Biserica și religia pot fi argumente suplimentare pentru a ține copiii departe de droguri și pentru a-i educa afectiv alături de familie și de școală, a declarat, la Radio România Actualități, expertul antidrog, prof. univ. dr. Cătălin Țone.
Biserica Ortodoxă Română s-a implicat acum efectiv în lupta împotriva drogurilor, caz unic la nivel international, dupa ce în această săptămână, la Biserica Parohiei Iancu Vechi‑Mătăsari din Capitală, s-a desfășurat prima conferință antidrog din România, organizată în incinta unui instituții de cult.
La discuții au participat în jur de 400 de elevi din unitățile de învățământ din zonă, iar experții antidrog, foști consumatori, dar și preoții le-au vorbit adolescenților despre cum să se ferească de pericolele majore pe care le implică traficul și consumul de subtanțe interzise, a precizat fostul șef al Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității organizate București, Cătălin Țone, în emisiunea „Serviciul de Noapte” la Radio Romănia Actualități, cu Victor Caraculacu.