5 august 2021, 7:28

Elena, prințul și «golanul»: „Aceste memorii ale vieții mele tumultuoase sunt oferite spiritelor independente”

„Următoarele povestiri nu sunt menite sufletelor timide sau celor cu mentalități convenționale, nici pentru cei prudenți sau cu minți înguste.”

Povestea aceasta ar putea începe așa: În dimineața zilei de 28 august 1864, într-o pădure din apropierea orașului Geneva, doi bărbați se confruntau într-un duel al armelor.

Totul a pornit, cum altfel, de la o femeie. Helene von Dönniges, Elena, nu a provocat un război, doar un duel.

Helene von Dönniges (sau von Döniges) s-a născut la Berlin în martie 1843, în familia istoricului și diplomatului Wilhelm von Dönniges.

În 1909, a publicat la Berlin volumul autobiografic Von anderen und mir. Erinnerungen aller Art, semnat prințesa Helene von Racowitza. În anul următor, a fost tradus în limba engleză, cu titlul An Autobiography.

În primul capitol, autoarea nota către cititori:

Următoarele povestiri nu sunt menite sufletelor timide sau celor cu mentalități convenționale, nici pentru cei prudenți sau cu minți înguste. Acești oameni mai bine nu ar deschide această carte, nici măcar să treacă o privire prin ea, pentru că rezultatul le-ar putea ofensa mintea.

Scopul meu nu este de a-mi șoca cititorii, ci de a-i avertiza de anumite lucruri în viață pe care ar fi bine să le evite.

[…]

Aceste memorii ale vieții mele tumultuoase sunt oferite oamenilor emancipați, spiritelor independente…

Elena Racoviță (Helene von Racowitza), portret de Hans Makart, 1874 | Sursa: Landesmuseum für Kunst und Kulturgeschichte

Sunetele lui Rubinstein, poveștile lui Andersen

A crescut în atmosfera unei case în care părinții ei erau frecvent gazdele unor petreceri ce aduceau laolaltă „elita aristocrației și cele mai strălucite minți ale timpului”.

Acolo, a privit fascinată cum „sub magicele degete” ale tânărului Rubinstein se răspândea în salon „un volum de sunete” și a ascultat „fermecătoare povești” spuse de Hans Christian Andersen – „Ce prieten încântător a fost el pentru copii! Încântarea mea nu cunoștea margini! –, scria Elena.

Despre temperamentul ei, Elena nota că avea unul „viu, aprins” și se vedea „o ființă neobișnuită”, ușor de emoționat și înflăcărat.

O logodnă cu totul aparte

Când avea doar 12 ani, scria Elena în Autobiografia ei, „mama mea m-a obligat la o logodnă ieșită din comun”. În timpul unei călătorii în Sardinia, părinții ei au cunoscut un văduv de vreo 42 de ani care, „potrivit părerii mamei mele, era extrem de chipeș”.

Cum italianul nu se putea căsători cu mama ei, „a fost suficient de lipsit de scupule să încerce să se însoare cu fiica”, pentru a fi în apropiere de mamă, „ea însăși o frumusețe”, după cum preciza Elena.

Intervenția bunicii a pus capăt acelei bizare logodne și Elena a plecat la Berlin cu bunica ei, pentru că „fetița trebuie să-și continue studiile”. A învățat cu plăcere și ușurință literatura și câteva limbi străine. În același timp, a descoperit o pasiune pentru actorie și lumea artistică:

Îmi imaginez că acel entuziasm din mine pentru tot ce era măreț și frumos în artă a fost una dintre principalele mele atracții exercitate asupra tinerilor din anturajul meu. Ei simțeau că sub acea «joie de vivre» a mea se ascundea o notă profundă de admirație adevărată pentru tot ce ce era nobil și grandios.

Acesta a fost probabil și secretul atracției mele pentru un tânăr român, prieten al verilor mei, prințul Janko (Yanko) Gehan Racowitza (Ion/Iancu Racoviță).

Întâlnirea cu prințul ei misterios

Când s-au cunoscut, Iancu avea și el în jur de 15 ani – născut, după unele surse, în anul 1843. Nu vorbea bine limba germană, dar acest lucru nu a avut importanță pentru tânăra Elena. După ani, ea scria:

Petreceam mult timp împreună, dar atunci eu îl vedeam doar un băiețel. Poate că în intensitatea expresiei din ochii lui s-a adunat tot dorul, toată pasiunea, îndesate în scurta lui existență pe acest pământ.

Mai târziu, el a jucat un rol esențial în viața mea, însă la început a fost doar o ocazie de a exersa limba franceză cu el. Acest băiat de 15 ani, cu temperamentul lui de vagabond, era tot numai muzică și armonie. Avea o voce dulce și cânta la pian și vioară cu un gust desăvârșit.

Elena a stat în Berlin, după propriile mărturisiri, un an și jumătate, după care s-a reîntors în Italia, unde se aflau părinții ei, tatăl ei în misiune diplomatică: „Aici am fost imediat introdusă în adevărata «grand monde» și zilele copilăriei mele au luat sfârșit”.

După un timp, s-a reîntors la Berlin, la bunica ei, unde s-a reîntâlnit cu „minunatul ei prinț misterios”, Janko von Racowitza. Din acel moment, acesta a devenit „credinciosul și iubitul meu prieten”.

Într-o zi, tânărul a îngenuncheat brusc în fața ei și „cu o voce tremurată” a cerut-o în căsătorie. Ca răspuns, Elena i-a promis că se va mărita cu el dacă nu va găsi un alt bărbat pe care să-l iubească mai mult și dacă nu va ajunge actriță, cum visa.

„…este idealul bărbatului pe care mereu l-am căutat.” (Helene von Racowitza) | Ferdinand Lassalle, 1860 / Wikipedia, domeniu public

„Este idealul bărbatului pe care mereu l-am căutat”

După acest episod primăvăratic, „a venit iarna – Ferdinand Lassalle a intrat în viața mea și totul a pălit”. I-a mărturisit lui Iancu: „L-am întâlnit pe Lassalle și, dacă își dorește cu adevărat, mă voi căsători cu el; este idealul bărbatului pe care mereu l-am căutat”.

S-a reîntors apoi la părinți, care se aflau atunci la Geneva. Acolo, l-a reîntâlnit pe Lassale și au hotărât să se căsătorească:

Mi-a descris viitorul nostru în cele mai strălucitoare culori și m-a întrebat dacă eram mulțumită de viața pe care mi-o putea oferi.

Mi-a zis, într-o zi, soția lui Ferdinand Lassalle va fi femeia care va avea cel mai înalt statut în societate.

Om politic, socialist, scriitor, filosof, Ferdinand Lassalle, născut în Breslau (Wrocław) la 11 aprilie 1825, avea planuri și idei mari, iar Elena era vrăjită de entuziasmul lui. Capitole întregi din memoriile lui i-au fost dedicate.

Furtuna din familia von Dönniges

Iubirea Elenei pentru Ferdinand Lassalle și mărturisirea logodnei au stârnit, cum nu se gândise, o adevărată furtună în familia ei:

Dacă i-aș fi anunțat că am intenția de a ucide întreaga mea familie cu sânge rece, probabil că nu aș fi stârnit o asemenea furtună de oroare și indignare cum a produs anunțul acelui eveniment care mie mi-a adus atâta fericire.

Tatăl ei, scria Elena, a folosit tot arsenalul de insulte, „probabil din sângele lui de viking”: „Doar un golan, un derbedeu, ai găsit? Mai degrabă te împușc ca pe un câine turbat”, i-a răcnit și a ieșit trântind ușa.

A știut că nu va primi niciodată consimțământul părinților – în schimb, aceștia îl preferau pe tânărul Janko – iar tânăra rebelă și îndrăgostită a fost închisă într-o cameră.

În ziua de 28 august 1864, în apropiere de Geneva, cunoscutul om politic Ferdinand Lassalle s-a confruntat într-un duel al armelor cu tânărul Iancu Racoviță (Janko von Racowitza) | Picture Alliance / dpa / Foto: akg-images / via: Deutschlandfunk Kultur

„Eram convinsă că îl va ucide pe bietul Janko”

Atins în mândrie și vanitate, Lassalle l-a provocat la duel pe tatăl Elenei: „Ca orice om măreț, era adeseori naiv ca un copil”. În locul tatălui Elenei, a mers Janko. Elena scria:

…În orele acelea mizerabile a fost un moment în care aproape că așteptam cu nerăbdare duelul ca pe o posibilă salvare, deoarece eram convinsă (la fel cum a fost și Lassalle) că îl va ucide pe bietul Janko. Știam că Lassalle mânuia cu dibăcie arma și trăgea excelent. Odată mi-a zis în glumă: «Voi împușca direct în inimă orice bărbat care ar încerca să mi te ia…». În schimb, Janko nu prea pusese mâna pe vreo armă.

Această nepricepere a avut urmarea ei tragică. În dimineața zilei de 28 august 1864, într-o pădure din apropierea orașului Geneva, doi bărbați se confruntau într-un duel al armelor.

Pentru a nu pune în pericol viața lui Lassalle, Janko țintise în pământ, însă puterea exercitată în timpul împușcăturii i-a smucit mâna în sus și glonțul l-a lovit direct în piept pe Lassalle. După trei zile, la 31 august, acesta a murit. Avea 39 de ani.

Helen von Racowitza | PICRYL / domeniu public

„În ochii mei, ucigașul lui Lassalle nu a fost Janko”

După această poveste, următorul capitol din Memoriile Elenei începe cu întrebarea: De ce, în ciuda a toate cele întâmplate, m-am măritat cu Janko? Și mărturisea:

În ochii mei – mi-am zis asta de mii și mii de ori și pot oricând să o repet – ucigașul lui Lassalle nu a fost Janko, ci tatăl meu.

Autoritățile din Elveția au încercat să-l aresteze pe Ion Racoviță pentru uciderea lui Lassalle. Prin intervenția tatălui Elenei, Janko a reușit să se ascundă și, o perioadă, a rătăcit prin diferite orașe din Europa.

Elena scria că, în primăvara anului următor, 1865, Janko era istovit, bolnav de tuberculoză. Când s-au reîntâlnit, Janko a cerut-o în căsătorie și ea a acceptat pentru că „nu mai aveam nimic altceva de pierdut pe acest pământ”.

Căsătoria. Finalul

Janko și Elena au mers de la București la țară, într-o așezare din Oltenia, unde era domeniul familiei Racoviță și părinții lui – până s-au amenajat camerele de la casa boierească, cei doi au stat într-o căsuță. Acolo, Elena a trebuit să trăiască și ea „în deplină armonie” cu șoareci, șobolani, gândaci și alte creaturi: „Janko se simțea umilit și nefericit că m-a adus, o răsfățată copilă din Europa, în această sălbăticie asiatică”.

După căsătorie, în vara anului 1865, au călătorit câteva luni prin diferite locuri din Europa, iar în decembrie erau la Bologna, într-un „hotel confortabil”. În noaptea de 12, obosit și slăbit, Janko și-a trăit ultima clipă. Elena l-a dus și l-a înmormântat într-un „vechi și frumos cimitir” din Nisa, așa cum a dorit el.

În octombrie 1911, după patru zile de la moartea celui de-al treilea soț, Elena și-a pus capăt zilelor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. Ionut

    18 iunie

    Fabuloasa poveste…

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.