25 septembrie 2020, 12:40

„…esența unei vieți fericite constă în foarte puține lucruri.” Marcus Aurelius și arta de a trăi

De la bunicul din partea tatălui, a moștenit „caracterul frumos și pașnic”, iar de la tatăl lui i-a rămas „felul de a fi rezervat și bărbătesc”.

„De la mama am deprins pietatea și mărinimia, puterea de a mă opri nu numai de la făptuirea răului ci chiar de la încolțirea în minte a unui asemenea gând”. Tot mama, mărturisea, l-a obișnuit cu „modul de viață simplu, mult îndepărtat de un trai îmbuibat și risipitor”.

Omul Marc Aureliu (Marcus Aurelius, numele în latină și care este folosit și în limba română), cum a fost, ce a învățat și de la cine, se prezintă în Cartea I a Cugetărilor sau Către sine. Aici îi amintește pe toți cei care au avut asupra lui o influență puternică și binefăcătoare.

Cel care l-a crescut, primul lui învățător, l-a obișnuit să îndure toate greutățile, să fie cumpătat, să facă totul doar prin forțele proprii, să nu dea ascultare cu ușurință defăimărilor.

Din sfaturile filozofului stoic Diognetos spunea că a luat aminte să nu-și facă griji zadarnice, să nu dea crezare vorbelor spuse de înșelători sau de vrăjitori despre descântece și să se odihnească pe un pat simplu.

După ce l-a adoptat, împăratul Antoninus Pius l-a invitat pe filozoful stoic Apollonios din Calcedon să se ocupe de educația viitorului moștenitor al tronului. De la acesta, scria Marcus Aurelius, i-a rămas spiritul independent, tăria de a lua hotărâri chibzuite, neșovăitoare, la cheremul întâmplării.

„De asemenea, să nu iau în seamă nimic altceva, nici chiar cu privire la lucrurile de o mai mică importanță, decât îndemnul rațiunii, să rămân mereu același și în suferințele crâncene și la pierderea unui copil și în bolile mai îndelungate.”

Marcus Aurelius, bust, Musée Saint-Raymond, Toulouse, Franța | Sursa: Wikipedia, CC BY-SA 3.0

De la Sextus din Cheroneea, nepot al lui Plutar(c)h, bun prieten și sfătuitor al împăratului, Marcus Aurelius a deprins omenia și îngăduința față de de oamenii simpli:

„…m-am obișnuit lângă el să nu arăt nici o exteriorizare a mâniei, sau a oricărei alte patimi, să mă păstrez calm întotdeauna, dar, în același timp, să fiu însuflețit de cea mai mare dragoste față de prieteni, iar dacă laud, să o fac cu discreție, fără zgomot. Lângă el am învățat să știu mult, fără să mă arăt atotștiutor.”

Viitorul împărat Marcus Aurelius s-a născut în anul 874 de la întemeierea Romei, la 26 aprilie 121. Bunicul lui a fost de trei ori consul și prefect al Romei, iar tatăl lui a fost de asemenea consul. Mama lui făcea parte dintr-o familie de magistrați.

Când Marcus a împlinit șase ani, împăratul Hadrian i-a oferit titlul de cavaler. Hadrian a fost cel care a dorit ca Marcus să ajungă la rândul lui împărat – Hadrian l-a adoptat pe Antoninus Pius pentru a prelua conducerea imperiului, cu condiția ca, la rândul lui să-l adopte pe Marcus. Ceea ce acesta a făcut după moartea lui Hadrian.

Marcus a fost căsătorit cu Faustina, fiica lui Antoninus Pius, cu care de fapt se înrudea, fiind veri primari. Cei doi au avut mai mulți copii – printre care și pe gemenii Commodus și Antoninus. Acesta din urmă a murit la vârsta de patru ani și Commodus a fost cel care a urmat la tron, după ce tatăl său s-a stins când avea 58 de ani, în ziua de 17 martie 180.

Stânga: Împăratul roman Hadrian, Principia, Alba Iulia / Foto: Mira Kaliani | Dreapta: Împăratul roman Antoninus Pius, British Museum / Wikipedia, domeniu public

De la împăratul și filozoful Marcus Aurelius s-a păstrat un jurnal în care a notat gândurile sale ce i-au fost probabil chiar lui sprijin. Cu toate că, potrivit unor istorici literari, „e clar că nu a scris cu intenția de a publica”, însemnările lui au fost tipărite prima dată în 1558 la Zürich. Astăzi, lucrarea e cunoscută și sub numele Cugetări. Fragmentele de mai jos sunt din volumul publicat de editura Minerva în 1977, cu titlul Către sine. Traducerea a fost făcută de M. Peucescu și D. Burtea.

Amintește-ți de câte vreme tot amâni de azi pe mâine și, deși te-ai bucurat de înlesnirile zeilor, tu nu te-ai folosit de acestea. Este necesar să-ți dai seama, măcar acum, din ce fel de univers ești o parte și care este principiul călăuzitor al universului de unde te-ai ivit ca pâlpâire, mai ales că și răgazul acordat de timp este mărginit, iar dacă nu te folosești de această împrejurare, ca să-ți redobândești seninătatea, prilejul va dispărea, vei pieri tu însuți și o altă ocazie nu ți se va mai oferi altădată.”

În fiecare clipă, gândește cu seriozitate, ca roman și bărbat, să faci tot ce-ți vine la îndemână cu o distincție gravă și neprefăcută, cu dragoste pentru semeni, cu spirit independent și cu echitate și înlesnește-ți ușurarea de toate celelalte gânduri. Îți vei dărui ușurare, dacă vei săvârși orice activitate cu gândul că este cea din urmă din viața ta și vei părăsi orice neglijență, patimă care abate de la rațiune, orice prefăcătorie, iubire de sine și nemulțumire împotriva destinului.”

Făptuiește, vorbește și gândește totul, ca și cum s-ar putea să părăsești viața chiar în această clipă.”

Chiar dacă ți-ar fi fost hărăzit să viețuiești trei mii de ani, sau de tot atâtea ori zece mii, amintește-ți totuși că nimeni nu pierde altă viață decât cea pe care o trăiește și, de asemenea, că nimeni nu trăiește altă viață, decât cea pe care o pierde. Până într-atât, deci, cea mai lungă existență poate fi socotită la fel cu cea mai scurtă, căci prezentul este egal pentru toți, chiar dacă trecutul nu este egal, iar ceea ce se pierde apare de cea mai mică importanță. Căci cu adevărat, nimeni nu poate pierde nici trecutul nici prezentul.
De altfel, cum ar fi posibil să ia cineva de la vreunul ceva ce nu are?
Trebuie deci să-ți aduci aminte aceste adevăruri: primul, că toate sunt identice din vecie și că se învârt în același veșnic circuit, deci nu este nici o deosebire, dacă un oarecare le-ar privi într-o sută de ani, în două sute sau într-un timp nemărginit.
Al doilea, că și cel cu o viață foarte lungă și cel de timpuriu sortit morții, suferă o pierdere egală, deoarece prezentul este singurul de care pot fi lipsiți, fiindcă numai pe acesta îl au și fiindcă nimeni nu pierde ce n-are.”

„Sufletul omului, din îndrăzneală nesăbuită, se necinstește de câte ori, atât cât stă în puterea lui, devine o bubă, o tumoare a ordinii universale.
A se arăta nemulțumit împotriva vreunuia din evenimentele care se înlănțuie înseamnă, fără îndoială, o abatere de la natură, în care există ca părți, structurile individuale ale celorlalte ființe.
Se necinstește, de asemenea, când se îndepărtează cu dușmănie de vreun alt om sau când se îndreaptă împotriva lui, cu intenția de a-l vătăma, cum fac, de pildă, sufletele celor cuprinși de mânie.”

Nu-ți irosi partea rămasă din viață făcând felurite închipuiri asupra celorlalți, de vreme ce astfel de preocupări nu au raport direct cu interesul comun. Căci dacă te vei vârî în treburile altora, adică vei încerca să-ți închipui ce și din ce cauză face, ce spune, ce râvnește, ce uneltește și câte altele asemenea, vei uita cu desăvârșire supravegherea propriei tale rațiuni conducătoare.
Prin urmare, în înlănțuirea reprezentărilor se cuvine să evităm pe cele fără scop și fără folos adevărat și mai ales curiozitatea și meschinăria.
De aceea, obișnuiește-te să ai în minte numai gânduri despre care, dacă oricine te-ar întreba ‘ce ai acum în gând?’ să poți răspunde spontan și sincer ‘cutare și cutare gând’. Astfel ca, din răspunsuri, îndată să apară cu limpezime că toate sunt raționamente cinstite, pline de omenie, gândurile unei ființe sociale, nepreocupate de plăceri ori închipuiri atrăgătoare, care nu iubește vrajba, nici nu-i place invidia sau suspiciunea, nici altele de soiul acestora…”

Steagul unei legiuni romane active și în vremea împăratului Marcus Aurelius | Foto: Mira Kaliani

Lumină senină să fie în tine, să nu ai nevoie de cârmaci din afară, de liniștea și de echilibrul procurat de alții.”

Cinstește și prețuiește puterea ta de judecată.”

„În nici un loc nu se poate retrage omul ca să fie mai plin de liniște și mai lipsit de griji decât către propriul suflet, mai ales că în profunzimea sufletului omenesc sunt asemenea forțe întăritoare încât, îndată ce se îndreaptă spre ele, omul simte o desăvârșită ușurare. Și, o spun deschis, această plăcută ușurare nu este altceva decât o bună rânduială a minții.”

Nu te purta ca și cum ai avea de trăit zece mii de ani. Deasupra ta se înalță legea destinului. Deci, cât timp viețuiești, cât timp încă ți-este cu putință, fă-te bun.”

„…frumosul de orice fel ar fi este frumos prin sine însuși, se termină prin sine, iar lauda nu face parte din el. […] Smaraldul pierde din valoarea lui, dacă nu e lăudat, sau aurul, fildeșul, purpura, sabia, mugurul, arbustul?”

Cel mai înălțător mijloc de răzbunare împotriva făcătorilor de rele este să nu fii niciodată asemenea lor.”

Privește atent în tine însuți. Înlăuntrul tău este izvorul binelui, totdeauna va țâșni de acolo puterea, dacă ai să sapi necontenit și cu stăruință.”

Arta de a trăi este mai asemănătoare cu meșteșugul luptelor decât cu arta dansului, prin faptul că se impune să înfrunți cu dârzenie și bine pregătit tot ceea ce ți se ivește în cale, chiar și evenimentele neprevăzute.”

„...esența unei vieți fericite constă în foarte puține lucruri.”

Foto Cover – MarcusAureliusGanduri


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.