Site icon Editia de Dimineata

Elevii români, olimpici la matematică. Cine sunt copiii care au reușit să câștige șase medalii în Marea Britanie

Elevii români ne-au dat din nou motive de mândrie, reușind să se facă din nou remarcați la nivel interanțional, de data aceasta la matematică. Aceștia au obținut șase medalii la Olimpiada Internațională de Matematică (OIM), care a avut loc între 10 și 22 iulie la Bath, Marea Britanie. Dintre acestea, una este de aur, două de argint și trei de bronz.

Edis Memiș, de la Liceul Internațional de Informatică Constanța, este elevul care a fost medaliat cu aur. Pe de altă parte, cele două medalii de argint le-au revenit lui Sergiu-Ionuț Novac, de la Liceul Teoretic ”Coriolan Brediceanu” Lugoj, județul Timiș și Sebastian-Mihai Șimon de la Liceul Internațional de Informatică București.

Medaliile de bronz au fost câștigate de Tudor-Darius Cardaș, de la Colegiul Național ”A.T. Laurian” Botoșani, Andrei-Theodore Mărginean și Nguyen Tran-Bach, ambii de la Liceul Internațional de Informatică București, anunță Hotnews.

Elevii au fost însoțiți de o delegație condusă de conf. univ. dr. Cătălin-Liviu Gherghe de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București (Leader) și însoțită de conf. univ. dr. Mihai Chiș de la Facultatea de Matematică și Informatică a Universitații de Vest din Timișoara (Deputy Leader), prof. univ. dr. Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România (Observator și membru al Consiliului de Conducere al Olimpiadei Internaționale de Matematică), Lucian Țurea, Facultatea de Matematică și Informatică a Universității din București, (Observator).

Aceasta a fost cea de-a 60-a Olimpiadă Internațională de Matematică pentru elevi de liceu și s-a desfășurat în perioada 10-22 iulie 2019, la Bath, Marea Britanie, iarnul acesta s-au înscris în competiție 621 elevi din 112 țări.

Sursă Foto: ziarulromanesc.net

Exit mobile version