15 august 2020, 23:01

„Fără noroc, talentul nu face două parale!”

Din nou toamnă și iar nu-mi vine să cred goana acestui timp prin anotimpuri, de parcă ieri mă bucuram de primele adieri ale primăverii, de reîntoarcerea rândunelelor, de baladele nocturne ale greierilor. Și totuși, e octombrie, iarăși octombrie ce își poartă ciudățeniile lui pe care le știe sau nu, cum ar fi numele, october în latină, adică a opta, octo. Cândva, în vremuri străvechi, în calendarul roman, octombrie a fost a opta lună din an și de atunci a rămas cu numele, deși în calendarul pe care-l știm noi este a zecea lună din an.

Românii din vechime i-au spus Brumărel, fiind luna când cade prima brumă, cea mică; cea adevărată e luna următoare. Așa a fost atunci, acum rosturile s-au mai schimbat, cum toate se schimbă – în septembrie am găsit dimineața pe dealuri prima brumă destul de sănătoasă a acestui an.

Tot în octombrie este sau ar trebui să fie vremea când se culeg viile, dar cele mai multe au fost deja culese din septembrie. Și așa ne rămâne timp destul de trăit și de citit.

Am cutreierat prin acest octombrie în căutarea unor personaje reale. Am ales șapte oameni complet diferiți care au ceva în comun: toți au fost născuți în una din zilele lui octombrie. Despre fiecare, câteva vorbe și gânduri și întâmplări cât să le citești cu cafeaua de dimineață sau cu vinul fiert savurat la ceas de seară.

Gheorghe Țițeica | Sursa foto dreapta: Wikipedia

Gheorghe Țițeica, 4 octombrie 1873

În expunerile lui Gheorghe Țițeica, matematica apărea simplă și liniară, așa cum părea să fie profesorul însuși”, scria un alt matematician strălucit, Octav Onicescu, despre unul din renumiții lui profesori de matematică.

Cum în privința asta eu nu am norocoasă și nu am avut nici măcar un singur profesor de mate care să facă această materie să-mi fie simplă și liniară, a rămas pentru mine complicată, întortocheată și pe deasupra plictisitoare, ba chiar una de toată groaza. Amintesc de Gheorghe Țițeica și pentru că mi se pare încântător să descopăr din nou sufletul de artist ascuns într-un matematician recunoscut în întreaga lume. A iubit matematica de când era copil, a îndrăgit-o toată viață cu aceeași pasiune vie, dar a fost și un cititor înfocat de literatură și filozofie și un iubitor de muzică.

Spiru Haret, primul român cu doctorat în științe matematice la Paris, i-a fost profesor la facultatea de matematică din București. După absolvire, Gheorghe Țițeica a mers la École normale supérieure din Paris unde a obținut doctoratul și în 1899 s-a reîntors în București – în acea perioadă nimeni nu putea ajunge profesor universitar dacă nu avea studii și doctorat la o universitate din Occident.  A continuat să studieze toată viața – destul de scurtă, a murit la 65 de ani  –  și a devenit unul dintre cei mai apreciați specialiști în geometrie din lume.

Despre unul din cei mai mari matematicieni ai lumii, poți afla mai multe din acest articol.

Olga Tudorache | Sursa foto: Cinemagia

Olga Tudorache, 11 octombrie 1929

Am văzut-o de multe ori pe scenă în diferite roluri și am admirat-o mult și pentru discreția ei în ce privește viața personală. Foarte rar a acordat interviuri iar atunci când se întâmpla să vorbească dincolo de scenă – a jucat și în filme dar se considera numai actriță de teatru – a făcut-o cu eleganță și departe de România.

A debutat în 1951 și spunea, într-un interviu, că a avut noroc: „Fără noroc, talentul nu face două parale.” Una din puținele ei superstiții: să nu i se ureze succes înainte de un spectacol: „Noi, la teatru, pe vremuri, ne uram doar „merde”!” A învățat și câteva generații de studenți la Academia de Teatru și Film și povestește cu umor despre relația extraordinară pe care reușea să o aibă cu ei: „Când intrau în școală, studenților le era frică de mine, dar în trei luni îmi era frică mie de ei. Mi se suiau toți în cap, mă luau în brațe și eram „Mama Olga””.

A ajuns una din cele mai iubite actrițe din România însă cel mai bun lucru pe care l-a făcut în viața ei a fost băiatul ei. Aici poți citi integral interviul cu Doamna teatrului românesc, așa cum a numit-o publicul.

Simion Mehedinți | Sursa foto dreapta: Unirea 150

Simion Mehedinți, 19 octombrie 1868

Când a terminat liceul, era pasionat de istorie, matematică și limba latină – aparent trei materii fără vreo legătură între ele.  A obținut în 1889 o bursă de studii la Facultatea de Litere şi Filosofie unde i-a avut printre profesori pe Titu Maiorescu și Alexandru Odobescu și de la amândoi a luat tot ce a fost mai bun. De la Maiorescu, s-a ales cu pasiunea de a preda tinerilor, iar Odobescu l-a inspirat să aleagă geografia și tot el l-a recomandat pentru a obține o bursă la Paris.

Un profesor din Paris l-a sfătuit să meargă la Berlin unde „geografia era mult avansată comparativ cu ceea ce se preda la Paris”. A ajuns în Germania unde a fost cucerit de etnografie, o nouă știință pe atunci, de care a fost preocupat toată viața, la fel cum a studiat mai departe geografia, istoria, pedagogia, filosofia. În noiembrie 1900 a predat la București primul curs universitar de geografie din România acelor timpuri. A fost atunci să-l asculte și fostul lui profesor Titu Maiorescu, încântat peste măsură de elevul lui.

Om de cultură și un om demn, distins, corect, Simion Mehedinți a trăit 94 de ani – în ultimii ani ai vieții, a îndurat numeroase umilințe din partea activiștilor comuniști.

Alfred Nobel

Alfred Nobel, 21 octombrie 1833

Chimist, inventator – el este cel care a inventat dinamica motiv pentru care a fost botezat de presa vremii lui „negustorul morții” –, Alfred Nobel a rămas cunoscut pentru unul din cele mai râvnite premii din lume. Când a muncit să descopere explozibilul, invenție care l-a îmbogățit, a dorit să fie folosit în industria minieră, pentru a ușura munca oamenilor – nu s-a gândit că va fi folosit mai ales împotriva vieții, pentru a ucide oameni. A murit în 1896, la un an după ce anunțase că va înființa premiul Nobel.

A hotărât ca după moartea lui întreaga avere să fie administrată într-un fond din care să se acorde premii în fiecare an pentru o invenție deosebită în domeniul științei și pentru o persoană care se remarcă prin lupta pentru pace în lume. La moartea lui, averea lăsată a fost de 31.225.000 coroane suedeze, ceea ce azi înseamnă peste 3 milioane de euro.

Dimitrie Brândză și Grădina Botanică din București care îi poartă numele

Dimitrie Brândză, 22 octombrie 1846

Probabil cea mai cunoscută realizare a lui, cel puțin printre bucureșteni, este Grădina Botanică din București. Născut într-o așezare din Botoșani, a urmat cursurile Academiei Mihăilene de la Iași după care a mers la Paris, unde în 1869 a obținut doctoratul la terminarea studiilor la facultatea de științe naturale și la cea de medicină. A fost medic la spitalul sf. Spiridon și profesor de botanică în Iași, iar din 1864 a fost invitat să predea la catedra de științe naturale de la Universitatea din București.

În 1874, grădina botanică se afla pe terenurile palatului Șuțu, în fața Universității, ceea ce l-a determinat pe Dimitrie Brândză – aflat la conducerea Facultății de Științe, ce se ocupa și de administrarea grădinii – să solicite un teren adecvat pentru reamenajarea unei grădini botanice în București. L-a obținut după mulți ani, în 1884, când au început și lucrările de amenajare a grădini botanice din Cotroceni.

Ilarion Ciobanu | Sursa foto stânga: imdb ; dreapta: Cinemagia

Ilarion Ciobanu, 28 octombrie 1931

A avut 30 de ani când și-a făcut debutul ca actor în filmul Setea, alături de Ion Besoiu și Amza Pellea. Au urmat altele, peste 50 – a fost singurul actor român care a jucat numai în filme – în care a avut roluri principale și zeci de replici savuroase: „Apăi, dragii mei, mai că-mi vine să-mi schimb părerea despre America. Îi de mirare, dar și p-aicea sunt oameni cinstiți”, „Ce «please»?”, „Onorată doamnă, Traian Brad din Poplaca”, „După atâta trudă, Trăiene, dai de-o budă?”. Las și mărturisirea că în timp ce am scris acest articol am făcut o pauză și am revăzut cu mare plăcere unul din filmele trilogiei Ardelenii de unde am luat și aceste replici – eu vă recomand să vă faceți timp și să vă uitați și voi la unul din aceste filme, sau la toate, și să vă bucurați și voi de talentul fenomenal al lui Ilarion Ciobanu (evident, îi veți aprecia și pe ceilalți actori la fel de măreți).

În septembrie anul acesta au fost zece ani de la moartea lui – așa cum a dorit a fost incinerat și cenușa lui împrăștiată deasupra mării.

Regina Maria a României | Sursa foto: Muzeul Unirii din Alba Iulia; Credit foto: Mira Kaliani

Regina Maria a României, 29 octombrie 1875

Englezoaică după tată, de la care a primit un caracter puternic, rusoaică după mamă, de la care a moștenit o fire pasională, romantică și visătoare, Marie Alexandra Victoria s-a văzut la 16 ani căsătorită cu moștenitorul tronului României, prințul Ferdinand de Hohenzollern. Tatăl ei, unul din fiii reginei Victoria, s-a împotrivit acestei căsătorii și nici nu a fost prezent când s-a întâmplat evenimentul, în mai 1892.

Tot ceea ce a făcut regina Maria în viața ei destul de scurtă dar intensă – a trăit numai 62 de ani – a fost din pasiune: a scris cărți, a pictat, a modelat și decorat după gustul ei reședințele pe care le-a avut, a amenajat grădinile și parcurile acestora. Crescută în Anglia, a iubit caii și deseori călărea prin pădurile din Sinaia. La fel de mult a iubit călătoriile – ca regină, a avut ocazia să călătorească mult și a străbătut România, a mers în diferite țări din Europa, dar și în Statele Unite. A cucerit cu dezinvoltura ei și s-a bucurat mereu de popularitate în rândul oamenilor.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.