26 aprilie 2024, 0:06

Eduard Novak a stabilit un record unic în lume

Carol-Eduard Novak, ministrul Tineretului și Sportului, a participat la Jocurile Paralimpice de la Tokyo, unde a câștigat medalia de argint la ciclism pe pistă, proba de urmărire individuală C4 4000m masculin.

Astfel, el a stabilit un record mondial, acela de a fi primul ministru al Sportului din lume care câștigă o medalie paralimpică.

Ministrul este cel mai titrat sportiv cu dizabilități din România, acesta obținând deja un aur și un argint la Londra 2012. Prima sa medalie olimpică a fost obținută la Beijing 2008, tot de argint. În total sunt deja patru. De asemenea, a fost de cinci ori campion mondial și de trei ori campion european”, relatează site-ul oficial worldrecordacademy.org.

Le mulțumesc celor de la WORLD RECORD ACADEMY pentru recunoaștere și mă bucur că, prin participarea mea, am atins și un alt obiectiv, la fel de important ca cel personal, un obiectiv din cadrul Strategiei Naționale pentru Sport. Mi-am dorit să aduc notorietate României, cu scopul de a investi acest capital de expunere și vizibilitate în folosul sportului românesc, mai ales al celui paralimpic. Pentru a reuși implementarea cu succes a Strategiei Naționale pentru Sport, cu impact cât mai puternic inclusiv la nivel internațional, avem nevoie și de notorietate”, a scris Eduard Novak pe Facebook.

sursa foto: worldrecordacademy.org

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol