29 martie 2024, 4:29

Eurostat: Copiii români sunt cei mai expuși din Europa riscului de sărăcie

Marea majoritate a famililor vulnerabile nu pot acoperi nevoile de bază ale copiilor, iar jumătate dintre acestea așteaptă sprijin de la organizațiile non-guvernamentale și de la biserică, arată un studiu Salvați Copiii.

Ancheta a fost realizată în octombrie în rândul familiilor beneficiare ale programelor organizației.

Potrivit datelor oficiale, copiii români sunt cei mai expuși din Europa riscului de sărăcie sau excluziune socială, se arată într-un top realizat de Eurostat.

De Ziua Internațională a Drepturilor Copilului, Organizația Salvați Copiii România recomandă autorităților măsuri prin care să-i protejeze pe copii de impactul crizei economice.

Fiecare comunitate trebuie să își identifice nevoile reale și resursele reale și să le pună cap la cap astfel încât să dezvolte programe adecvate. 41% dintre copiii din România sunt în risc de sărăcie și excluziune socială. Aceasta nu este o cifră care a apărut acum, este o cifră despre care autoritățile știu deja și cred că lucrurile astea ar fi trebuit un pic avute în vedere poate în toamnă, când au început să crească prețurile, să se scumpească absolut totul, poate de atunci ar fi trebuit creat un plan care să răspundă nevoilor copiilor”, a declarat, pentru Radio România Actualități, Liliana Bibac-Moșneguțu, coordonatoarea programelor educaționale de la Salvați Copiii România.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol