26 octombrie 2021, 1:17

Fala orașului, frumosul și unicul turn al Colței

Noi, cei de astăzi, purtăm numai amintirea turnului, dar străbunii noștri îl iubeau cu pasiune, cu dragoste și nețărmurită admirație: înalt? da, cât turnul Colței; frumos? da, ca turnul Colței; statornic? da, cât va dura turnul Colței!

„La 1609, Bucureștii, care, ca și poporul românesc, au nouă suflete, încep să se întindă spre Răsărit. Îi cunoaștem limitele din secolul al XVI-lea. Acum, spre Răsărit, de la biserica de lemn a lui Colțea Clucerul, ei cresc cu mahalaua Săpunarilor și cu mahalaua Scaunelor de carne, așezate amândouă pe marginile gârliței Bucureșcioara”, scria G.I. Ionnescu-Gion în Istoria Bucurescilor.

Spătarul Mihai Cantacuzino, om umblat și cult, cum scria Constantin C. Giurescu | Sursă imagine: G.I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor

Evlaviosul Colțea și spătarul

Ctitorie a lui Mihai Cantacuzino (1640 – 1716), cunoscut în scrierile istorice ca spătarul Mihai Cantacuzino, mare stolnic și spătar al Țării Românești, biserica Colțea a păstrat numele clucerului Colțea.

Un nume „purtat de boeri, pare-se din neamul Doiceștilor, încă din secolul al XVI-lea”. Într-un hrisov domnesc din 1579, e menționat un Colțea care primește drept de stăpânire a unei moșii.

După vreo șapte decenii, la curtea domnească din București a lui Constantin Șerban printre boieri se afla un Colțea vornicul. Pe un hrisov din 1655 apare o iscălitură a unui Colțea vel Pitar care era, poate, menționa Ionnescu-Gion, fiul vornicului.

După cinci ani, acest Colțea vel Pitar apare pe un act Colțea comisul. El este clucerul, adică dregătorul care se ocupa de aprovizionarea Curții Domnești. Într-o condică bisericească, se spune despre el că era „un om foarte evlavios, cu multă râvnă dumnezeiască și cu pornire către cele sfinte”.

„Unul dintre acești Colțea din secolul al XVII-lea a făcut biserica din lemn care se afla de la «târgul de sus înainte», cum zic documentele. Ba chiar sunt documentele de la Șerban-Vodă Cantacuzino care precizează lucrul și scriu: biserica lui Colțea clucerul”, după istorisirea lui G.I. Ionnescu-Gion.

Fiul acestui Colțea clucer, Radu Colțea, a fost numit de spătarul Mihai Cantacuzino „fericitul întru pomenire Radu Colțea”.

Ionnescu-Gion explică de ce era acesta fericit întru pomenire – pentru că a contribuit, împreună cu spătarul, la construirea bisericii din piatră în locul acelei biserici din lemn, ridicată probabil, în jurul anului 1641. Documentar, însă, bisericuța lui Colțea, după numele „stăpânului locului” unde a fost construită, e atestată în anul 1658.

Turnul și spitalul | Sursă imagine: G.I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor

Mănăstirea și bolnița

Spre sfârșitul secolului al XVII-lea, cu voia lui Radu Colțea, Mihai Cantacuzino a cumpărat biserica și terenul din jurul ei și a construit acolo o mănăstire, iar în incinta acesteia a făcut primul așezământ spitalicesc din Țara Românească.

În prezentarea bisericii Colțea se dau detalii interesante. Ansamblul a fost construit între anii 1698 – 1714 și, pe lângă biserica mare, aflată în mijlocul întregului complex, erau trei capele și o bolniță „pentru tămăduirea fraților noștri cei săraci cari pătimesc de boale”.

Bolnița a fost inaugurată la 14 decembrie 1704, dată în folosință complet după doi ani – avea 24 de paturi și pavilioane separate pentru femei și bărbați.

Pe lângă biserică și spital, menționa G.I. Ionnescu-Gion, spătarul Mihai Cantacuzino a făcut „chilii pentru săraci, odăi pentru odihna străinilor, han și școală”. Școala, în slavonă și română, „a funcționat fără întrerupere” în secolul al XVIII-lea.

Turnul și biserica | Sursă imagine: G.I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor

Un turn cum nu s-a mai văzut

Odată cu biserica, Mihai Cantacuzino a dorit să se înalțe și un turn clopotniță, așa cum se obișnuia la mănăstiri, care aveau un zid de fortificație.

„Turnul acesta de pândă fusese ridicat la începutul secolului al XVIII-lea prin grija marelui spătar Mihai Cantacuzino și cu sprijinul câtorva boieri, printre care și un Colțea, luptători în oștile lui Carol al XII-lea”, scria Neagu Djuvara.

Turnul inițial se distingea prin forma lui diferită față de cele autohtone. Monumentalul turn de pază a fost construit cu ajutorul unor meșteri zidari din armata lui Carol al XII-lea al Suediei care, scria istoricul Neagu Djuvara, s-au refugiat la București și așteptau să fie repatriați după înfrângerea suferită în bătălia de la Poltava (Ucraina).

„Biserica a fost făcută înainte de 1715. La această dată s-a făcut marele zid înconjurător și s-a terminat Turnul Colței, nemurit de atunci de bucureșteni, în expresia, azi din ce în ce mai puțin întrebuințată: «înalt cât Turnul Colței»”.

Toate clădirile erau dispuse în jurul bisericii și formau un patrulater, cu o intrare prin impunătoarea arcadă a clopotniței, ce a rămas cunoscută sub numele de Turnul Colței.

Acesta avea ceasornic și o înălțime de peste 40 de metri și a fost, un timp, cea mai înaltă construcție din București și din toată Țara Românească, la vremea respectivă. Motiv pentru care a fost și turn de observație pentru incendii – i se spunea foișor.

Turnul Colței, jumătatea secolului al XIX-lea | Sursă imagine: revista Boabe de Grâu

Mahalaua Colțea, biserica și dania unui cupeț

Întreaga mahala a luat numele lui Colțea – mahalaua e menționată din secolul al XVII-lea –, apare din vremea domniei lui Gheorghe Duca în Țara Românească, între 1674 și 1678. Numele lui Colțea clucerul, care a deținut proprietăți în zonă, dat străzii, bisericii, spitalului, s-a păstrat prin veacuri.

Colțea, la fel ca alte mănăstri, a primit mai ales de la negustori „prăvălii și pivnițe, case și vii”. O însemnată danie a fost făcută la 1735 de Maxim Cupețul (n. cupeț înseamnă negustor) care a dat bisericii numeroase prăvălii în schimbul „cinstei de a fi îngropat înăuntrul bisericii”, dorință ce i-a fost împlinită.

Și s-a dus fala orașului

La cutremurul din 14 octombrie 1802, „frumosul și unicul turn al Colței”, „fala orașului”, cum scria Neagu Djuvara, „minunea Bucureștiului”, zicea dr. I. Weinberg, a fost afectat și partea de sus, cu clopotnița și ceasornicul cel mare, s-a prăbușit.

Bucureștenii au adunat bani și, în vremea domniei lui Gheorghe Bibescu (1843 – 1848), s-a reușit refacerea turnului. Clopotul însă a rămas în curtea spitalului.

Turnul Colței, așa cum a fost la început, înainte de cutremurul din 1802 | Sursă imagine: G.I. Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor

Vrednic de a fi văzut

La 1838 apărea într-un ziar o descriere și o imagine a turnului:

„Un desen de acest turn, înainte de căderea sa prin cutremur, făcut de slugerul Nicolae Otetelișenul și care ni s-a împărtășit și nouă, ne-a înlesnit ca să-l punem în litografie și să-l dăm afară la vedere și cunoștință acelor care și-au uitat sau n-au apucat să-l vadă. Socotim asemenea că nu va fi de prisos a da și niște deslușiri asupra acestui desen.

Crucea, bășica (n. obiectul de formă sferică) și pene sub stâlpii foișorului erau acoperite cu tinichea, iar celălalt acoperiș era din țiglă. La bășică, în tavanul foișorului, era tarabă cu lacăt. Foișorul pe dinăuntru era roșu; pardoseala lui era de scânduri și avea laviță împrejur”.

Cert este că frumusețea Turnului Colței i-a încântat nu doar pe bucureșteni. Ionnescu-Gion scria că un grec, „foarte deștept și mult umblat”, nota așa:

Sunt vrednice de văzut Colțea din București, San Marco din Veneția, Pecerska (Lavra Pecerska) din Kiev și clopotul din Petersburg.

Frescele și bulevardul

Dacă am crede o tradiție orală legată de acest turn, scria Neagu Djuvara, se pare că, din porunca Porții, „frescele ce împodobeau turnul Colței din București ar fi fost răzuite, întrucât reprezentau soldați în uniforme suedeze”.

În 1888, când primar era Pake (Pache) Protopopescu, turnul, care nu mai era cel construit inițial, fiind distrus de cutremure și reclădit, a fost dărâmat ca să se lărgească strada, actualul bulevard I.C.Brătianu.

În ciuda protestelor, primarul a continuat lucrările, fiindcă, scria Constantin Bacalbașa, Pake Protopopescu avea multe însușiri și era un bun administrator, un reformator, dar i-a lipsit cu desăvârșire simțul estetic.

Lapidariul de la biserica Stavropoleos din București | Credit foto: Mira Kaliani

Dr. I. Weinberg povestea:

Ceea ce nu a putut distruge cu totul cutremurul din 1802, a izbutit lipsa de iubire a trecutului a câtorva bărbați de stat – nu le voi spune numele – în 1888, când cu o frenezie demnă de o cauză mai bună, câțiva oameni au pornit o înverșunată luptă împotriva bătrânului turn.
[…]
E vechi, e urât, e mâncat de vremuri și de egrasie, trebuie să-l dărâmăm, să ne modernizăm.
[…]
Astfel încât într-o zi tristă a anului 1888, din turnul Colței nu a mai rămas decât amintirea.
[…]
Cu durere în suflet, noi, cei de astăzi, purtăm numai amintirea turnului, dar străbunii noștri îl iubeau cu pasiune, cu dragoste și nețărmurită admirație: înalt? da, cât turnul Colței; frumos? da, ca turnul Colței; statornic? da, cât va dura turnul Colței! Așa se spunea pe atunci.

În lapidariul de la biserica Stavropoleos se păstrează două console de piatră de la Turnul Colței.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.