CITIRE

Eminescu din amintirile lui Slavici. „Se răzvrătea...

Eminescu din amintirile lui Slavici. „Se răzvrătea când vedea goana după averi, cum cei mai obraznici dădeau la o parte pe cei vrednici”

„Adevărul e că el era om care trăiește mai mult pentru alții decât pentru sine însuși, vede toate cele ce se petrec împrejurul lui, judecă drept, se bucură de cele bune și stăruie cu îndărătnicie pentru înlăturarea celor rele, deci nu numai poet și cugetător cu vederi bine lămurite, ci totodată și om de acțiune înzestrat cu bun-simț practic, care știe să-și aleagă mijloacele și e totdeauna gata să-nfrunte greutățile de orișice fel.”

În 1869, Mihai Eminescu a mers la studii la Viena, unde era înscris la facultatea de filosofie. Acolo l-a cunoscut pe Ioan Slavici care i-a devenit unul dintre cei mai buni prieteni. După cinci decenii de la întâlnirea celor doi, Ioan Slavici a publicat în 1924, cu un an înainte de a muri, memoriile lui, cu titlul Amintiri, unde se regăsesc și cele despre Eminescu.

„La 1869, când a venit la Viena, Eminescu, deși nu împlinise încă vârsta de douăzeci de ani, era om nu numai cu multă știință de carte, ci totodată și sufletește matur și (…) îndeosebi mie, care eram cu doi ani mai în vârstă, mi-a fost în multe privințe bun îndrumător, ceea ce le-a mai fost de altminteri și altora dintre colegii lui români din Viena. Am acuma să mai spun ori să lămuresc și altele ce mi se par de oarecare însemnătate pentru înțelegerea fie a felului său de a fi, fie a timpului în care a trăit”, a început Slavici să depene amintirile lui despre Eminescu.

Au fost doi oameni cu multe și mari deosebiri, cum a mărturisit Slavici, totuși între ei au existat și acele „lucruri care ne legau pentru toată viața”.

Viena, Austria, circa 1869, anul în care Mihai Eminescu a ajuns acolo pentru studii în filosofie | Artist: Rudolf von Alt | Sursa: MagnoliaBox

Viena, Austria, circa 1869, anul în care Mihai Eminescu a ajuns acolo pentru studii în filosofie | Artist: Rudolf von Alt | Sursa: MagnoliaBox

Prin evocarea lui, Slavici a dorit să-l arate pe omul Eminescu mai degrabă decât pe poetul Eminescu. E o lectură absolut agreabilă, pentru că, așa cum a notat Slavici, nu a făcut vreun studiu adâncit ci „mă mărginesc să spun toate cum le știu, cum le-nțeleg și cum mi le aduc aminte după cincizeci de ani trecuți”. Descrierile despre Eminescu, firea și obiceiurile lui, stilul lui de a lucra, vorbe de-ale poetului, întâmplări, toate fac această lectură o încântare. Iată câteva dintre amintirile lui Slavici despre Eminescu.

Prefera să citească acasă și nu la bibliotecă.

„Fiind deprins să citească la el acasă, în toată tigna, cu întreruperi, mai luând notițe, mai tolănindu-se pe canapea, mai plimbându-se de ici până colo, ca să se gândească nesupărat de nimeni și de nimic asupra celor citite, el nu era în stare să citească-n biblioteci publice. Avea deci obiceiul de a se plimba din când în când de la o biblioteca la alta și din anticar în anticar și astfel știa întotdeauna ce cărți noi au apărut și ce cărți vechi sunt puse în vânzare. Când primea apoi bani de acasă, cumpăra cărțile ce voia să cetească, iar după ce le-a cetit, le vindea pe cele mai multe și păstra numai pe acelea la care ținea mai mult. El cetea de altminteri foarte repede și, câtă vreme avea ce să cetească, de obicei nu mai venea pe la Universitate.”

Citea cuprinzând fraze întregi.

„El citea, înainte de toate, mult și cu o repeziciune uimitoare, nu vorbă cu vorbă, ci cuprinzând cu privirea fraze întregi.”

Avea trebuințe puține și „apucături boierești”.

„În timpul pe care l-am petrecut la Viena, el ținea mult să aibă locuința comodă, largă, curată, liniștită și luminoasă, să se îmbrace curat și bine, să-și aleagă mâncările, după plac, să fumeze țigări fine, să-și gătească el însuși cafeaua de Mocca și bea numai vinuri de calitate superioară ori apă curată. Așa l-am cunoscut eu, și tot așa și-l voi fi aducând aminte și cei încă-n viață, care au trăit atunci în legături mai apropiate cu dânsul. Era om cu trebuințe puține, dar cu apucături boierești care știa să sufere și să rabde fără ca să se plângă și respingea cu un fel de oroare tot ceea ce i se părea vulgar…”

De la stânga: Prima pagină a volumului Novele din popor de Ioan Slavici, ediția 1881;  Sursa: Wikipedia | Manuscris din Amintiri de Ioan Slavici; Sursa: Patrimoniul Cultural Național / Muzeul Literaturii Române

De la stânga: Prima pagină a volumului Novele din popor de Ioan Slavici, ediția 1881;  Sursa: Wikipedia | Manuscris din Amintiri de Ioan Slavici; Sursa: Patrimoniul Cultural Național / Muzeul Literaturii Române

Eminescu l-a îndemnat pe Slavici să scrie și tot el i-a corectat primele scrieri în limba română.

„În urma stăruințelor lui am început să citesc românește, m-am deprins încetul cu încetul cu rostirea literară a vorbelor și am scris […] mai întâi comedioara Fata de birău, apoi povestea Zâna Zorilor și în cele din urmă studiul Noi și maghiarii. Deoarece eu nu eram în stare să scriu corect, el îmi copia manuscrisele, făcând în ele corecturi cu multă discrețiune, și le trimetea la Convorbiri literare, cu care avea legături.”

Nu vorbea niciodată despre femei.

„În ceea ce privește viața sexuală, el era de o sobrietate extraordinară. Niciodată el nu vorbea despre femei decât având în vedere partea ideală a ființei lor și desprețuia pe oamenii care aleargă după „fuste” ori vorbesc despre afaceri scandaloase.”

Fuma puțin, dar iubea cafeaua.

„El fuma puțin, dar bea multe cafele. Știa că ele nu-i fac bine, dar le lua de cele mai multe ori fără ca să-și dea seama despre ceea ce face. Era dar destul să ridic degetul pentru ca să stingă focul aprins la mașină. Băutor n-a fost Eminescu. Bea numai ademenit de prietenii cu care stătea de vorbă, puțin câte puțin, și numai vinuri ușoare, curate și bune! Vinul îl făcea vioi, vesel, comunicativ și doritor de a îmbrățișa și de a ferici pe toată lumea.”

Când lucra, nu mânca și nu dormea zile în șir.

„Păcatul lui cel mare și hotărâtor era lipsa de rânduială în traiul zilnic; când se așeza la masa de lucru, fie că scria, fie că citea, nu mânca zile întregi și petrecea nopțile în nedormire. Nu suferia de insomnie și avea multă poftă de mâncare, căci era apoi în stare să doarmă timp de douăzeci și patru de ceasuri întruna și mânca odată pentru trei inși. Uita însă să mănânce și nu se-ndura să doarmă, deși părerea lui statornică era că cea mai plăcută parte a vieții e cea petrecută în somn, când ești fără ca să fii și să simți dureri.”

Iubea să discute pe diferite subiecte ce-i stârneau interesul.

„Una din cele mai caracteristice slăbiciuni ale lui Eminescu era nesațiul în discuțiuni. El discută liniștit și cu multă cumpănire, nu-și pierdea niciodată sărita și nu ținea să convingă ori să înduplece; după ce se înfigea însă în vreo discuțiune, nu mai puteai să scapi de el câtă vreme n-a ajuns să se dumirească dacă e ori nu adevărat ceea ce spui.”

De la stânga: Ioan Slavici;  Sursa: Istoria Literaturii Române, G. Călinescu | Mihai Eminescu; Sursa: Wikipedia, domeniu public

De la stânga: Ioan Slavici;  Sursa: Istoria Literaturii Române, G. Călinescu | Mihai Eminescu; Sursa: Wikipedia, domeniu public

Lumea este o spoială și o nemernicie.

„Pesimist în înțelesul cinstit al cuvântului nu putea să fie omul care era cuprins de pietate față cu „bătrânii”, totdeauna înțelepți și buni, nici omul care se însuflețea pentru poporul despuiat și batjocorit de străini și de înstrăinați, nici mai ales omul care se lupta în toate clipele pentru biruința binelui, despre care nu se îndoia niciodată.”

„Toate i se păreau spoială și minciună și mișelie și nemernicie, și întreaga ființă i se răzvrătea când vedea furioasa goană după averi și după pozițiuni, în care cei mai obraznici dădeau la o parte pe cei vrednici, cei slabi profitau de slabiciunile celor tari, cei tari abuzau de nevoile celor slabi și se treceau cu vederea toate păcatele, iară virtutea era luată drept nebunie.”

„Nenorocirea cea mare a vieții e – zicea el – să fii mărginit să nu vezi cu ochii tăi, să știi puține, să înțelegi rău, să judeci strâmb, să umbli orbecăind prin o lume pentru tine pustie și să fii nevoit a căuta afară din tine compensațiuni pentru munca grea a viețuirii.”

„Să mănânci, să bei, să te-mbraci, să alergi după fuste, să faci copii, să sperii lumea strâmbându-te fel și chip, ca să pari mai mult decât ceea ce ești; acesta vi-e scopul în vederea căruia intră omul în ființă. Nu-i așa, domnule, nu-i!”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.