Site icon Editia de Dimineata

Echipa lui Răzvan Lucescu s-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei la fotbal

Răzvan Lucescu și Mircea Lucescu

Răzvan Lucescu și Mircea Lucescu

Echipa condusă de antrenorul Răzvan Lucescu, Al Hilal, s-a calificat în finala Ligii Campionilor Asiei la fotbal. În meciul retur cu Al Sadd din semifinale, disputat la Riad, echipa românului a pierdut cu scorul de 4-2, dar Al Hilal s-a calificat în finală după ce a învins în tur cu scorul de 4-1, informează Digi Sport.

Cu cine urmează să se confrunte echipa lui Răzvan Lucescu

În finală, echipa lui Răzvan Lucescu o va întâlni pe câştigătoarea dintre echipa japoneză Urawa Red Diamonds  şi formaţia chineză Guangzhou Evergrande. În prima partidă disputată în semifinale între cele două formații, japonezii au învins cu scorul de 2-0. Manşa secundă se va juca miercuri, în China, potrivit Agerpres.

A fost selecționerul echipei naționale de fotbal a României

Antrenorul lui Al Hilal este fiul lui Mircea Lucescu. Înainte de a antrena, a fost portar la Sportul Studențesc, Național, Rapid, FC Brașov și FCM Bacău. Cariera de antrenor a lui Răzvan Lucescu a început în anul 2003 la Brașov și a continuat la Rapid. A fost selecționerul naționalei României în perioada 2009-2011. A antrenat El Jaish SC, Petrolul Ploiești și Skoda Xanthi. Ultima echipă antrenată înainte de a alege să meagă la Al Hilal a fost PAOK Salonic, conform Fanatik.

Sursă cover fotoDigi Sport

Exit mobile version