Site icon Editia de Dimineata

EMA aprobă vaccinarea cu doza 3 a vaccinului anti-COVID Pfizer/BioNTech

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat luni vaccinarea cu o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 Pfizer/BioNTech a persoanelor în vârstă de peste 18 ani, de teamă că protecţia împotriva SRAS-CoV-2 ar putea scădea după primele două doze. Doza 3 se administrează în România începând de săptămâna trecută.

Doza 3 trebuie să fie făcută la peste 6 luni de la doza 2, au stabilit reprezentanții EMA.

Doze de rapel ale (vaccinului anticovid) Comirnaty pot fi avute în vedere în cazul persoanelor în vârstă de peste 18 ani, la cel puţin şase luni de la a doua doză”, a anunţat într-un comunicat EMA, folosind denumirea comercială a vaccinulu Pfizer-BioNTech, scrie AFP, preluată de News.ro.

Agenţia recomandă, de asemenea, vaccinarea cu o a treia doză a vaccinului anticovid cu ARN mesager la cel puţin 28 de zile de la vaccinarea cu rapelul a persoanelor sever imunodeprimate – precum pacienţi care au primit o grefă.

EMA continuă analiza datelor cu privire la pertinenţa unei vaccinări cu o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 Moderna.

 

Exit mobile version