30 noiembrie 2021, 14:42

Eternul contrast de când lumea. „Bogații în trăsuri, săracii în noroi”

„În sfârșit ele sunt, și unul și celălalt, imense sate cu limite nedefinite, cu ulițe fără nume, cu mahalale misterioase, una de patru leghe, alta de două leghe și jumătate împrejur.”

La 25 de ani, parizianul Jean Alexandre Vaillant, născut în 1804 într-o familie de mici burghezi francezi și școlit la prestigioase colegii din capitala Franței, a ajuns la București ca preceptor, în perioada în care în Valahia și Moldova se introduceau Regulamentele Organice.

La mai puțin de un an, a înființat un pension, cu predare în limba franceză; aici, au învățat, printre alții, Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, C.A.Rosetti.

A susținut lupta pentru unirea tuturor românilor, motiv pentru care, în anul 1843, a fost nevoit să părăsească Țările Române și să se reîntoarcă la Paris.

A revenit la București în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, unde a ținut cursuri gratuite de istorie antică. În 1864, a primit din partea guvernului român „marea împământenire și o pensie viageră”.

S-a reîntors în patria lui natală, unde a murit în 1886, fără să uite România căreia i-a dedicat numeroase scrieri în care a abordat subiecte dintre cele mai variate, dar bine documentate, de la limbă la educație, societate, agricultură, de la literatură la istorie, geografie, politică.

Una dintre aceste lucrări, La Roumanie, ou histoire, langue, littérature, orographie, statistique des peuples de la langue d’or: Ardialiens, Vallaques et Moldaves résumés sous le nom de Roman, a fost publicată la Paris în 1844, în trei volume. Este impresionantă prin informații și înțelegerea spațiului și a spiritului românesc, originală prin statisticile detaliate și interesantă prin descrierile, pe alocuri pitorești, din domenii diferite și locuri pe unde a călătorit în Țara Românească și Moldova.

Vederea Curții Domnești și a Bucureștilor, 1789, Academia Română

„Vicleni, generoși în cuvinte, insolenți în prosperitate, apatici în timpuri de restriște”

Scria că „românii sunt în general bine făcuți și robuști; au fața prelungă, părul negru, sprâncenele groase și arcuite, privirea vie, buzele mici, dinții albi.
[…]
Cei de la oraș au ceva din fizionomia greacă, cei de la țară conservă trăsăturile romane.
[…]
Muntenii sunt mai veseli, mai spirituali, mai ospitalieri decât moldovenii, dar la fel de curajoși, sobri, agili, pricepuți și apți pentru a fi buni soldați.

Cei din clasele înalte din ambele principate sunt sinceri, devotați, cu un nobil orgoliu, îndrăzneți, cutezători chiar temerari.

Educația fanariotă i-a făcut vicleni, vanitoși, generoși în cuvinte, suspicioși, avari, nevolnici, mândri și insolenți în prosperitate, apatici și lași în timpuri de restriște.

Sunt bărbați la 15 ani, diplomați la 18 și majori la 25. Chiar dacă astăzi sunt dominați de dorința de educație și de a-și descoperi naționalitatea, sunt încă puțin încrezători, nesinceri, nu sunt devotați patriei sau prietenilor, sunt nerecunoscători față de binele făcut, individualiști și întotdeauna mândri de noblețea lor.
[…]
Populația principatelor se împarte în privilegiați și contribuabili. Privilegiații sunt: clerul, boierii, servitorii statului și ai boierilor, văduvele, infirmii și străinii.

București, Turnul Colței, jumătatea secolului al XIX-lea | Sursă imagine: revista Boabe de Grâu

„Are un scop politic”

Atât în Moldova, cât și în Țara Românească, era un comitet sanitar însărcinat „să vegheze sănătatea publică și întreținerea carantinelor”. Fiecare punct de carantină avea director, medic, moașă și interpret, scria Vaillant.

În afară de carantine, erau organizate din loc în loc pichete, ce formau „un cordon sanitar”.

Carantina era graduală de 4, 8, 16, 24 zile. Vaillant nota:

Constituirea carantinei are un scop politic, acela de a îndepărta pe cât posibil principatele de teritoriul turc (lucrul nu poate fi pus la îndoială).

Carantina a reprezentat totuși și o garanție împotriva ciumei din 1838.

Pasagerii – dezbrăcați. Mărfurile – expuse la aer

Când soseau pasageri și mărfuri, se urmau câteva reguli:

Pasagerii din același transport sunt conduși într-un loc unde se dezbracă de hainele lor, trec în indispensabili, îmbracă un halat și papuci, puse la dispoziție de către administrație; asta dacă nu s-au îngrijit să trimită haine de schimb cu 24 de ore înainte. De acolo sunt conduși în camerele care le sunt destinate, iar după o zi hainele le sunt înapoiate.

Cât despre mărfuri se mulțumesc ca: pentru uleiuri, icre negre, măsline, pește și fructe să le cufunde în apă; stofele să le purifice prin fumigații cu acid clorhidric sau prin expunere la aer: mătasea – 8 zile, bumbacul – 16, lâna – 20, iar bumbacul și lâna brută, 30 și respectiv 42 de zile.

Hârtiile sunt afumate cu sulf timp de 6 ore, monedele și bijuteriile trecute prin oțet.

Turnul şi strada Bărăţiei, București, 1868, acuarelă de Amedeo Preziosi

Ce se vindea în Principate: zahăr englezesc, stofe din India, articole de lux din Viena

„Comerțul se face în Principate de către negustorii en-gros, lipscanii, mărchitanii, toți germani sau ardeleni, armeni sau greci, ruși sau evrei”, scria Vaillant și a oferit detalii despre ce fel de mărfuri se aduceau, de unde și ce exportau:

Negustorii en-gros exportă cereale, piei, animale, lâneturi, miere și vin; importă zahăr englezesc, cafea, vinuri din Insule, articole de fierărie și fier din Germania; lipscanii importă din Leipzig toate mărfurile din Franța, Anglia, Austria și Germania: postavuri, mătăsuri, muselin, pânzeturi, stofe din India, sticlă, cristale, bijuterii și în general toate articolele de noutate și de lux, argintărie și caroserii (pentru trăsuri) din Viena, parfumuri și mănuși din Franța, mobile din Pesta și ceai englezesc.

Porțelan și frânghii, tămâie și tutun

Mărchitanii, împreună cu librarii, fierarii, cuțitarii, cazangiii, lucrătorii care fac lăzi, importă din Rusia uneltele din fontă și aramă galbenă, porțelan obișnuit, valize, blănuri, piei, ceai, articole de birou, echipamente militare, toate acestea neprelucrate precum și frânghii, lumânări, săpun și vele de Odesa.

Armenii și grecii, care fac în general comerț de coloniale, cafea, zahăr, rom, tămâie, importă: uleiuri, orez, măsline, fructe, pește sărat, icre negre și tutun din Turcia; stofe din India, Persia și Damasc, săpun din Candia și Adrianopole, pantofi orientali; metale și culori pentru pictură.

„Se tratează aproape ca în Evul Mediu”

Un capitol interesant este cel despre spitale și „stabilimentele de binefacere”. Preciza că „fiecare medic aflat în slujba statului și plătit de acesta trebuie să vaccineze copii și să trateze pe gratis săracii din cartier. Cum vizitele la boieri nu le sunt în general plătite decât în protecție, rezultă că ei se îmbogățesc numai de pe urma clasei mijlocii.”

Cât despre cele mai frecvente boli, a menționat apoplexia, hidropizia, sifilisul, nebunia, epilepsia, care se tratează aproape ca în Evul Mediu prin rugăciuni, posturi, incantații, farmece, în fine exorcism”

Cobzar și lăutari de mahala, București, în jurul anului 1880, gravuri în lemn | Sursa: Documente iconografice, Bucureștii vechi, 1936 / Colecția A-C Corbu

În interior – moravuri orientale, în exterior – modă europeană

Ca un străin care a trăit mulți ani în Principate, nu i-au putut scăpa lucrurile neplăcute legate de cele două orașe principale, București și Iași, de drumuri, clădiri, bogație, săracie:

București și Iași poartă pe zidurile lor, moravurile orientale, în interior, și moda europeană – la exterior.
[…]
În sfârșit ele sunt, și unul și celălalt, imense sate cu limite nedefinite, cu ulițe fără nume, cu mahalale misterioase, una de patru leghe, alta de două leghe și jumătate împrejur. Vedem mlaștini unde orăcăie broaștele râioase, maidanele unde țiganii își întind corturile, cartierele inundate din fiecare primăvară; un caldarâm desfundat și acoperit de noroi, drumuri interioare unde mergi liniștit pe gunoaie până când te trezești oprit de un abis;

câteva palate frumoase, atâtea case drăguțe, mai degrabă ferme decât reședințe senioriale; și în mijlocul acestora echipaje magnifice trase de cai superbi; în interior femei elegante, dandys […], cochetărie și grație; în spate lachei galonați, ungureni în jachete, albanezi drapați în togi romane;

peste tot căruțe cu lemn și cu fân, boi slăbiți de nevoi și de muncă, peste tot țărani îmbrăcați în piei de oaie, țigani aproape goi sau acoperiți de zdrențe;

peste tot contrastul continuu dintre mizerie și lux; bordeie alături de palate, bogații în trăsuri, săracii în noroi;

dar în schimb toți se regăsesc vara în praful care acoperă cele două orașe, ca simbol al vanității lor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.