest proces. Într-o anumită măsură, acest lucru este posibil: modelele de inteligență artificială pot analiza rapid volume mari de conținut și pot identifica anumite tipare asociate dezinformării, de la caracteristicile sursei până la formulările folosite sau la inconsecvențele dintr-un text.
Problema este că AI nu poate fi tratată drept un arbitru infailibil al adevărului. Un prim obstacol este chiar limba în care este formulat conținutul. Cercetări recente realizate de Anthropic au arătat că același chatbot poate manifesta comportamente diferite în funcție de limba utilizată, inclusiv în ceea ce privește gradul de prudență, rigoare, căldură sau orientare spre soluții. Diferențele sunt relevante mai ales în cazul limbilor mai puțin reprezentate în datele de antrenare.
CITIȚI ȘI: ACELAȘI CHATBOT, RĂSPUNSURI DIFERITE: CUM INFLUENȚEAZĂ LIMBA COMPORTAMENTUL INTELIGENȚEI ARTIFICIALE
În plus, o postare scurtă poate fi imposibil de evaluat corect fără context. O fotografie, o afirmație sau un videoclip pot părea false sau adevărate în funcție de informațiile care le însoțesc, iar un sistem automat poate fi manipulat prin formularea solicitărilor, prin prezentarea unor surse false drept surse credibile sau chiar prin inundarea spațiului informațional cu versiuni contradictorii ale aceleiași povești.
De aceea, inteligența artificială poate fi un instrument pentru identificarea și prioritizarea conținutului care necesită verificare umană, dar este mult mai problematic să fie folosită ca mecanism automat care decide, în câteva ore, ce este adevărat și ce este fals și, mai ales, ce conținut trebuie eliminat.
O ambulanță atacată și o soluție politică la îndemână. Educația nici nu e pe masă
Asta nu înseamnă că dezinformarea trebuie lăsată să se răspândească nestingherită, ci că soluția nu poate fi redusă la ideea că statul sau un algoritm va decide rapid ce este adevărat și ce este fals.
Una dintre cele mai eficiente forme de protecție împotriva dezinformării este ca oamenii să nu devină ei înșiși distribuitori ai acesteia. Iar aici educația media devine esențială.
Datele din Media Literacy Index 2026 arată cât de importantă este educația pentru reziliența unei societăți la dezinformare. Educația reprezintă 45% din scorul indicelui, libertatea presei 40%, încrederea interpersonală 10%, iar participarea electronică 5%.
Diferențele dintre state sunt semnificative. Danemarca, Finlanda, Irlanda și Țările de Jos ocupă primul loc, cu câte 71 de puncte. România se află în Clusterul 4 din cele 5 categorii ale clasamentului, cu 34 de puncte, fiind depășită inclusiv de state precum Serbia și Bulgaria. Doar Kosovo, Macedonia de Nord și Albania înregistrează scoruri mai mici.
În cazul ambulanței din Cluj, problema nu a fost lipsa unei legi care să declare fals un videoclip de pe TikTok. Problema a fost că un zvon vechi, amplificat de rețelele sociale și însoțit de imagini manipulate, a fost suficient de credibil pentru ca un grup de oameni să creadă că o ambulanță venită să salveze un pacient era, de fapt, un vehicul care răpește copii.
În lupta cu dezinformarea, cea mai eficientă moderare rămâne, în cele din urmă, capacitatea oamenilor de a-și modera propriul comportament informațional. În acest context, reacția politică pare să caute mai degrabă soluția cea mai simplă și mai ușor de comunicat public decât să abordeze complexitatea reală a fenomenului. O nouă lege poate transmite mesajul că autoritățile „fac ceva”, însă lasă în plan secund întrebările dificile: cine decide că o informație este falsă, cât de repede poate fi verificată, ce se întâmplă atunci când evaluarea este greșită și cum poate fi protejată libertatea de exprimare?
Mai mult, există riscul ca astfel de inițiative să devină și un exercițiu de imagine, menit să mențină partidele și politicienii relevanți într-o agendă publică aflată în continuă schimbare. Un caz cu un impact emoțional atât de puternic precum atacul asupra ambulanței oferă un context perfect pentru asumarea unei poziții ferme. Dar între o declarație politică și o soluție funcțională există o diferență considerabilă.
Dezinformarea este o problemă reală, iar cazul de la Cluj arată cât de periculoase pot deveni consecințele sale. Tocmai de aceea, răspunsul la ea ar trebui să fie mai complicat decât o lege adoptată sub presiunea unui caz care a provocat indignare publică. Fără investiții în educație media, fără mecanisme eficiente de verificare și fără o populație capabilă să recunoască și să respingă informațiile false, orice nouă reglementare riscă să trateze efectul, nu cauza.