Site icon Editia de Dimineata

Elveţia a construit o centrală hidroelectrică subterană

Elveţia a construit o centrală hidroelectrică subterană care poate încărca 400.000 de baterii de maşini simultan.

Dezvoltatorii centralei Nant de Drance, de 2,2 miliarde de franci elveţieni (2,30 miliarde de dolari), situată în cantonul Valais, care a fost pusă în funcţiune în iulie şi va fi inaugurată oficial luna viitoare, spun că instalaţia funcţionează ca o baterie gigantică, transmite Reuters.

Cele şase turbine ale sale, ascunse într-o cavernă aflată la 600 de metri sub pământ, au o capacitate de 900 MW, ceea ce o face una dintre cele mai puternice centrale de stocare prin pompare din Europa.

În timpul cererii de vârf, Nant de Drance produce electricitate din hidroenergie. Dar atunci când producţia din surse precum eoliană şi solară depăşeşte cererea, instalaţia stochează surplusul de electricitate prin pomparea apei în rezervorul superior Vieux Emosson.

”Procedând astfel, există pierderi ca pentru orice stocare, dar randamentul este foarte bun. Avem o eficienţă de aproximativ 80% pe întreg ciclul”, a declarat directorul Alain Sauthier pentru Reuters.

Sursa foto: Twitter

Exit mobile version