„Ești mai tare ca Rodin!”

În București, la mai puțin de un kilometru de Piața Presei Libere, pe drumul spre Ploiești, există un loc aparte, un scuar în mijlocul unei șosele ce a devenit una dintre cele mai circulate. Zona se numește acum Piața Gara Băneasa și e un punct de reper și de întâlniri, de o parte și de alta a șoselei.

În această piață, este Gara Băneasa, deschisă în 1936, gară regală până în 1947. Tot acolo, într-o superbă vilă finalizată la 1905, cunoscută cu numele Vila Minovici, se află un muzeu de artă populară. Piața mai are însă ceva al ei, un monument de care tot bucureșteanul a auzit, chiar dacă, probabil, nu tot bucureșteanul îi știe și povestea – Fântâna Miorița.

Am trecut de zeci de ori pe acolo, fiind deseori punct de reper și de întâlniri; într-o zi, am fost curioasă să aflu povestea acelei construcții.

Unul dintre primarii din Bucureștiul interbelic, Alexandru Gh.Donescu, a dorit să organizeze o serbare cu expoziții cu scopul promovării și dezvoltării afacerilor, culturii, turismului în Capitală. Astfel, în luna mai a anului 1935, a fost inaugurată cu mare fast, în Parcul Carol, prima ediție a festivalului numit „Luna Bucureștilor”. Cu toate că s-a desfășurat doar cinci ani, ultima ediție fiind în 1940, a lăsat numeroase monumente ce au înfrumusețat orașul.

Fântâna Miorița, cu mozaicuri în alb-negru realizate cu Milița Petrașcu

Astfel, a doua ediție a festivalului, din 1936, a fost planificată să se desfășoare în zona dintre Arcul de Triumf și pasajul de cale ferată de la Gara Băneasa, aproape de Vila Minovici. A fost o ocazie de a i se adăuga locului o imagine proprie. Aceasta a fost Fântâna Miorița, o construcție realizată după planurile arhitectului Octav Doicescu.

Ridicat din granit de Dobrogea, monumentul include un bazin ce are în mijloc o fântână. Numele i-a fost dat de ilustrațiile adăugate, inspirate din celebra baladă Miorița. Fațadele construcției au fost decorate de artista Milița Petrașcu, în mozaic alb și negru, piesele fiind încrustate în granit, cu scene din balada populară. Pe una dintre părți apar cei trei ciobani cu turmele lor iar pe cealaltă fațadă e reprezentată alegoria moarte – nuntă. Fântâna Miorița a rămas una dintre operele deosebite ale artistei Milița Petrașcu.

Constantin Brâncuși, o fotografie făcută după un tablou aflat în casa-muzeu de la Hobița | Credit foto: Mira Kaliani; Dreapta: Milița Petrașcu

Melania Nicolaevici, numele celei care își va semna lucrările Milița Petrașcu, s-a născut în Chișinău, în ultima zi din anul 1892. Joaca ei preferată în copilărie a fost să facă din bucăți de lut tot felul de figurine. După liceu, a studiat sculptura la Școala de Arte Plastice din Moscova. De la Moscova a mers la Sankt Petersburg  unde, un an, a frecventat cursuri de litere și filosofie. În 1910, a lucrat la München, la Academia de pictură, îndrumată de Wassily Kandinsky, apoi a plecat la Paris, unde s-a perfecționat în atelierele unor artiști deja cunoscuți, Henri Matisse și Antoine Bourdelle.

În anul 1919, la Paris a avut loc Salonul Artiștilor Independenți – Milița a realizat atunci un bust pe care l-a prezentat vizitatorilor. Evenimentul i-a adus și șansa de a-l întâlni și cunoaște pe Constantin Brâncuși. Acesta i-a devenit îndrumător în lumea sculpturii și o va influența suficient astfel încât din întreaga ei artă vor răzbate privirile lui Brâncuși.

Nuduri – Stânga: Nud de bărbat în picioare, din bronz, plintă marmură; Dreapta: Nud de femeie în picioare, din bronz patinat

După căsătoria din 1925 cu inginerul Emil Petrașcu, s-a stabilit definitiv în București și a început efervescența creației, în paralel cu nevoia permanentă de căutare și perfecționare. Când a revenit în București, Miliţa Petraşcu era deja apreciată la Paris pentru lucrările ei de sculptură.

A realizat lucrări pentru expoziții, dar a păstrat mereu legătura cu artiști din Vest și a călătorit regulat prin alte țări pentru a descoperi noi forme de exprimare artistică.

„Însușirea principală a Miliței Petrașcu rămâne calitatea de temelie a sculpturii însăși: cultul formei pline, legată de spațiu și lumină”, observa criticul de artă Petru Comarnescu.

Stânga: Portretul actriței Agepsina Macri, reprezentată plastic în rolul Antigonei de Sofocle; Dreapta: Portretul pianistei și scriitoarei Cella Delavrancea, 1933

A fost o iubitoare a portretisticii și s-a impus cu măiestrie în arta portretului. Prin urmare, portretele ocupă un loc special în arta ei și se afirmă cu acest gen, fiind, în epocă, una dintre cele mai solicitate artiste pentru realizarea de portrete. Cu un ochi exersat și rafinat, a surprins detaliile pe chipuri și toate la un loc au creat personalitatea celui înfățișat.

Caracter puternic și cu un stil bine definit, a îndrăznit să treacă de convenții, să-i aducă privitorului sensibilitate și emoție. De altfel, din timpul vieții a fost numită cea mai talentată femeie-sculptor din România.  

În 1927, când a avut o expoziție la o galerie din Paris, Constantin Brâncuși i-a spus „Ai lucrat enorm şi cel puţin trei lucrări sunt de excepţie”, a povestit Victor Crăciun în cartea lui Portretul-Autoportret Brâncuşi de Miliţa Pătraşcu şi Brâncuşi. Tot din această carte, am aflat cât de încântat a fost Brâncuși de eleva lui. Ca orice mare artist, nici Brâncuși nu își scălda confrații în laude. Aflat în fața unei lucrări semnate de Milița, se spune că Brâncuși a exclamat: „Ești mai tare ca Rodin!”

Milița Petrașcu a realizat la Târgu Jiu un memorial al Ecaterinei Teodoroiu. A ales să-l lucreze în travertin adus din Italia și sub forma unui sarcofag cu basoreliefuri ce ilustrează scene din viața ei, în copilărie, ca cercetaș, în război și moartea ei. Numit mausoleul Ecaterina Teodoroiu – cei din Târgu Jiu îi spun simplu „Ecaterina” – se află în Piața Prefecturii.

Târgu Jiu, Piața Victoriei, între Palatul Prefecturii și Biserica Catedrală (Biserica Sfinţii Voievozi sau Biserica Negustorilor) se află Mausoleul Ecaterina Teodoroiu; în octombrie 2018, acesta era ascuns după garduri cu panouri, fiind pregătit pentru prima lui restaurare.
| Credit foto: Mira Kaliani

A murit la vârsta de 84 de ani, însă în ultimii peste 25 de ani de viață, în loc să se bucure de liniște și apreciere, a fost supusă, de regimul comunist, oprobriului public, așa cum s-a întâmplat cu mulți alți intelectuali din vremea respectivă, oameni de cultură, artă, știință.

A fost înmormîmtată în Cimitirul Bellu din București.

Sculpturi; De la stânga: Pianista Clara Haskil ; Regina Maria ; Portret de femeie

Unele dintre lucrările ei pot fi văzute la Muzeul Zambaccian din București. Busturile unor oameni de litere se află la Muzeul Literaturii Române din București.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.