Site icon Editia de Dimineata

Este botnița necesară pentru câini? INTERVIU R. Caraman, dresor: „Posesorii au obligații, dar și drepturi”

Stăpânul câinelui de luptă care a sfâşiat un căţel în lesă, pe o stradă din sectorul 2 al Capitalei, a fost identificat, dar luat la audieri a susţinut că deţine patrupedul temporar.

În imaginile surprinse de o cameră de supraveghere, se vede cum femeia îşi plimbă liniştită câinele, un fox terrier. După câteva secunde, îl ridică disperată, iar în cadru apare cu o viteză uluitoare un amstaff, un câine de luptă, extrem de periculos. Femeia a încercat să își salveze câinele, urcându-l pe capota unei mașini apropiate.

Potrivit legii, proprietarul câinelui Amstaff care a atacat un fox-terrier pe o stradă din Bucureşti a fost amendat doar cu 500 de lei. Iar dacă plăteşte în 15 zile, va achita numai 50 de lei.

Pentru a afla care sunt cele mai eficiente metode de a evita o astfel de situație, Editiadedimineata.ro a luat legătura cu Caraman Robert, instructor autorizat de dresaj canin.

Robert Caraman. Sursă: YouTube

Ce se putea face pentru a evita această situație?

„În primul rând ar fi trebuit să se respecte legea. Legea este foarte clară și este la dispoziția oricui și anume Ordonanța 55/2002 cu adăugirile legale, care obligă toți proprietarii de astfel de câini să îi țină în lesă și cu botniță. Dacă organele abilitate și-ar face datoria și ar sancționa în mod frecvent proprietarii de câini care umblă cu ei liberi și s-ar verifica respectările prevederii ordonanței, astfel de lucruri ar fi evitate.”

De ce stăpânii aleg să nu îi pună botniță unui câine? Credeți că îl poate afecta în vreun fel dacă este purtată pe termen lung?

„Botnița nu îi poate dăuna în niciun fel. Există botnițe bine concepute, ergonomice, care nu dăunează câinelui sub nicio formă. Aleg să nu le pună pentru că organele competente aleg să nu își facă datoria și trec cu vederea astfel de situații.”

Există o cultură a oferirii unei educații potrivite câinilor din România, astfel încât să nu se ajungă la situații în care aceștia să muște alte animale sau persoane?

„Cazul care este mediatizat acum nu este unul singular. Astfel de situații sunt foarte frecvente, însă foarte puține ajung în atenția mass-media. Se întâmplă și nu numai cu câini din Ordonanța 1 (câini din rasele cu potențial agresiv). Nu este neapărat vorba despre educația câinilor, ci despre educația cetățenilor care dețin câini, pentru că astfel de posesori trebuie să înțeleagă că au o datorie civică față de restul cetățenilor. Bineînțeles că se poate face dresaj cu câinii pentru a fi mai sociabili și mai controlabili. Din punctul meu de vedere, cetățenii trebuie educați și după aceea câinii.”

Există programe de educare reciprocă adresate stăpânilor care dețin câini?

„Bineînțeles! Dacă luăm modelul din S.U.A., Anglia sau Germania, pentru anumite rase, există obligativitatea susținerii unui test, care necesită dresaj, iar programul se numește American Canin Good Citizien. De asemenea, există un sistem foarte interesant de asigurări care implică o asigurare obligatorie pentru anumite rase, iar în momentul în care se întâmplă o astfel de situație neplăcută, intervine asiguratorul și despăgubește. În următorul an prima de asigurări este uriașă, iar fără asigurarea respectivă proprietarul nu poate să iasă cu câinele pe stradă, pentru că polițiștii au dreptul de a-l convisca dacă stăpânul nu are asigurare. Multe țări precum Germania sau Olanda sunt foarte restrictive.

Este o metodă eficientă pentru că oamenii sunt mai responsabili și alocă mai multă atenție achiziției unui astfel de câine, dresajului și ulterior responsabilității când sunt cu el pe stradă. Din păcate la noi există foarte multe situații de acest gen care nu ajung publice pentru că de multe ori se tratează pe loc sau sunt oameni bătrâni care nu știu ce să facă sau nu sunt filmări.

Din punctul meu de vedere ca instructor de dresaj, soluția este ca organele competente să aplice cu mult mai mare atenție legea. În momentul în care lucrurile sunt mult mai așezate, atunci și efectele vor fi mai mari.

Trebuie punctat și faptul că posesorii de câini au obligații, dar și drepturi. Suntem foarte mulți cei care deținem un animal de companie. Ce înseamnă drepturi? Dacă facem un recensământ al locurilor de joacă și al parcurilor în care este permis accesul cu câini, este foarte mic. Autoritățile ar trebui să se implice în organizarea mai multor spații civilizate, a unor parcuri dedicate. În momentul în care se vor pune la dispoziția proprieterilor de câini mai multe spații adecvate, situația va fi diferită. Este o situație asemănătoare cu cea a parcărilor în care suntem amendați și ni se ridică mașinile, dar nu ne faceți parcări. Sunt cartiere întregi în care locul destinat câinilor este de 10m pe 10 m. Ar trebui să ne înghesuim acolo cu miile de proprietari de câini. Nu mai spun că sunt deteriorate și cu garduri lipsă. E o conjunctură generală care perpetuează această situație.”

Foto cover: GSP

Exit mobile version