Site icon Editia de Dimineata

Editorial New York Times. “Dacă acest război nu aruncă în aer planeta din greșeală, ar putea contribui, fără să vrea, la susținerea ei”

Un editorial publicat zilele acestea în The New York Times a ajuns viral. Analiza făcută de  Thomas L. Friedman demonstrează argumentat că “războiul din Ucraina rezervă încă surprize. Iar cea mai mare ar putea fi pentru Putin.”

De altfel, “The Ukraine War Still Holds Surprises. The Biggest May Be for Putin” este și titlul materialului pe care îl reproducem mai jos. Desigur, el se adresează cititorului american, face apel la nume sonore din istoria Statelor Unite – dar să nu uităm, că, pînă la urmă, locuim cu toții într-un sat global (Marshall Mc Luhan).

 

Iată un fapt surprinzător: într-o perioadă în care americanii nu pot fi de acord cu aproape nimic, a existat o majoritate consistentă în favoarea acordării unui ajutor economic și militar generos Ucrainei în lupta sa împotriva efortului lui Vladimir Putin de a o șterge de pe hartă. Este de două ori surprinzător dacă ne gândim că majoritatea americanilor nu puteau găsi Ucraina pe hartă în urmă cu doar câteva luni, fiind o țară cu care nu am avut niciodată o relație specială.

Susținerea acestui sprijin până în această vară va fi însă de două ori mai importantă, deoarece războiul din Ucraina se instalează într-un fel de fază de „sumo” – doi luptători uriași, fiecare încercând să îl arunce pe celălalt în afara ringului, dar niciunul dintre ei nu dorește să renunțe sau nu este capabil să câștige.

Deși mă aștept la o oarecare erodare, pe măsură ce oamenii înțeleg cât de mult acest război duce la creșterea prețurilor globale la energie și alimente, încă mai am speranța că majoritatea americanilor vor rezista până când Ucraina își va putea recăpăta suveranitatea militară sau va ajunge la un acord de pace decent cu Putin. Optimismul meu pe termen scurt nu derivă din citirea sondajelor, ci din citirea istoriei – în special din noua carte a lui Michael Mandelbaum, „The Four Ages of American Foreign Policy: Putere slabă, mare putere, superputere, hiperputere”.

Mandelbaum, profesor emerit de politică externă americană la Johns Hopkins School of Advanced International Studies (am scris împreună o carte în 2011), susține că, deși atitudinea SUA față de Ucraina poate părea complet neașteptată și nouă, nu este așa. Privite prin prisma politicii externe americane – pe care cartea sa o prezintă în mod convingător prin prisma celor patru relații de putere diferite pe care America le-a avut cu lumea – ele sunt de fapt destul de familiare și previzibile. Într-adevăr, atât de mult încât atât Putin, cât și președintele Chinei, Xi Jinping, ar beneficia de pe urma lecturii acestei cărți.

De-a lungul istoriei SUA, națiunea noastră a oscilat între două abordări generale ale politicii externe, a explicat Mandelbaum într-un interviu, reluând o temă-cheie din cartea sa: „Una pune accentul pe putere, interes național și securitate și este asociată cu Theodore Roosevelt. Cealaltă subliniază promovarea valorilor americane și este identificată cu Woodrow Wilson”.

Deși aceste două viziuni asupra lumii erau adesea în competiție, nu a fost întotdeauna așa. Iar atunci când apărea o provocare de politică externă care era în armonie atât cu interesele noastre, cât și cu valorile noastre, aceasta atingea punctul sensibil și putea obține un sprijin public larg, profund și durabil.

„Acest lucru s-a întâmplat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și al Războiului Rece”, a remarcat Mandelbaum, „și se pare că se întâmplă din nou cu Ucraina.”

Dar marea, marea întrebare este: Pentru cât timp? Nimeni nu știe, pentru că războaiele urmează atât căi previzibile, cât și imprevizibile.

Cea previzibilă în ceea ce privește Ucraina este că, pe măsură ce costurile vor crește, va exista o disidență tot mai mare – fie în America, fie printre aliații noștri europeni – argumentând că interesele și valorile noastre au ieșit din echilibru în Ucraina. Aceștia vor argumenta că nu ne putem permite nici din punct de vedere economic să sprijinim Ucraina până la victoria totală – adică evacuarea armatei lui Putin de pe fiecare centimetru din Ucraina – și nici din punct de vedere strategic să ne permitem să mergem pe victoria totală, deoarece, confruntat cu o înfrângere totală, Putin ar putea dezlănțui o armă nucleară.

Se pot vedea deja semne ale acestui lucru în declarația președintelui Franței, Emmanuel Macron, de sâmbătă, potrivit căreia alianța occidentală trebuie „să nu umilească Rusia” – o declarație care a stârnit urlete de protest din partea Ucrainei.

„Fiecare război din istoria americană a provocat disensiuni, inclusiv Războiul de Independență, când cei care s-au opus s-au mutat în Canada”, a explicat Mandelbaum. „Ceea ce au avut în comun cei mai mari trei comandanți șefi ai noștri – Washington, Lincoln și Franklin D. Roosevelt – ca președinți pe timp de război a fost capacitatea lor de a menține angajamentul țării de a câștiga războiul, în ciuda disensiunilor.”

Aceasta va fi și provocarea președintelui Biden, mai ales când nu există un consens între aliați sau cu Ucraina cu privire la ceea ce înseamnă „a câștiga” acolo: Este vorba de atingerea obiectivului declarat în prezent de Kiev de a recupera fiecare centimetru din teritoriul său ocupat de Rusia? Este faptul de a permite Ucrainei, cu ajutorul NATO, să dea o asemenea lovitură armatei ruse încât Putin să fie forțat să ajungă la un acord de compromis care să-i lase în continuare o parte din teritoriu? Și ce se întâmplă dacă Putin decide că nu dorește niciodată vreun compromis – și că, în schimb, vrea ca Ucraina să îndure o moarte lentă și dureroasă?

În două dintre cele mai importante războaie din istoria noastră, Războiul Civil și cel de-al Doilea Război Mondial, spunea Mandelbaum, „obiectivul nostru a fost victoria totală asupra inamicului. Problema pentru Biden și aliații noștri este că nu putem avea ca obiectiv o victorie totală asupra Rusiei lui Putin, deoarece acest lucru ar putea declanșa un război nuclear – totuși, ceva de genul unei victorii totale ar putea fi singura modalitate de a-l opri pe Putin să sângereze pur și simplu Ucraina pentru totdeauna”.

Ceea ce ne aduce la imprevizibil: După mai mult de 100 de zile de luptă, nimeni nu poate spune cum se va termina acest război. A fost început în capul lui Putin și probabil că se va termina doar atunci când Putin va spune că vrea să se termine. Probabil că Putin simte că el ia toate deciziile și că timpul este de partea lui, pentru că poate suporta mai multă durere decât democrațiile occidentale. Dar războaiele mari sunt lucruri ciudate. Oricum ar începe, ele se pot termina în moduri total imprevizibile.

Permiteți-mi să vă ofer un exemplu prin intermediul unuia dintre citatele preferate ale lui Mandelbaum. Acesta este din biografia lui Winston Churchill despre marele său strămoș, ducele de Marlborough, publicată în anii 1930: „Marile bătălii, câștigate sau pierdute, schimbă întregul curs al evenimentelor, creează noi standarde de valori, noi stări de spirit, noi atmosfere, în armate și în națiuni, la care toți trebuie să se conformeze.”

Punctul de vedere al lui Churchill, a argumentat Mandelbaum, a fost că „războaiele pot schimba cursul istoriei și că marile bătălii decid adesea războaiele. Bătălia dintre Rusia și Ucraina pentru controlul zonei din estul Ucrainei cunoscute sub numele de Donbas are potențialul de a fi o astfel de bătălie”.

În mai multe feluri decât una. Cele 27 de națiuni ale Uniunii Europene, aliatul nostru cheie, sunt de fapt cel mai mare bloc comercial din lume. Acestea au acționat deja în mod decisiv pentru a tăia comerțul cu Rusia și investițiile în Rusia. La 31 mai, UE a convenit să taie 90% din importurile de țiței ale Rusiei până la sfârșitul anului 2022. Acest lucru nu numai că va afecta Rusia, dar va provoca, de asemenea, dureri reale pentru consumatorii și producătorii din U.E., care plătesc deja prețuri astronomice pentru benzină și gaze naturale.

Toate acestea se întâmplă, totuși, într-un moment în care energia regenerabilă, cum ar fi energia solară și eoliană, a devenit competitivă din punct de vedere al prețului față de combustibilii fosili, iar industria auto din întreaga lume își mărește semnificativ producția de vehicule electrice și de baterii noi.

Pe termen scurt, niciunul dintre aceste aspecte nu poate compensa scăderea livrărilor din Rusia. Dar dacă vom avea un an sau doi de prețuri astronomice la benzină și la motorină pentru încălzire din cauza războiului din Ucraina, „veți asista la o schimbare masivă a investițiilor din partea fondurilor mutuale și a industriei în vehicule electrice, în îmbunătățirea rețelelor, în linii de transmisie și în stocarea de lungă durată, care ar putea înclina întreaga piață de la dependența de combustibilii fosili către sursele regenerabile”, a declarat Tom Burke, director al E3G, Third Generation Environmentalism, grupul de cercetare în domeniul climei. „Războiul din Ucraina forțează deja fiecare țară și companie să avanseze dramatic planurile de decarbonizare.”

Într-adevăr, un raport publicat săptămâna trecută de Center for Research on Energy and Clean Air și Ember, un grup de reflecție privind energia globală cu sediul în Marea Britanie, a constatat că 19 din cele 27 de state din U.E. „și-au intensificat în mod semnificativ ambițiile în ceea ce privește implementarea energiei regenerabile începând cu 2019, în timp ce au scăzut producția de combustibili fosili planificată pentru 2030 pentru a se proteja de amenințările geopolitice”.

Un articol recent din McKinsey Quarterly a notat: „Războaiele navale din secolul al XIX-lea au accelerat trecerea de la navele propulsate de vânt la cele pe cărbune. Primul Război Mondial a determinat o trecere de la cărbune la petrol. Al Doilea Război Mondial a introdus energia nucleară ca sursă majoră de energie. În fiecare dintre aceste cazuri, inovațiile din timpul războiului au trecut direct în economia civilă și au deschis o nouă eră. Războiul din Ucraina este diferit prin faptul că nu determină inovația energetică în sine, ci face mai clară necesitatea acesteia. Cu toate acestea, impactul potențial ar putea fi la fel de transformator.”

Imaginați-vă: Dacă acest război nu aruncă în aer planeta din greșeală, ar putea contribui, fără să vrea, la susținerea ei. Și, în timp, să micșoreze principala sursă de bani și putere a lui Putin.

Nu ar fi ironic.

Bill Bramhall | Copyright 2022 Tribune Content Agency

Exit mobile version