14 martie 2024, 20:42

Ernest Maftei, legionarul care a salvat 136 de evrei de la moarte. Ce spunea Bădia despre relația cu Corneliu Zelea Codreanu

Renumitul actor român Ernest Maftei a fost unul dintre cei care a reușit să salveze de la moarte 136 de evrei. Gestul legionarului aproape că l-a costat viața, însă sutele de oameni cărora le-a venit în ajutor au reușit să-l salveze, fiind achitat în toate procesele care i-au fost intentate.

Era numit de cunoscuți „Bădia”, iar în dosarele Securității a fost cunoscut drept cel mai periculos om pentru comunismul român. A făcut parte din mișcarea legionară „Frăția de Cruce”, încă de la vârsta de 17 ani, apoi a fost închis în lagărul de la Vaslui în 1938, cinci luni, pe timpul lui Armand Călinescu.  Totodată a mai fost deținut politic și în închisorile din Galați, Jilava și Văcărești.

Imediat după instaurarea Legiunea Arhanghelului Mihail la putere, Ernest Maftei  este desemnat responsabil de administrația a patru județe, decizie luată și din cauza lipsei de cadre superioare, „Bădia” având la acea vreme doar 21 de ani. Astfel, în momentul în care ordinele de la București i-au ordonat tânărului să ridice 136 de evrei suspectați de activități comuniste și subversive, spre a fi mai apoi uciși, acesta îi preia pe toți și îi ascunde în comuna Prăjești, acolo unde sunt angajați la cariera de piatră a tatălui său, care este mai apoi arestat pentru acest delict.

Povestea lui „Bădia” a fost descoperită de publicația Adevărul, care a prezentat o serie de fragmente relevante din dosarele lui Ernest Maftei aflate astăzi în custodia Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Pe marele ecran a debutat în anul 1950 când a jucat în filmul „Răsună valea“, regizat de Paul Călinescu,  chiar dacă acesta se afla sunt atenta supraveghere a Securității, motiv pentru care dosarele acestuia cuprind o mulțime de note informative cu privire la trecutul legionarului.

„L-am cunoscut pe Codreanu, personal, dar nu eram cu crime şi din astea!“

Am avut 13 procese, la toate achitat! N-am cazier, domnule! De-aia supravieţuiesc. Da’, ştii de ce? Nu! La Bacău erau 80% ovrei. Ovrei! Legionarii muriseră prin puşcării, toţi! În ’39, îi omorâseră. De 29 septembrie – Armand Călinescu, ştii povestea.

Pe unde i-a prins. Am mai rămas eu, care aveam 21 de ani, şi patru mai în vârstă, care conduceau judeţul. Şi vine o listă de la Bucureşti. Că mai erau şi ordine tâmpite! L-am cunoscut pe Codreanu, personal, dar nu eram cu crime şi din astea! N-am făcut crime niciodată! Aşa cum ţi-am spus, vine o listă cu 136 de ovrei care trebuiau ridicaţi. Erau bănuiţi de comunism, de fapt ei au făcut comunismul. Toţi din Bacău. Şi eu am luat lista la mine şi i-am strâns pe toţi. Tata nu era ţăran sărac, cum am scris în biografie la Bucureşti. I-am luat şi i-am dus pe toţi la tata, la Prăjeşti!

De-acasă i-am luat, cu oamenii mei, domnule…Era organizare la legionari! I-am găsit pe toţi într-o zi. Şi când au venit de la centru pentru ei, dacă nu i-au găsit, a rămas aşa. Şi ei, toţi erau angajaţi la tata, la movilele de piatră de la şosele şi cazaţi pe la ţărani. Apoi, ei au venit la procese! La toate câte am avut, erau în săli! Ei m-au scăpat! La Galaţi, am avut un proces greu, greu tare. Ultimul! Eram şef atunci, în patru judeţe! Da’ să vezi: Când s-a deschis teatrul din Bacău, în ’47, eu am jucat la deschidere. Au venit, de la mine din sat, cu căruţele ţăranii să mă vadă.

Directorul teatrului era unul, Bernstein, ovrei şi el. Şi-mi spune: «Mi-au venit mulţi aici şi-au zis c-ai fost bandit! Dar mi-a venit un ovrei care mi-a zis că eşti un om formidabil! Aşa că să nu te temi, că eu te apăr». Şi m-a apărat, domnule. Nu ştiu dacă mai trăieşte, a fost director la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ. La Galaţi, m-au apărat, din oficiu, Ionel Teodoreanu – fratele lui Păstorel – şi Radu Budişteanu, fost ministru de interne sub legionari. Se dusese, domnule, pe front, în prima linie. Antonescu i-a iertat pe cei care s-au dus pe front în prima linie. Radu Budişteanu încă mai trăia înainte de ’90, avea 92 de ani şi voia să plece în străinătate. Şi nu-l lăsau…“, povestea „Bădia” pentru Adevărul.ro. 

Citeste mai mult pe Adevărul.ro. 

Sursă Foto: Adevărul.ro.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol