27 septembrie 2021, 7:25

Erau toate condițiile «ce puteau duce la ratare»: „Aista nu se va face doftor cum nu m-oi face eu mitropolit”

„Pentru mine pârjolitoarea dorință era să mă înalț dincolo de mediul în care mă aflam și singura nădejde era învățătura. Lipseau hainele, lipsea focul din sobă, lipsea pâinea cea de toate zilele…”

Născut în 1892, într-o așezare din Vaslui, în familia unor țărani, cu toate că posibilitățile materiale erau reduse, Grigore T. Popa a fost „dat la învățătură”, la insistențele mamei lui care l-a văzut curios și atras de carte.

„Acea încredere fanatică în puterea cărții”

În volumul Ctitorii prestigiului, dedicat învățământului medical superior din Iași, Ion Petrovanu a făcut un portret al profesorului Popa. Despre perioada copilăriei, medicul mărturisea la maturitate:

În copilăria mea, am trăit viața de țăran, fără altă perspectivă momentană decât de a fi plugar în satul său. Acea încredere fanatică în puterea cărții mă făcea să mă sforțez mereu către lumina înțelegerii și să încerc înlăturarea tuturor piedicilor ce mi se așezau în cale.

Pentru mine pârjolitoarea dorință era să mă înalț dincolo de mediul în care mă aflam și singura nădejde era învățătura. Lipseau hainele, lipsea focul din sobă, lipsea pâinea cea de toate zilele și cînd aceste lipsuri nu erau absolute, copiii nu se descurajau, părinții nu pierdeau încrederea și prin minunate silinți se jertfeau pentru mersul înainte.

Așa se construiau încet, cu optimism, dar temeinic, intelectualii generației mele. Pe această linie de sacrificiu singura fâșie de pământ a trebuit să fie vândută pentru a-mi putea termina liceul.

„Povestește chiar el că la vederea cadavrelor a leșinat, fiind stropit cu apă rece de laborant…” (Ion Petrovanu) | Leonardo da Vinci, Desen anatomic al corpului uman

„Așa s-a decis cariera mea…”

După liceul absolvit cu multe sacrificii, a ales să urmeze științele naturale – în vreme ce tatăl lui ar fi dorit să facă teologie și să fie preot, iar el se vedea mai degrabă ofițer.

Pentru a putea urma facultatea, s-a înscris pentru o obține o bursă Adamachi. Nu a primit-o și un profesor i-a sugerat să meargă la Facultatea de Medicină, doar pentru că acolo „era o bursă liberă ce i s-a acordat”. Gr. T. Popa rememora, citat de Ion Petrovanu:

Așa s-a decis cariera mea în condiții care puteau duce la dezamăgire, la dezgust și la ratare.

La vederea cadavrelor, a leșinat

Primele experiențe ca proaspăt student la medicină ar fi putut să-l facă să o ia la goană și să nu se mai întoarcă veci la școala de medicină. Ion Petrovanu scria:

Această lipsă de atracție aproape totală față de medicină o manifesta chiar de la începutul cursurilor, dar mai ales după intrarea în sălile de disecție.

Povestește chiar el că la vederea cadavrelor a leșinat, fiind stropit cu apă rece de laborant care spunea că «aista nu se va face doftor cum nu m-oi face eu mitropolit».

Despre profesorul Rainer, Gr. T. Popa nota că modul de cercetare dorit de el era „unul ideal” și, sub această proiecție de idei, „a stimulat intens generații de tineri…” | Gr. T. Popa, circa 1910, în perioada studenției / Profesorul Rainer, 1926 || Editat de Mira Kaliani

„Modul de cercetare dorit de profesorul Rainer era unul ideal”

A avut șansa unui profesor care l-a susținut și încurajat, renumitul medic și antropolog Francisc Rainer, cel care „dezghioca mințile din carapacea pietrificată de tradiții”, atunci titular al catedrei de Anatomie de la Facultatea de Medicină din Iași.

Despre profesorul Rainer, Gr. T. Popa nota că modul de cercetare dorit de el era „unul ideal” și, sub această proiecție de idei, „a stimulat intens generații de tineri spre efortul binefăcător al sporirii de intelect […] Asta e tot ce contează în lumea noastră: țelul înalt”.

Din anul trei, profesorul Rainer l-a numit preparator și, după doctorat, a devenit asistentul acestuia. Doctor în medicină, Gr. T. Popa „și-a urmat maestrul la catedra din Bucureşti”, unde a fost şef de lucrări.

În urma unei burse Rockefeller, a studiat câțiva ani la Chicago, apoi au urmat cercetări la Woods Hole Oceanographic Institution și la Londra, unde l-a avut ca profesor pe Grafton Elliot Smith, numit ulterior de Gr. T. Popa „marele meu maestru”.

„Profesorul trebuie să fie zi de zi în mijlocul elevilor săi”

Reîntors în țară, în 1928, s-a prezentat la concursul pentru postul de profesor de anatomie la Facultatea de Medicină din Iași. L-a obținut și la 36 de ani a devenit profesor titular al catedrei de anatomie comparată şi embriologie.

Grigore T. Popa considera că „profesorul trebuie să fie zi de zi în mijlocul elevilor săi. Ei trebuie să-l vadă cum lucrează, cum gândește, cum se comportă și cum îndemnurile sale verbale pot fi văzute operând în acțiune”.

În 1942, s-a transferat la Bucureşti. La deschiderea cursurilor din acel an, le-a spus studenților:

Firea lucrurilor cere ca, dacă purtăm o flacără, s-o trecem altora și peste abisul morții, trăim prin alții în spiritul cărora urma noastră, dacă am lăsat-o, nu se pierde.

„Popa a promovat imperativul ca societatea să se bazeze pe știință. Pentru el, ponderea o dețineau neuroștiințele.” (Despre profesorul Popa în Medicina românească în evoluție)| Editat de Mira Kaliani

Hărțuit, epuizat de boală, părăsit de colegi

În portretul din Ctitorii prestigiului, Ion Petrovanu scria:

Grigore T. Popa nu a fost membru al nici unui partid politic și respingea pătrunderea politicii în universități sau școli, dar a fost foarte activ ca om al societății civile. Profund atașat valorilor democratice, respingea fără cruțare discriminările rasiale sau religioase și susținea cu tărie dreptul spiritului universitar la cea mai completă libertate de exprimare.

[…]

În primele zile ale ocupației sovietice, Gr.T. Popa își păstrează, cu un curaj ieșit din comun, crezul său de spirit liber în a-și exprima convingerile, în ciuda unor somații din partea autorităților. Ca urmare, este exclus din Academia Română, din funcția de decan și, în 1946, din învățământ. Hărțuit de organele statului, bolnav fiind, i se refuza până și internarea în spital. Trăiește mai mult ascuns, epuizat de boală și părăsit de colegi.

Moare pe 1 iunie 1948, la numai 56 de ani, în plină maturitate. Conducerea de atunci a Facultății de Medicină din București refuză depunerea sicriului în holul facultății unde funcționase patru ani ca profesor și decan.

„Până la urmă dreptatea va fi recunoscută”

În lucrarea Medicina românească în evoluție, autorii au completat portretul profesorului Grigore T. Popa:

A fost un distins reprezentant al corpului profesoral ieşean şi al intelectualităţii ieşene în perioada dintre cele două războaie mondiale, descoperirea sa în domeniul neuroendocrin, sistemul port-hipofizar, asigurându-i o recunoaştere mondială.

[…]

Gr. T. Popa și-a revelat noblețea spiritului, cu talent și tenacitate, educând tineretul nu numai în meserie, ci și în cultură, prin paginile sale de istorie și filosofie a științelor bio-medicale, unde a schiţat o adevărată «epistemologie bio-gnoseologică și etică».

[…]

Scrierile îi mărturisesc solida pregătire, aderența la teoriile evoluționiste și pozitiviste, la ideile lui Lamarck (Jean-Baptiste de Lamarck, biolog francez) și Haeckel (Ernst Haeckel, biolog și filozof german), Darwin (Charles Darwin, naturalist britanic), Pasteur (Louis Pasteur, om de știință francez) și Claude Bernard (fiziolog francez), convingerea că doar inteligenţa, morala și rațiunea pot salva lumea.

Savant cetăţean, a participat la Primul Război Mondial, fiind decorat cu ordinul Coroana României în grad de Cavaler cu panglica de Virtute Militară.

[…]

«Acela care știe că are dreptate poate suferi oricâte adversități și loviri, pentru că până la urmă dreptatea îi va fi recunoscută», afirma el.

«Dar dreptatea pentru a putea fi câștigată trebuie să fie strigată», adăuga. Curajul avea să îi marcheze, însă, tragic destinul. Popa a promovat „imperativul ca societatea să se bazeze pe știință». Pentru el, ponderea o dețineau neuroștiințele.

«Spiritul trebuie să se miște liber în tot ce este investigație și […] combinație de idei». Medicul are nevoie de cultură: medicina nu este un meșteșug oarecare; sufletul medicului trebuie atent șlefuit.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.