23 octombrie 2021, 23:48

Emil Cioran: „Defectul tuturor oamenilor este că așteaptă să trăiască, deoarece n-au curajul fiecărei clipe”

„Oricât m-aș lupta pe culmile disperării, nu vreau și nu pot să renunț și să părăsesc iubirea, chiar dacă disperările și tristețile ar întuneca izvorul luminos al ființei mele, deplasat în cine știe ce colțuri îndepărtate ale existenței mele”, scria Emil Cioran în volumul Pe culmile disperării, prima lui carte apărută în România și publicată în 1934. Tot în această carte a tinereții citesc: „Defectul tuturor oamenilor este că așteaptă să trăiască, deoarece n-au curajul fiecărei clipe. De ce n-am pune în fiecare moment atîta pasiune și atîta ardoare, încît fiecare clipă să devină un absolut, o eternitate?”

După șase ani de la debut, în 1940, apare Îndreptar pătimaș care este și ultima lui carte scrisă în limba română.

Rășinari – cimitirul și, în fundal, Coasta Boacii | credit foto: Mira Kaliani

Emil Cioran s-a născut în aprilie 1911, în Rășinari, „acest blestemat, acest splendid Răşinari”, cum l-a descris, o pitorească așezare aflată la 10 kilometri de orașul Sibiu, în acea perioadă parte din Imperiul Austro-Ungar. Este locul pe care îl va purta în suflet toată viața, iar Coasta Boacii,  seva inspirației filozofului,  l-a făcut mereu să se întrebe retoric: „À quoi bon avoir quitté Coasta Boacii, non?” – „La ce mi-a folosit că am părăsit Coasta Boacii?”. Chiar dacă Rășinariul de azi este schimbat față de cel din vremea copilăriei lui Cioran, Coasta Boacii este tot acolo, ulițele înguste și unele case ce au păstrat arhitectura tradițională dau locului o atmosferă de altădată în care îți poți imagina că îi vezi pe copiii Cioran alergând și jucându-se cu alți puști neastâmpărați din satul de atunci. Unul din locurile de joacă era în cimitirul satului iar fotbalul cu cranii devenise jocul preferat.  Cu o asemenea copilărie, nu e surprinzător că adultul Cioran spunea despre acea perioadă că „a fost paradisul”.

Uliță în Rășinariul de azi | credit foto: Mira Kaliani

În interviul cu Gabriel Liiceanu din 1990, Emil Cioran spunea: „Peisajul e o chestie capitală. Când ai apucat să trăieşti la munte, tot restul pare de o mediocritate fără pereche. Pentru că acolo este o poezie primitivă. Trebuie să mărturisesc că, pentru mine, Coasta Boacii a fost capitală.”

Casa unde a copilărit pare neschimbată și azi, cu toate că are acum alți proprietari fără legătură cu familia Cioran.

Tatăl lui, preotul ortodox Emilian Cioran, era din Rășinari; la 22 de ani s-a căsătorit cu Elvira Comăniciu, din localitatea Veneția de Jos, în vârstă de 18 ani. S-au stabilit în Rășinari și au avut trei copii: Emil, Aurel și Virginia. Ca preot al satului, tatăl lui Cioran a fost printre cei mai respectați oameni ai comunității.

Ca toți copiii din sat, Emil Cioran a învățat prima dată la școala din Rășinari, apoi a fost înscris la Liceul „Gheorghe Lazăr” din Sibiu, unde s-a remarcat la religie, limba română, istori, geografie, limba franceză.

De la stânga la dreapta: Emil Cioran, Eugen Ionesco şi Mircea Eliade. | Credit foto: frontpress.ro | sursa: adevarul.ro

După liceu, a plecat în capitala României, la București, unde s-a înscris la Facultatea de Litere și Filosofie din cadrul Universității București. I-a avut ca profesori și pe Tudor Vianu și Nae Ionescu, iar Constantin Noica, Eugen Ionescu (Eugène Ionesco) și Mircea Eliade i-au fost colegi și au rămas prieteni toată viața.

Ca mulți alți tineri intelectuali din acea perioadă – tineri care „simţeau nevoia unei identităţi politice pur româneşti” –, și Emil Cioran a fost un simpatizant al mișcării legionare, fără să fi fost vreodată un membru al acesteia; mai târziu s-a dezis de tot ce a reprezentat această mișcare.

În 1932, după absolvirea facultății, s-a înscris pentru doctorat, cu intenția de a primi o bursă de studii în străinătate. A primit-o, după un an, din partea Fundaţiei Humboldt și a mers la Berlin unde a stat doi ani. A fost perioada când s-a declarat admirator al lui Hitler, ulterior considerând acel moment unul de „rătăcire a tinereții”, un episod rușinos pe care a dorit să-l dea uitării.

S-a reîntors apoi în România și a fost numit profesor de filosofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov.

„Nu i-a plăcut niciodată catedra. Avea formaţie de profesor de filosofie şi a profesat un an de zile la Braşov, dar le spunea studenţilor să nu înveţe, pentru că filosofia nu trebuie învăţată, ci trebuie judecată”, a povestit într-un interviu Eleonora Cioran, căsătorită cu Aurel, fratele mai mic al lui Emil.

Emil Cioran, Paris, 1984 | Credit foto: Henri Cartier-Bresson/Magnum Images| sursa: nybooks.com

În 1936, a primit o bursă din partea Institutului Francez din București și a plecat la Paris. Bursa i-a fost prelungită până în 1944, iar în anul următor, când ar fi trebuit să se întoarcă în țară, a luat hotărârea de a rămâne definitiv la Paris.

În 1945, i s-a retras cetățenia română, dar nu a cerut niciodată cetățenia franceză – prin urmare, a trăit până la moarte în Franța ca apatrid. În 1949, a publicat în limba franceză, „Précis de décomposition“ (tradus în română „Tratat de descompunere“), fiind prima carte scrisă în limba franceză și apărută la editura Gallimard. A fost onorat cu Premiul Rivarol, singurul premiu pe care l-a acceptat dintre toate cele care i s-au oferit.

În ciuda faptului că toate scrierile lui dezvăluie gânditorul torturat de sentimente contradictorii și obsedat de moarte, suferință și ideea sinuciderii, omul Cioran se pare că a fost cu totul diferit,așa cum l-a prezentat istoricul Neagu Djuvara:

„Ne plimbam împreună noaptea. Ne plimbam şi discutam… Şi el, care aproape devenise un fel de pustnic, era pasionat de poveştile mele despre moravuri şi femeile africane. Cu omul ăsta care scria atât de pesimist, puteai să te strâmbi de râs! Vedea adevărul şi, văzându-l, râdea de el ca să nu plângă.”

Emil Cioran, la balconul locuinței din Cartierul latin, Paris| sursa: rfi.ro

A murit la Paris, la 84 de ani, în 20 iunie 1995, și a fost înmormântat în cimitirul parizian Montparnasse.

„Este îngrozitor că după moarte îți sunt definitiv pierdute o zi cu soare, un zâmbet sau un prieten; dar este de o mie de ori mai îngrozitor să fi pierdut, deja trăind, toate aceste, să poți spune despre tot ce ai auzit și văzut: niciodată, niciodată!” – Emil Cioran, Pe culmile disperării


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. titi bolea

    14 aprilie

    Nu poti sa-i simpatizezi pe legionari,apoi pe Hitler,sa te dezici de ei si sa fii un optimist.S-a ratacit prin lume.Mai bine ramanea la Rasinari.

  2. Mara

    16 februarie

    Toate geniile din toate domeniile ,nu au fost oameni simpli,au fost oameni de o complexitate ieșită din comun,nu are dreptul nimeni sa-l judece pe acest roman care a scris niste capodopere literare.El este și a fost Cioran un geniu literar.Te iubesc.

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.