Site icon Editia de Dimineata

Elevi ucraineni, la şcoală în România. Părinţii pot afla pe protectieucraina.gov.ro cum îşi pot înscrie copiii la cursuri

Zeci de mii de copii din Ucraina trăiesc în ţara noastră, fără spaimă de bombe. Mai puţin de unul din zece frecventează însă sistemul de învăţământ de la noi, deşi nu se ştie cât timp vor sta departe de ţara lor.

Din peste 107 mii de cetăţeni din Ucraina care au ales să se refugieze în ţara noastră din calea războiului, peste 47 de mii sunt minori, arată datele centralizate la guvern, potrivit stiri.tvr.ro.

Ministerul Educației le permite elevilor din Ucraina să se înmatriculeze în școlile românești, cu condiția să știe limba română. Cei care nu știu românește pot participa ca audienți, adică merg la cursuri fără a fi și evaluați.

Soluția pentru cei care nu știu românește a fost ca profesorii lor să organizeze hub-uri educaționale, în care elevii învață după programa ucraineană, găzduite de școlile românești.

Viitorul lor depinde şi de educaţie, aşa că autorităţi, ONG-uri şi agenţii ale Naţiunilor Unite caută soluţii pentru ca şi ei să aibă parte de carte. Studiile făcute în alt stat nu sunt recunoscute de guvernul ucrainean, spun oficialii români care încearcă să rezolve problema.

Doar patru mii dintre copiii ucraineni merg însă la şcoală sau la grădiniţă în România, majoritatea în calitate de audienţi, potrivit cifrelor de la Ministerul Educaţiei.

Pentru a-i ajuta pe copiii ucraineni să aibă parte de carte, inspectoratele şcolare din 17 judeţe organizează pentru ei cursuri de iniţiere în limba română, pe lângă cele oferite de ONG-uri.

În judeţele Botoşani, Caraş-Severin, Maramureş, Satu-Mare, Suceava şi Timiş se predă limba ucraineană maternă şi se predau discipline în limba ucraineană.

Autorităţile au un program cu UNICEF şi ONG-uri prin care vor să-i identifice cu nume şi adrese pe toţi minorii ucraineni aflaţi în România, pentru a-i ajuta.

Refugiaţii pot afla de pe site-ul oficial protectieucraina.gov.ro, cum îşi pot înscrie copiii la şcoală, cum se pot angaja, cum pot accesa serviciile de sănătate şi alte informaţii esenţiale pentru integrare.

 

Exit mobile version