17 octombrie 2021, 19:33

Ecaterina cea minunată: „Avea toate acele însușiri pe care Venus le-a dat unei femei pentru a se numi frumoasă”

„Ce voia el acuma era deci o femeie frumoasă care să-i mângâie anii unei maturități învecinate cu bătrânețea. Însărcină pe același Enache Catargi […] să cutreiere munții Caucazului în lung și-n lat, și pe care fată o va afla mai minunată, să i-o aducă.”

La 24 de ani, Lupu Coci, rămas în istorie cu numele de Vasile Lupu, se însură cu Tudosca, în vârstă de 19 ani, fata vornicului Costea Bucioc (Băcioc). Era în vremea domniei lui Gaspar Graziani care a fost și nașul celor doi.

În povestirile lui despre doamne și domnițe, Constantin Gane (27 martie 1885 – 12 aprilie 1962) a scris despre această înrudire:

Bucioc era unul dintre marii și bogații boieri ai țării. Pe una dintre fete, Catrina, o măritase cu Iordache Cantacuzino, fratele vestitului postelnic din Țara Românească, și pe cealaltă, Alexandrina, cu vel comisul Mălai. Pentru a și-l alege deci pe Lupu ca al treilea ginere, mai ales că în 1619 acesta era abia logofăt al doilea, înseamnă că vornicul Bucioc pipăise ce fel de stofă zăcea în viitorul Domn al Moldovei.

Ei au avut trei copii, un fiu, pe Ion, și două fete, Maria și Ruxandra.

Portret Vasile Lupu, Fototeca MNIR, Galeria portretelor

„Nu pare a o fi jălit peste măsură”

După C. Gane, fiul lor a murit când avea „abia 18 ani”, în 1639, iar „mumă-sa, buna Doamnă Tudosca, de multă jale și inimă rea, muri curând și dânsa, într-același an”.

Istoricul Nicolae Iorga scria: „Fiul ei Ioan nu trăi multă vreme, fiind de la început o fire bolnăvicioasă, dar ea nu ajunse să și-l vadă mort. Tot așa n-apucă nici bucuria nunții celor două fete vestit de frumoase, Maria și Ruxandra”.

Soțul ei, Vasile Vodă, comenta C. Gane, „nu pare a o fi jălit peste măsură”.

„Femeile din Caucaz erau vestite în tot Orientul pentru frumusețea lor.” | Caucaz, Credit foto: Полина Андреева / Pixabay

„Numai frumusețea dădea dreptul unei femei la bogății, la rang social, la bărbați bogați”

În anul în care a îngropat-o pe Tudosca, acesta a trimis o solie prin Caucaz ca să-i caute și să-i aducă o femeie potrivită pentru a fi nevastă de domnitor.

Constantin Gane comenta:

Femeile din Caucaz erau vestite în tot Orientul pentru frumusețea lor. Ele formau contingentul de căpetenie al sclavelor vândute pe piața Stambulului. Cadânele imperiale erau în bună parte caucaziene și nu o dată au fost ele mame de sultani.

De altfel, de mici copile erau supuse la torturi pentru a căpăta o talie frumoasă și piciorușe mici, iar fetele urâte erau în țara lor servitoare, de orice neam ar fi fost ele, căci numai frumusețea dădea dreptul unei femei la bogății, la rang social, la bărbați bogați.

Vasile Lupu se simțea prea mare voievod pentru a mai avea nevoie de o căsătorie strălucită. Pe de altă parte, Doamna Tudosca nu pare a fi fost frumoasă.

Ce voia el acuma era deci o femeie frumoasă care să-i mângâie anii unei maturități învecinate cu bătrânețea. Însărcină pe același Enache Catargi […] să cutreiere munții Caucazului în lung și-n lat, și pe care fată o va afla mai minunată, să i-o aducă.

„Și puse mâna pe-un mărgăritar”

Pentru a face pe voia stăpânului său, credinciosul Catargi a pornit la drum și a vânturat locurile între mările Neagră și Caspică, până ce „puse mâna pe-un mărgăritar, care i se păru cel mai de soi din ce văzuse el în acel paradis al femeilor”:

Nu o fură, cum era obiceiul turcilor, ci, nu numai c-o ceru părinților, dar mai căpătă și învoirea Hanului Tătarilor, sub a cărui stăpânire era țara cerchezilor.

De altfel, verbul «a cere» era sinonim în astfel de împrejurări cu «a cumpăra». Tatăl fetei căpătă 1000 de galbeni, mama – 500, Hanul – iarăși o mie.

Fata l-a luat cu ea pe fratele ei mai mic iar Enache Catargi, cu sute de moldoveni și cerchezi, o escortă pe frumoasa Ecaterina spre Moldova. După cum relata Evliya Çelebi, cunoscut călător, istoric, scriitor otoman (1611 – 1682), ea era fiica unor oameni bogați din Caucaz și nepoată de soră „a lui Derviş Mehmed paşa, fost mare vizir…, valiu în Siria”.

Întoarcerea la Iași apare descrisă de Niccolò Barsi din Lucca, „un călător destul de misterios, care este preot sau călugăr, dar nu știm ce hram poartă”, scria Maria Holban în volumul Călători străini, unde e prezentată și povestirea acestuia.

Barsi s-a alătuat soliei lui Nicolae Catargi, pentru a nu călători singur „și a se expune pericolului de a fi ucis”.

Tot el a redat și episodul în care pașa de Silistra le-a cerut-o pe Ecaterina, „zărită în trecere probabil de vreun turc și minunat de frumusețea ei, o fi semnalat-o pașei”.

Cum Catargi și solul hanului s-au opus, au fost nevoiți să se întoarcă și să meargă în fața pașei pentru explicații, nu înainte de a o ascunde pe tânără ca să nu fie recunoscută de turci.

„A doua soție a lui Vasile a fost o rudă, prin alianță, a Hanului tătăresc, o mare frumusețe circasiană, care, botezându-se, luă numele creștinesc de Ecaterina. Cu dânsa avu Domnul singurul fiu care-i rămase pe urmă, acel Ștefăniță.” (Nicolae Iorga) | Doamna Ecaterina Cercheza, portret de pe spătarul jilţului aflat în naosul Goliei, secolul al XVIII-lea | Sursa: Sursa: Sorin Iftimi, Mănăstirea Golia din Iaşi – o privire retrospectivă

„Nenorocitul de pașă se îndrăgostise ca un nebun”

În vreme ce pașa i-a întemnițat pe cei doi și a trimis sol la hanul tătarilor pentru a afla dacă cele spuse de Catargi erau adevărate, ostașii au descoperit-o pe Ecaterina și au dus-o în fața pașei care, după spusele lui Barsi, „îngălbeni când o văzu”.

Cu toate că Niccolò Barsi nu a văzut scena întâlnirii dintre cei doi, el a descris totul într-un stil romanțat, „pe un ton ce s-ar potrivi mai degrabă unui autor de romane ușoare decât unui cleric”, cum observa istoricul Maria Holban.

Barsi povestea:

Măcar că din cauza multului plâns se făcuse albă ca varul, totuși turcul, la vederea acestui soare chiar și umbrit s-a dat învins, spunând că este un om mort dacă ea nu-l ajută.

Avea toate acele însușiri pe care Venus le-a dat unei femei pentru a se numi frumoasă. Avea ochii negri, mâna lungă, fină, dar plinuță, mijlocul subțire, gura micuță cu buze nu prea groase și era albă toată, încât se părea că grațiile își făcuseră sălaș în făptura ei.

Nenorocitul de pașă se îndrăgostise ca un nebun că nu-și mai găsea locul, pierduse orice odihnă, orice liniște. Voia să se facă stăpânul unei comori așa de bogate…

Între bani și dragoste

După vreo două săptămâni, s-a întors și solul pașei cu mesajul hanului care zicea „să o lase pe Ecaterina să pornească în pace”. Pașa nu a dat ascultare. După câteva zile, sosi trimisul lui Vasile Lupu „cu un dar de 3000 de galbeni și cu rugămintea să-i înapoieze logodnica”. Pașa a luat banii, dar tot nu a vrut să-i dea drumul fetei. Barsi continua povestea:

… sosind în sfârșit trimisul sultanului, care aducea cu sine ordinul lămurit sub pedeapsa pierderii vieții de a lăsa pe circasiană să plece, ca una ce avea drept mire pe domnul Moldovei, supusul său, îndrăgostitul pașă, văzând că nu mai are încotro, pentru a avea prilejul să o mai rețină pe lângă sine măcar câteva zile și să se bucure cel puțin să o mai poată vedea înaintea ochilor – dacă nu putea avea parte de ea ca soție – a spus că mai vrea încă 200 de ducați și că altminteri nu-i dă drumul.

Și astfel sosind banii, în cele din urmă, după atâtea necazuri, am reușit să plecăm.

Vasile Lupu a murit la Constantinopol. Ecaterina l-a dus la Iași și l-a înmormântat în biserica Trei Ierarhi, alături de prima lui soție, Tudosca. | Mănăstirea Trei Ierarhi, 1837, desen de Auguste Raffet

„Era bună, pe cât era de frumoasă”

Nunta, „despre care nu avem știri”, nota C. Gane, a avut loc probabil în toamna anului 1639 sau la începutul celui următor.

Ecaterina, scria C. Gane, „era bună, pe cât era de frumoasă”. Pentru fetele Tudoscăi a fost o „mamă blândă” și, probabil, un timp viața ei a fost destul de liniștită și de bună.

În 1641, s-a născut fiul lor, Ștefan, Ștefăniță. În 1658, acesta a ajuns domn al Moldovei, așa cum a dorit tatăl lui, aflat de mai multă vreme, după o lungă perioadă de conflicte, la Constantinopol. Acolo s-a dus și Ecaterina, care avea atunci în jur de 40 de ani.

În 1661, Vasile Lupu a murit la Constantinopol. Ecaterina l-a dus la Iași și l-a înmormântat în biserica Trei Ierarhi, alături de prima lui soție, Tudosca.

„Apar în istorie alături de soții lor și dispar odată cu ei”

A rămas la Iași, lângă fiul ei, însă și acesta a murit curând după tatăl său. Constantin Gane încheia:

Femeile acestea apar în istorie alături de soții lor și dispar odată cu ei. La 40 de ani, viața frumoasei circasiene era poate abia la jumătate. Poate a mai trăit alți 40 de ani, bogată sau săracă, în Moldova sau în Caucaz, fericită sau nenorocită – nimic nu știm.

Suflete de femei pe care le urmărești o vreme, și apoi bate vântul uitării peste ele, când ți-ar fi poate mai drag să cobori în adâncimile lor.

După anumite surse, Ecaterina a trăit un timp la Constantinopol, apoi s-a reîntors în Moldova unde a murit. Data morții ei este considerată 1 martie 1666, când e menționată pe un hrisov de danie – ultimul document descoperit în care apare numele ei.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.