Trei expoziţii de neratat toamna aceasta sunt organizate la Muzeul Naţional de Artă al României și Muzeul Municipiului Bucureşti, unde te poți relaxa urmărindu-i pe cei mai importanţi artişti români.
Organizator: Muzeul Municipiului București
Curator: Elena Olariu
Perioada desfășurării: 17 septembrie 2020 – 10 ianuarie 2021
„Cecilia Cuțescu Stork și Ligia Macovei, o relație inedită: maestru-discipol” reprezintă o expoziție-medalion, ce înfățișează legătura specială dintre cele două. Lucrările expuse exprimă frumusețe, forță și curaj, simbolizând un tip aparte de percepție a realității. Piesele de artă apar ca o reacție în fața încercărilor vieții, subliniind în mare parte o abordare analitică a universului feminin.
Organizator: Muzeul Național de Artă al României
Curator: Monica Enache
Perioada desfășurării: 24 septembrie 2020 – 21 februarie 2021
„C.D. Rosenthal. Un artist în vremea revoluției” este cea mai amplă expoziție monografică dedicată artistului Constantin Daniel Rosenthal, de la noi din țară. Expoziția este organizată cu ocazia împlinirii a 200 de ani de la nașterea celui care ne-a dăruit operele emblematice „România Revoluționară” și „România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății.”
Organizator: Muzeul Municipiului București
Curator: Radu Popica
Perioada desfășurării: 2 octombrie – 1 noiembrie 2020
„Hans Mattis-Teutsch. Sub semnul avangardei” conține 34 de lucrări de artă plastică, semnate de un artist complex. Operele expuse permit urmărirea traseului stilistic al artistului: de la peisaje postimpresioniste, cu accente simboliste, evoluând apoi sub influența „Der Blaue Reiter” spre expresionism abstract, precum și apropierea ulterioară de constructivism, evidențiată de nudurile stilizate de la începutul anilor ’30.
Sursa foto: commons.wikimedia.org


Comentariile sunt oprite pentru acest articol