Site icon Editia de Dimineata

Emma Thompson, 62 de ani, despre imaginile  nud din ultimul ei film:  ”Este probabil cel mai dificil lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată!”

”Good Luck To You, Leo Grande” este cel mai recent film al actriței britanice Emma Thompson. Filmul are niște scene în care actrița apare nud.

Cu ocazia proiecției filmului la Festivalul Sundance actrița a vorbit despre acest lucru. A povestit sâmbătă cât de dificil i-a fost să filmeze scenele nud din această peliculă, povestea unei profesoare trecute de prima tinereţe, care apelează la serviciile unui lucrător sexual.

Cel mai dificil lucru

”Este probabil cel mai dificil lucru pe care a trebuit să-l fac vreodată!”, a spus actriţa în vârstă de 62 de ani cu prilejul unei conferinţe de presă online în cadrul festivalului de cinema independent, desfăşurat şi anul acesta tot în format virtual din cauza pandemiei de coronavirus.

Thompson joacă rolul lui Nancy, o văduvă și fostă profesoară care, după o viață de relații conjugale nesatifăcătoare cu unicul bărbat din viața ei (răposatul soț) a decis să plătească pentru serviciile sexuale ale unui tânăr, întâlnirea având loc într-o după-amiază liniștită, într-o cameră de hotel.

Tabu

”Este foarte dificil să apari nud la 62 de ani” pe ecran, a explicat actriţa, premiată de două ori cu Oscar, şi care, în această peliculă, este protagonista mai multor scene intime alături de actorul Daryl McCormack, de 29 de ani, şi se dezbracă în faţa unei oglinzi privindu-şi corpul ”într-o manieră complet relaxată, fără prejudecăţi”.

În această scenă, personajul meu ”nu-şi ascunde abdomenul, nu se întoarce, nu încearcă să modifice ceea ce vede”, a explicat Emma Thompson, evocând ”exigenţele imposibile” impuse femeilor de a se opune îmbătrânirii propriului corp, considerat tabu pe ecran.

”Este marea tragedie a corpului feminin în secolul al XX-lea şi al XXI-lea. Şi este un discurs pe care trebuie neapărat să-l schimbăm”, a subliniat actriţa.

Exit mobile version