Site icon Editia de Dimineata

Etalon de frumusețe mondial, cu origini românești. O orădeancă a câștigat titlul de Miss Planet

Frumusețea româncelor ne-au făcut cunoscuți în întreaga lume, iar acest lucru nu mai este de mult o noutate. Ne-a dovedit-o și orădeanca Denisa Hodişan, care a câștigat recent titlul de Miss Planet 2019, la concursul internaţional Miss & Mister Planet, organizat, în perioada 16-21 octombrie, la Tbilisi, Georgia, anunță Agerpres.

Mă simt foarte mândră de mine! Mai ales pentru că lucrez cu copiii şi îi ajut să ajungă în top, să fie cunoscuţi internaţional şi împreună promovăm România. Acum am demonstrat că fac un lucru bun, nu doar cu copiii, dar şi eu însămi. În ziua finalei, am postat pe reţele de socializare un simplu mesaj: ‘Azi am pus România în topul Planetei! 19.10.2019. România, reprezentată cu mândrie de către mine, a câştigat marele titlu Miss Planet 2019’. Când am avut interviul în faţa juriului, unde trebuie să-ţi faci o prezentare personală, pe care nu am pregătit-o de acasă, le-am spus că am 26 de ani şi ultimii zece de ani din viaţă mi i-am petrecut pe scenă. Simt că acesta este şi motivul pentru care m-am născut. Să fiu pe scenă. Şi în ultimii patru ani, am promovat genul acesta de modelling şi concursuri de miss cu copiii. Le-am spus membrilor din juriu că eu consider că am toate calităţile să câştig şi sper că şi ei cred la fel. Au fost de acord„, a declarat marţi, Denisa Hodişan, potrivit Agerpres.

Denisa a fost singura finalistă din România. Tânăra este pasionată de modelling, este absolventă a Facultăţii de Matematică și a fost invitată la concurs după ce s-a făcut remarcată în 2017 la aceeași competiție. La o înălţime de 1,72 m, ea cântăreşte puţin peste 50 de kilograme şi are o siluetă perfectă ce se încadrează în dimensiunile etalon ale unui model, 90-60-90.

Sursă Foto: Agerpres

Denisa Hodişan nu se află la prima sa victorie. Orădeanca mai deține și alte premii internaționale de frumusețe, atât ea cât și copiii pe care îi învață cu multă pasiune și dedicare tainele modellingului. Recent a mai câştigat, la Belgrad, titlul Miss Balkana 2017, la ediţia jubiliară 30 a acestui concurs.

Sursă Foto: diez.md

Exit mobile version