14 iunie 2022, 10:39

Esențe de parfum, combinații de aer și lumină: „Apoi plăcerea produsă de acestea a fost acceptată printre cele mai alese și mai nobile desfătări ale vieții”

„Megasthenes amintește, între inzii nomazi, o populație care în loc de nări are doar niște deschizături, picioarele moi ca trupul șerpilor, iar membrii ei poartă numele de scirați. La hotarele cele mai îndepărtate ale Indiei, la răsărit, în apropierea izvorului Gangelui, continuă el, se află neamul astomilor, cei fără gură, cu întreg corpul aspru de păr, îmbrăcați în frunze acoperite de puf, care trăiesc doar din aerul și din miresmele pe care nările lor le inspiră. Ei nu au nevoie de nici un fel de hrană sau de băutură, ci doar de parfumuri de rădăcini, de flori și de mere de pădure, pe care le poartă cu ei la un drum mai lung, ca să nu le lipsească mirosul lor; o mireasmă puțin prea intensă le ia viața cu ușurință”, scria Plinius în Naturalis Historia, citând din lucrarea Indika a istoricului grec Megasthenes (c. 350 a.e.n. – c. 290 a.e.n.).

Cartea Indika nu s-a păstrat, însă au rămas fragmente în alte scrieri ale unor autori de mai târziu care au citat din lucrarea acestuia.

„Subtilitatea insesizabilă și totuși reală a parfumului îl înrudește simbolic cu o prezență spirituală și cu natura sufletului. Persistența parfumului unei persoane, după plecarea acesteia, evocă o idee de durată și de amintire.” (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant) | Cei care fac parfumuri, pictură de Rudolf Ernst

„Esențele de parfum erau extrase și amestecate în temple”

În Dicționar de simboluri, autorii francezi Jean Chevalier și Alain Gheerbrant au scris despre parfum și dădeau o explicație de ce era folosit în vechime în riturile funerare:

Bună mireasmă despre care vorbește liturghia catolică este unul dintre elementele jertfei care trebuie să contribuie la agrearea ei de către Divinitate. Aromatele joacă un rol special în ritualurile evreilor. De asemenea, în ceremoniile religioase ale grecilor și ale romanilor, parfumurile erau mult folosite: erau răspândite pe statuile zeilor, serveau la îmbălsămarea cadavrelor, flacoane cu parfum erau depuse în morminte și însăși stela era frecată cu parfum.

În Egipt, esențele de parfum erau extrase și amestecate în temple; se spunea că zeițele eclipsează toate femeile cu parfumul lor.

Subtilitatea insesizabilă și totuși reală a parfumului îl înrudește simbolic cu o prezență spirituală și cu natura sufletului. Persistența parfumului unei persoane, după plecarea acesteia, evocă o idee de durată și de amintire. Parfumul ar simboliza astfel memoria și acesta ar fi poate unul din sensurile folosirii sale în riturile funerare.

„O combinație de aer și lumină”

Parfumul mai joacă și un rol de „purificare”, notau Jean Chevalier și Alain Gheerbrant.

„Cum să nu ai impresia că Victor Hugo și Balzac aparțin aceleiași familii de botaniști ai visului când pun laolaltă aceste maxime poetice?”, scria filosoful francez Gaston Bachelard (27 iunie 1884 – 16 octombrie 1962) în La flamme d’une chandelle, 1961, și cita: „«Orice plantă este o lampă. Parfumul este lumină», scria Hugo, iar Balzac nota: «Parfumul este o combinație de aer și lumină»”.

„În timpul războiului troian nu existau parfumuri și tămâia nu era folosită ca ofrandă. […] Fusese însă deja descoperită apa de trandafiri…” (Plinius) | „Trandafirii lui Eliogabal”, o celebră pictură din 1888 a lui Sir Lawrence Alma-Tadema

„Înlesnesc apariția imaginilor, orientează emoțiile și dorințele”

În ritualul hindus, „parfumul e legat de elementul aer”, menționau Jean Chevalier și Alain Gheerbrant și au amintit de felul în care acționează mirosurile parfumului asupra omului: „Experiențele asupra imaginilor mentale ale medicilor Frétigny (Roger Frétigny) și Virel (André Virel) au demonstrat că parfumurile și mirosurile acționează asupra psihismului. Înlesnesc apariția imaginilor și a scenelor semnificative. Aceste imagini, la rândul lor, suscită și orientează emoțiile și dorințele; se mai lega și de trecutul îndepărtat”.

Cei doi autori notau că heliotropina, în special, „induce imagini de flori și de grădini, de obiecte parfumate; ea trezește senzualitatea”.

„Luxul a vrut să le amestece pe toate”

„Albinele urăsc miasmele și fug departe de ele, ca și de mirosurile artificiale. De aceea îi atacă pe oamenii care s-au parfumat”, scria Plinius.

De altfel, eruditul roman a dedicat pagini întregi esențelor și parfumurilor, cu detalii legate de originea lor, rețete, tehnici de fabricare, printre care a strecurat, în stilul caracteristic, „reflecții asupra inutilității lor și a decadenței moravurilor romane”. În lumea parfumurilor lui Plinius, se călătorește prin Orient și în regiunile mediteraneene.

„Pădurile sunt valoroase și ca furnizoare de esențe aromatice”, scria Plinius și adăuga: „Fiecare dintre acestea era deja în sine uimitoare. Luxul a vrut să le amestece pe toate și să facă din toate o singură esență. Așa au fost descoperite parfumurile”.

Frescă ce reprezintă o femeie care toarnă parfum într-un flacon / Artă romană

Apa de trandafiri, pomenită în «Iliada»

Cu toate că, preciza Plinius, „cine a fost inventatorul lor nu ni s-a transmis”:

În timpul războiului troian nu existau parfumuri și tămâia nu era folosită ca ofrandă. Chiar și în ceremoniile religioase era cunoscut mai degrabă mirosul decât parfumul rotocoalelor de fum rezultate prin arderea arborilor indigeni, cedrul și tuia.

Fusese însă deja descoperită apa de trandafiri, întrucât este pomenită în Iliada și lăudată ca ulei.

„Ei se umplu cu parfum și recurg la acest tertip”

După Plinius, „parfumurile trebuie să provină de la perși”, deoarece „ei se umplu cu parfum și recurg la acest tertip pentru a îndepărta mirosul neplăcut produs de murdăria lor”:

Prima lor mențiune pe care o găsesc este aceea că, la cucerirea taberei regelui Darius, Alexandru a pus mâna, pe lângă celelalte obiecte ale regelui, și pe o casetă cu parfumuri.

Plinius a povestit că, atunci când Alexandru cel Mare „a pus mâna, între alte prăzi, pe caseta cu uleiuri parfumate a lui Darius, regele perșilor, casetă care era din aur, de mare valoare cu perlele și pietrele ei prețioase, iar prietenii îi arătau diversele folosințe ale acesteia, el, care, ca războinic obișnuit cu mizeria de pe câmpul de luptă, era dezgustat de parfumuri, spuse: «Ba, dimpotrivă, pe Hercule, o să punem la adăpost în casetă cărțile lui Homer», dorind ca opera cea mai de preț a spiritului omenesc să fie păstrată în produsul cel mai valoros cu putință”.

„Se știe că pe Lucius Plotius, fratele lui Lucius Plancus, de două ori consul și cenzor, care fusese proscris de triumviri, l-a trădat în ascunzătoarea sa de la Salernum mirosul parfumului său.” (Plinius) | Un parfum nou, pictură de John William Godward, 1914

„Astfel de justificări căutăm pentru viciile noastre”

Autorul latin comenta: „Apoi plăcerea produsă de acestea a fost acceptată și de noi, romanii, printre cele mai alese și mai nobile desfătări ale vieții, iar parfumurile au început să fie folosite și pentru cinstirile aduse morților” și menționa că nu ar putea spune „cu ușurință când au pătruns pentru prima dată parfumurile la Roma”.

A notat însă un indiciu, a comentat și a povestit:

Sigur este că după înfrângerea regelui Antioh și a Asiei, în anul 565 de la întemeierea Romei, cenzorii Publius Licinius Crassus și Lucius Iulius Caezar au interzis printr-un edict vânzarea parfumurilor exotice, căci așa le-au numit ei.

Acum însă, pe Hercule, unii își pun parfumuri chiar și în băutură, iar amăreala lor este atât de prețuită încât corpul trebuie să profite atât în exterior, cât și în interior de mirosul care se răspândește cu belșug.

Se știe că pe Lucius Plotius, fratele lui Lucius Plancus, de două ori consul și cenzor, care fusese proscris de triumviri, l-a trădat în ascunzătoarea sa de la Salernum mirosul parfumului său.

[…]

Totuși, lucrul cel mai de mirare este că acest deliciu a pătruns până și în taberele militare. Acvilele și steagurile prăfuite și cu lăncile semețe sunt parfumate în zilele de sărbătoare și nici măcar nu putem spune cine a inițiat această practică! Și astfel este sigur că doar corupte de acest produs acvilele au biruit întreaga lume. Astfel de justificări căutăm pentru viciile noastre pentru ca pe baza lor să ne putem parfuma pe sub cască.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol