Site icon Editia de Dimineata

Epidemia de gripă a fost confirmată. Învață cum să te ferești

În urmă cu puțin timp autoritățile din România au confirmat epidemia de gripă la nivel național. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății, Sorina Pintea. Aceasta a precizat că „gripă avem în fiecare an, nu cred că este cazul să ne panicăm”. La conferința de presă susținută în această dimineață a fost comunicat și faptul că decizia de a închide școlile după terminarea vacanței se ia la nivel local de către inspectoratele locale.

Încă de la debutul sezonului gripal au fost 56 de decese certificate cu virus gripal. Nu se poate afirma în acest moment că ne confruntăm cu un sezon gripal mai sever decât cel precedent, doar că a fost înregistrat un număr mai mare al deceselor în comparație cu sezonul precedent. Singurul lucru pozitiv despre această gripă este legat de tulpina care are forme ușoare și medii de manifestare. „Nu trebuie să creăm isterie, este un virus sezonier, favorizat de perioada rece”, a mai declarat Sorina Pintea. În țara noastră a fost înregistrată o circulație intensă a virusului în sud și sud – estul țării, în același timp în restul zonelor se înregistrează focare, conform datelor precizate de ministrul Sănătății.

Ce se recomandă pentru a evita îmbolnăvirea:

– Consultarea medicului de familie atunci când apar simptome care sugerează apariția virusului, inclusiv pentru o posibilă indicație de spitalizare

– Respectarea regulilor în privința tusei și strănutului, utilizarea batistelor de unică folosință și strănutul/tusea să aibă loc la nivelul părții interioare a cotului

– Igiena adecvată a mâinilor, apa și săpunul fac minuni în vederea reducerii răspândirii virusului

– Evitarea locurilor aglomerate

– Izolarea benevolă la domiciliu a persoanelor cu simptome

– Continuarea vaccinării antigripale

– Purtarea echipamentelor de protecție precum măști, mânuși, halate ș.a.m.d

Despre masca medicală este important să știm cum trebuie să fie folosită pentru a asigura protecție împotriva virușilor și a bacteriilor patogene. Din păcate majoritatea oamenilor nu știu cum trebuie să fie aceasta folosită corect. O mască are interiorul alb, iar exteriorul albastru, verde, roz ș.a.m.d. Acest lucru nu este unul întâmplator atunci când se utilizează masca medicală.

În cazul în care tu ești purtătorul virusului, masca trebuie să fie folosită cu partea albă către interior.

Sursă foto: montigen.ro

În cazul în care nu vrei să iei virusul, masca trebuie să fie folosită cu partea albă spre exterior.

Sursă foto: vet-shop.ro

Acest lucru este datorat faptului că masca este tratată cu o substanță specială pentru prevenirea intrării microbilor în tractul respirator. Partea albă a măștii fiind de fapt filtru de protecție.
Exit mobile version