4 decembrie 2020, 22:31

Emil Racoviță, din Franța în Transilvania: „M-am avântat cu ochii închişi în aventură”

În zadar se introduc în legislaţia ţării reforme, uneori foarte curajoase; de cele mai multe ori este ceva iluzoriu, căci efectul lor este anihilat în mare parte de procedura administrativă extraordinar de complicată şi înapoiată, care îneacă orice progres sub fluxul din ce în ce mai potopitor al formalităţilor absurde şi a hârţoagelor inutile.

Vasul Belgica prins în banchiza australă | Arhiva: Emil Racoviță / Sursa foto

Din Antarctica

„Luni de zile de-a rândul am pătimit, dar am avut şi clipe de fericire; am trăit mai degrabă rău, este adevărat, dar ce-are a face, fiindcă totuşi am trăit. Nu e oare de-ajuns pentru a stârni regretul?!”, scria Emil Racoviță în ultimele file ale jurnalului ținut în timpul expediției în Antarctica, între 1897 – 1899, atunci când, după 13 luni, vasul Belgica a ieșit din încleștarea banchizei în care a fost prins și astfel cei 17 exploratori, câți au rămas după moartea celor doi colegi, au părăsit „ghețurile australe” și s-au putut reîntoarce în Europa.

Nu fără „o ușoară strângere de inimă” la gândul că vor părăsi acea „banchiză pustie și haină” unde zile în șir au fost nevoiți să stea și să treacă prin multe momente de deznădejde, întrerupte din când în când de câte o ținută de sărbătoare, când „i se ura şi Antarcticii de atâta vijelie şi ne dădea câte o zi frumoasă”.

Cu toate dificultățile și provocările naturii, Emil Racoviță a adunat conștiincios material științific, pe lângă însemnările detaliate făcute, și s-a reîntors cu sute de piese zoologice și biologice pentru a fi studiate.

Primul biolog care a cercetat viața din Antarctica

Jurnalul lui Emil Racoviță a fost publicat în 1899, iar rezultatele cercetărilor făcute de el în Antarctica au apărut în anul următor, în lucrarea La vie des animaux et des plantes dans l’Antarctique (Viața animalelor și plantelor în Antarctica).

Ca naturalist al expediției belgiene, Emil Racoviță a fost primul biolog din lume care a cercetat viața antarctică.

După expediția în Antarctica, Emil Racoviță a rămas în Franța la unul dintre cele mai bune laboratoare ale timpului unde, alături de o echipă de specialiști, putea să studieze variatul material științific adus din Antarctica.

La Banyuls-sur-Mer, cu colegi de la Laboratorul Arago | Arhiva: Emil Racoviță / Sursa foto

„Cei mai frumoși ani”

Aflat pe promontoriul Fontaulé în Banyul-sur-Mer, în apropiere de granița cu Spania, Laboratorul Arago a fost fondat de biologul Henri de Lacaze-Duthiers în 1882 și era dedicat biologiei marine.

Henri de Lacaze-Duthiers (1821 – 1901), biolog, anatomist și zoolog, a fost unul dintre profesorii lui Emil Racoviță la Facultatea de Științe din Sorbona; după obținerea licenței, în 1891, Emil Racoviță și-a pregătit doctoratul în laboratorul oceanologic Arago al profesorului Lacaze-Duthiers.

Cei 30 de ani în care a lucrat la laboratorul Arago i-au fost, mărturisea savantul, „cei mai frumoși ani” din viață. Acolo a făcut numeroase cercetări oceanografice.

În lumea subpământeană

În 1904, o croazieră obișnuită făcută pentru cercetare l-a dus spre un nou studiu, o nouă știință.

Într-o peșteră cunoscută din Mallorca, peștera Drach (Dragonului), Emil Racoviță a descoperit „un mic crustaceu”, necunoscut până atunci științei. Din acel moment, a început să fie tot mai interesat de a studia ființe ce trăiesc în peșteri de la care putea afla informații privind evoluția biologică. Pentru a putea explora lumea subpământeană, a renunțat la cea subacvatică.

Cercetările făcute în peșteri din Pirinei au fost prezentate în Eseu asupra problemelor biospeologice, publicat în 1907, considerat ca „statutul fundamental al biospeologiei”.

În cadrul laboratorului Arago, a înființat Biospeologica, o „întreprindere științifică insolită”, prin care a avut colaboratori, s-au făcut sute de explorări de peșteri, au fost colectate zeci de mii de plante și animale cavernicole, au fost publicate numeroase lucrări științifice.

În anii Primului Război Mondial, activitatea laboratorului din Franța s-a întrerupt iar spațiul s-a amenajat ca spital militar.

La Banyuls-sur-Mer, cu soția, Hélène (în picioare, cu cel mai mic dintre copii), și cei trei copii, René, Jean (Ioan) și Andrei | Arhiva: Emil Racoviță / Sursa foto

O invitație

După încheierea războiului și unirea Transilvaniei cu România, Universitatea din Cluj-Napoca (atunci Universitatea ‘Franz Joseph’), preluată în mai 1919 de un Consiliu Dirigent – comitetul revoluționar transilvănean –, a rămas fără profesori. Cum personalul universitar maghiar nu a dorit să depună „jurământul de credință față de noul regim”, condiția pusă pentru a rămâne mai departe în funcția pe care o avea fiecare, s-a format o comisie de savanți pentru a recruta alți profesori.

Într-o scrisoare datată 27 iunie 1919, Sextil Pușcariu (1877 – 1948), filolog și pedagog, în calitate de comisar general al Consiliului, i-a scris lui Emil Racoviță de a accepta catedra de zoologie a Universității clujene:

Dorinţa noastră este de a crea la Cluj nu numai un focar de ştiinţă, ci şi de a pune de la bun început în lumină noua universitate românească, cu ajutorul unora dintre savanţii noştri cei mai merituoşi, cunoscuţi în străinătate ca stâlpi ai ştiinţei.
[…]
Ştiu că, în situaţia dumneavoastră, a vă propune să vă stabiliţi în Transilvania înseamnă a vă cere un sacrificiu; cu toate acestea, nu mă îndoiesc că rugămintea noastră nu poate să nu facă să vibreze acea fibră din inima dumneavoastră care, în clipele deosebite pe care le trăim, ne impune ofranda oricărui sacrificiu pentru marea cauză a românismului.

Mai târziu, Emil Racoviță spunea că sentimentul datoriei l-ar fi îndemnat să accepte „onorabila propunere”, însă, „acelaşi sentiment de datorie faţă de naţiune şi de responsabilitate faţă de tineretul român a fost cel care, chibzuind mai bine, m-a îndemnat să refuz”.

După câteva zile de chibzuință, Emil Racoviță a răspuns scrisorii:

Sunt foarte flatat de oferta pe care binevoiţi să mi-o faceţi şi întru totul conştient de importanţa unei organizări cât mai bune cu putinţă a Universităţii din Cluj. Dar, tocmai pentru că îmi dau seama de această importanţă, mă simt obligat, spre marele meu regret, să nu accept măgulitoarea dumneavoastră propunere.

Profesia mea nu este de a fi «profesor»; nu am ţinut niciodată lecţii de zoologie clasică pentru a pregăti elevi în vederea licenţei sau a altor examene elementare. Specialitatea mea este dirijarea lucrărilor de cercetare, administrarea institutelor de istorie naturală şi explorările oceanografice ori terestre.
[…]
Sunt un om deja în vârstă; nu mai pot conta decât pe puţini ani de activitate ştiinţifică. Nu cred că, schimbându-mi acum specializarea, aş putea obţine un rezultat mulţumitor, atât pentru Universitatea din Cluj, cât şi pentru desăvârşirea lucrărilor personale pe care le-am întreprins.

Explorările mele m-au costat suferinţe cronice, încât starea mea de sănătate lasă de dorit. Nu mă mai pot bizui pe energia şi puterea de muncă necesare pentru a îndeplini rolul activ şi militant pe care doriţi să mi-l încredinţaţi.

Aceste fapte vă vor convinge că nu bunăvoinţa este aceea care îmi lipseşte, ci forţa şi, de asemenea, convingerea că aş putea ocupa în mod util postul de onoare pe care mi-l propuneţi.

Emil Racoviță, în anul 1932 | Sursa foto

O nouă invitație

Cu acest răspuns elegant și ferm, discuțiile, în mod firesc, s-ar fi încheiat. Tot Emil Racoviță a povestit:

„Dacă răspunsul meu ar fi ajuns la o «administraţie» cu tradiţii împietrite de decenii, ar fi fost înregistrat cu grijă, înzestrat aşa cum se cuvine cu ştampile rituale şi depus în arhive, însoţit de avizele, rapoartele şi referinţele prescrise de rânduielile birocratice. Şi totul ar fi fost îngropat pe vecie! Dar el a ajuns la un consiliu director revoluţionar, iar cei care l-au discutat au fost oameni de «acţiune» şi nu de «formă»”.

Comisia Universității, formată din profesori ai universităților din Bucureşti, Iaşi, Cernăuţi şi Cluj, a discutat și a hotărât „cu unanimitate de voturi că trebuie să fiţi invitat din nou să ne acordaţi concursul pentru organizarea noii Universităţi din Transilvania”, începea a doua scrisoare trimisă, la 1 septembrie, lui Emil Racoviță, semnată de profesorul de pedagogie Onisifor Ghibu, ca secretar general al Consiliului Dirigent.

Răspunsul pe care l-aţi adresat comisarului nostru general atunci când v-a propus catedra de zoologie la Cluj ne deschide totuşi perspective favorabile; dacă o catedră, având mai cu seamă drept obiect pregătirea unor profesori pentru învăţământul secundar, nu corespunde domeniilor în care lucraţi, direcţiunea unui institut de cercetări ştiinţifice şi pregătirea unor lucrări originale ar putea să vă îndemne să părăsiţi Franţa, cel puţin temporar, pentru a da patriei întregite care vă cheamă inestimabilul dumneavoastră ajutor.

În fapt, Institutul lui Apáthy (n: István Apáthy, 1863 – 1922, a fost un biolog maghiar, cunoscut om de știință pe plan mondial; în 1909 a înființat în cadrul Universității ‘Franz Joseph’ un institut zoologic) pe care l-am preluat este dotat atât de bine, încât în el s-ar putea înfiinţa, pe lângă cursurile de zoologie şi anatomie comparată încredinţate dlui. I. Scriban, o pepinieră de viitori savanţi şi cercetători ştiinţifici care vor demonstra lumii că poporul nostru are nu numai dorinţa, ci şi aptitudinile de a se număra printre naţiunile civilizate din Europa.

Comisiunea universitară a fost de părere să fie creată pentru dumneavoastră, la Facultatea de Ştiinţe din Cluj, catedra pe care o veţi aprecia ca fiind cea mai convenabilă şi în serviciul căreia nu veţi avea obligaţii profesorale în sensul dat în mod obişnuit acestui cuvânt, ci doar acelea de îndrumător în cercetările ştiinţifice.

Emil Racoviță, în biroul de la Institutul de Speologie | Arhiva: Emil Racoviță / Sursa foto

Un spirit mediteranean

A doua propunere, mărturisea Emil Racoviță, a avut menirea să-i înlăture „toate scrupulele legitime”, cu toate că, „la vârsta mea și cu îndatoririle familiale, trebuia să încep o viață nouă pentru mine și ai mei”.

„Dar cum să ezit? Dintr-o îndelungată carieră consacrată cercetărilor şi meditaţiilor asupra înlănţuirii fenomenelor, dintr-un lung şir de erori, de redresări, de recăderi şi de reveniri pe calea adevărului, se nasc în fiecare om care studiază ştiinţificeşte natura concepţii teoretice şi moduri de a privi care se condensează în programe şi proiecte, «castele în Spania» de intelect la care visează fiecare om de ştiinţă.

Mi se propunea, cu generozitate şi comunicativă încredere, să-mi clădesc castelul nu «în Spania», ci la Cluj, din trainice pietre cioplite; sunt prea mediteranean pentru ca un atât de strălucitor miraj să nu mă fi umplut de entuziasm, şi m-am avântat cu ochii închişi în aventură!”

Când birocrație nu e, totul merge strună

La puțin timp, Emil Racoviță s-a întâlnit la Paris cu Alexandru Vaida-Voevod, atunci preşedintele Consiliului de Miniştri al României Mari, „entuziast om de acţiune, a ştiut să-mi insufle avânt şi încredere”.

Înainte de a lua decizia, a ajuns la Cluj, pentru a vedea pe viu situația, și scria: „În mijlocul inexprimabilei dezordini lăsate de război în toate mecanismele sociale şi în funcţionarea tuturor serviciilor administrative, am fost puternic impresionat să constat ardoarea şi entuziasmul reconfortant care îi anima pe viitori mei colegi de la Universitatea din Cluj”.

În 13 decembrie 1919, a fost finalizat proiectul de înființare a Institutului de Speologie. A doua zi, Resortul Cultelor şi Instrucţiunii publice din Cluj l-a apobat și l-a trimis cu toate avizele favorabile Consiliului Dirigent. A fost aprobat în trei zile. Cu toate documentele, Emil Racoviță a mers la București, pentru a primi aprobarea guvernului și a președintelui Consiliului.

„Maiestatea Sa Regele (regele Ferdinand I), care se interesa în mod deosebit de toate chestiunile legate de învăţământ şi de cultura generală, care prezidează efectiv Academia Română şi alte mari societăţi ştiinţifice, s-a pronunţat favorabil în privinţa fondării Institutului de Speologie şi şi-a exprimat dorinţa ca acestei creaţii să-i fie acordate toate facilităţile”, scria Emil Racoviță.

În 2 februarie 1920, regele Ferdinand a inaugurat Universitatea din Cluj; atunci a semnat și decretele regale prin care Emil Racoviță și René Jeannel, colaboratorul de bază din Franța, au fost numiți profesori titulari.

La sfârșitul lunii februarie 1920, legea de creare a Institutului de Speologie a fost votată în Camera Deputaților și, după două săptămâni, în Senat.

„Se părea deci că totul s-ar fi înfăptuit repede şi potrivit prevederilor”, povestea Emil Racoviță.

Institutul de Speologie din Cluj-Napoca; în față se află bustul ce îl reprezintă pe fondatorul institutului, Emil Racoviță | Credit foto: Mira Kaliani

Reîntoarcerea dlui Birocratescu

La scurt timp, guvernul doctorului Vaida-Voievod a fost schimbat.

„Începând din acel moment, atmosfera s-a schimbat, ca şi starea de spirit a cârmuitorilor. Sistemul administrativ s-a «normalizat» din ce în ce mai mult, potrivit expresiei consacrate de gazetele oficioase ale guvernelor aflate la putere, ceea ce în realitate înseamnă că «forma» a primat asupra «fondului» şi că dl. Birocratescu şi-a recucerit cu o viteză progresiv accelerată poziţiile pierdute şi omnipotenţa; şi din acea clipă, el nu a încetat să-şi extindă puterile suverane şi sterilizante.

În zadar se introduc în legislaţia ţării reforme, uneori foarte curajoase; de cele mai multe ori este ceva iluzoriu, căci efectul lor este anihilat în mare parte de procedura administrativă extraordinar de complicată şi înapoiată, care îneacă orice progres sub fluxul din ce în ce mai potopitor al formalităţilor absurde şi a hârţoagelor inutile”, descria cât se poate de expresiv savantul român acea schimbare ce dăunează dezvoltării unei societăți.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.