Site icon Editia de Dimineata

Family Fest, în Herăstrău, până duminică

Un parc de distracţii, standuri special amenajate cu delicii culinare, activităţi recreative şi momente pentru întreaga familie sunt programate la Family Fest, de miercuri până duminică, în Parcul Herăstrău, intrarea Charles de Gaulle.

Din oferta Family Fest nu vor lipsi surprizele culinare pentru toate vârstele – turtă dulce, bubble wafle, gogoşi, clătite, vată pe băţ, precum şi preparate la grătar, alături de băuturi din struguri, prune, caise, piersici, vişine şi pere, spun organizatorii.

Produse tradiționale

În cadrul evenimentului va fi organizat şi un târg cu produse tradiţionale în cadrul căruia producătorii vor prezenta o gamă variată de preparate şi produse organice şi eco, tradiţionale şi naturale, de la muşchiuleţi şi brânzeturi, pastrame şi cârnaţi, dulciuri, prăjituri de casă, plăcinte şi cozonaci, până la dulceţuri şi produse apicole, băuturi tradiţionale şi vinuri autohtone, toate preparate ce conţin ingrediente sută la sută naturale.

 

Foto: Alex Bărbulescu

Exit mobile version