Urșii sunt o adevărată problemă în staţiunea Băile Tuşnad.
Primarul oraşului, Butyka Zsolt, împreună cu un grup de lucru au găsit o soluție. Primarul a explicat, într-o postare pe Facebook, că aceasta este una dintre soluţiile identificate grupul de lucru, format din voluntari, care lucrează la găsirea unor soluţii viabile privind rezolvarea problemelor create de urşi în intravilan.
Pomii fructiferi aflaţi pe domeniul public vor fi tăiaţi, pentru a nu mai reprezenta o sursă de hrană pentru urşi şi pentru a ţine aceste animale departe de oraş.
„Pe parcursul anului trecut am reuşi să inventariem şi să identificăm multe elemente care atrag urşii în oraş împotriva voinţei noastre. Încercăm să le eliminăm treptat, pentru a creşte siguranţa localnicilor şi a turiştilor. Din păcate, între aceste elemente se regăsesc pomi fructiferi de-a lungul străzilor. Dintre aceştia, am identificat 24 de bucăţi care au asigurat 70% din hrana urşilor care au vizitat oraşul în perioada de coacere a fructelor. Aceste surse de hrană nu ar trebui să fie în oraş, printre oameni. În perioada următoare vom elimina aceşti pomi fructiferi. În locul lor plantăm, desigur, alţi copaci. Cerem înţelegerea şi răbdarea locuitorilor. Această muncă inevitabilă este pentru siguranţa publică şi pentru a evita conflictele cu urşii„, se arată în postarea de pe Facebook.
Anul trecut, peste 150 de apeluri au fost înregistrate din staţiunea Băile Tuşnad.
sursa foto: covasnamedia.ro

