Site icon Editia de Dimineata

Elon Musk, desemnat personalitatea anului de către revista Time. Într-un sondaj paralel, câștigător a fost un altul

Fondatorul companiilor Tesla și SpaceX, Elon Musk, a fost desemnat personalitatea anului 2021 de către revista americană Time.

Această nominalizare a provocat vii reacții după ce votul popular, care precede alegerea editorilor revistei Time l-a desemnat pe președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, după cum v-am relatat zilele trecute.

”Cel mai bogat om din lume, deși nu deține o casă și recent și-a vândut o parte din avere aruncă sateliți pe orbită și exploatează soarele, conduce o mașină creată de el, care nu folosește benzină și abia are nevoie de șofer. Cu o mișcare a degetului, bursa urcă sau cade. Visează la Marte în timp ce călătorește pe Pământ, cu fălcile proeminente și de nestăpânit”, este o parte din descrierea făcută de jurnaliștii americani.

În fiecare an, colectivul redacțional al Time alege persoana pe care ei o consideră ca fiind cea mai influentă. Dar este lăsat loc și pentru opinia cititorilor, cu un sondaj de opinie, care, în acest an a fost luat cu asalt de adepții lui Jair Bolsonaro. Președintele brazilian, în ciuda controverselor legate de refuzul de a lua măsuri pentru a reduce pandemia în țara sa, a fost desemnat câștigătorul sondajului. 24% din cele 9 milioane de voturi strânse i-au revenit lui.

Pe locul doi, cu 9% din voturi, a fost fostul președinte american Donald Trump.

Exit mobile version