2 decembrie 2020, 17:48

Femeile jeleau, copiii plângeau, bărbații strigau. Erupția vulcanică a Vezuviului din anul 79, trăită și povestită de Pliniu cel Tânăr

„În spatele nostru erau nori întunecați înspăimântători, deșirați de fulgere răsucite și azvârlite puternic, deschizându-se pentru a arăta imense forme de flăcări. Peste noi a început să cadă cenușă, deși nu în cantitate mare.  

M-am uitat înapoi: o pâclă întunecată și densă s-a ivit în urma noastră, urmărindu-ne ca o revărsare de ape pe pământ și împrăștiindu-se peste tot ca un nor. 

[…] 

Apoi s-a lăsat un întuneric ce nu era ca o noapte fără lună sau una înnorată, ci mai degrabă ca o o cameră închisă și fără lumină. Puteai să auzi femei cum jeleau, copii – plângând, bărbați – țipând. 

Unii își strigau copiii, alții – părinții, alții – soții sau soțiile, încercând să se recunoască unii pe alții după vocile ce răspundeau; cineva își plângea soarta, un altul – pe cea a familiei lui. 

Mulți și-au ridicat mâinile către zei și chiar mai mulți au crezut că nu mai existau zei și că asta a fost ultima, fără de sfârșit noapte, despre care am auzit că va veni peste lume.”

Vezuviul, dezlănțuit. În 23 august, anul 79, locuitori din Pompeii, Herculaneum și alte așezări din vremea Imperiului Roman, au sărbătorit Vulcanalia, festival dedicat zeului focului, Vulcan. 

A doua zi, în 24 august, după secole de stare latentă, vârful muntelui Vezuviu, aflat în sudul Italiei, s-a dezlănțuit, aruncând în atmosferă tone de cenușă fierbinte, rocă și gaz. 

Cel puțin trei dintre prosperele orașe romane aflate în apropiere, Pompeii, Herculaneum și Stabiae, au fost distruse și peste 2000 de oameni au murit. 

Straturi de lavă, noroi, rocă vulcanică și tone de materiale topite au umplut străzile și, la puțin timp, aproape nimic nu a mai rămas de văzut și nu mai amintea că acolo, cândva, au fost comunități înfloritoare. 

Aproape 1660 de ani, mai exact până în 1738 când a fost descoperit Herculaneum, orașele au stat îngropate, într-o completă uitare. După zece ani, a fost descoperit Pompeii. 

Oraș roman ce s-a aflat la poalele muntelui Vezuviu, în Golful Napoli, nu departe de Napoli, printre cele mai vechi așezări din lume, Pompeii avea în acea perioadă în jur de 20.000 de locuitori. 

Pliniu cel Bătrân și Pliniu cel Tânăr | Sursa foto: Britannica

Două zile în iad. Erupția a durat două zile. În prima fază, a fost o ploaie de roci mici și ușoare, piatră ponce, ce a ținut aproape 18 ore, ceea ce le-a permis celor mai mulți locuitori să fugă și să-și salveze viața.

În anii 1980, au fost descoperite numeroase schelete ale unor oameni, victime ale erupției din anul 79, care au încercat să se refugieze la periferia orașului Herculaneum. 

Faptul că au fost descoperite, cel puțin până acum, în jur de 1100 de schelete, a confirmat teoria potrivit căreia cei mai mulți dintre supraviețuitori au reușit probabil să ia și câteva obiecte de preț – acest lucru se bazează pe faptul că scheletele găsite aveau bijuterii, monezi, obiecte de argint.

După această primă etapă, s-au format nori denși și fierbinți de cenușă ce s-au răspândit cu viteză, apoi s-au prăbușit și au distrus totul în calea lor prin curgerile piroclastice produse. 

Populația surprinsă încă în zonă a fost practic sufocată și incinerată. Spre finalul celei de-a doua zi, vulcanul s-a calmat și aerul era pătruns de o ceață persistență prin care soarele încerca să răzbească. 

Erupția Vezuviului, pictură din 1762 de Charles-François Grenier de Lacroix  | Sursa: Wikipedia

Cauza morții: căldura extremă. Într-un studiu finalizat și publicat în 2010, de vulcanologi și bio-antropologici, s-a indicat că principala cauză a morții celor din Pompeii și din așezările din apropiere a fost căldura extremă degajată – expunerea la un flux piroclastic de cel puțin 250 °C (poate ajunge până la 900°C), pe o distanță de zece kilometri, a fost suficientă pentru a provoca moartea imediată, chiar dacă oamenii s-au adăpostit în clădiri. 

Pompei a fost acoperit cu peste zece straturi diferite de tefra, fiind îngropat astfel la șase metri.

Erupția vulcanică a Vezuviului din anul 79, povestită de Pliniu cel Tânăr. Despre erupția vulcanică a Vezuviului din anul 79 a povestit Pliniu cel Tânăr (61 – 113), nepot din partea mamei al lui Pliniu cel Bătrân, în două scrisori scrise aproximativ după 25 de ani de la dezastrul natural. 

El a răspuns astfel dorinței prietenului său, istoricul Tacit, interesat să afle despre moartea lui Pliniu cel Bătrân. Un renumit erudit, Pliniu cel Bătrân a fost desemnat de împăratul Vespasian, bun prieten, ca ‘praefectus classis’, comandant al flotei romane.

Descoperite în secolul al XVI-lea, scrisorile lui Pliniu cel Tânăr sunt documente istorice valoroase datorită descrierii amănunțite a erupției Vezuviului din anul 79. Detaliile relatate, exacte și clare, i-a uimit pe specialiștii moderni în vulcanologie care le-au denumit erupții de tip „plinian”

Aceste erupții violente – în topul celor mai mari dezastre naturale – aruncă în aer roci fierbinți, ușoare și dure, cenușă, și formează un nor ce poate pluti ore, iar în momentul în care se prăbușește produce o curgere piroclastică, asemeni unei avalanșe, însă una ce dogorește și arde totul în jur.  

În anul 79, pe lângă Pompeii au fost distruse mai multe așezări umane, unele aflate și la 20 de kilometri de Vezuviu. 

Misenum și zona golfului Napoli în anul 79, când s-a produs una dintre erupțiile puternice ale Vezuviului. Zona neagră reprezintă norul ce s-a format și care a produs curgerea piroclastică. | Sursa: Wikipedia

Straniul nor. În zilele în care s-a produs erupția vulcanică, Pliniu cel Tânăr, atunci în vârstă de 18 ani, locuia, cu mama lui, în casa unchiului său, la Misenum.

„În ziua de 24 august, în jurul orei unu după-amiaza, mama mea i-a arătat [fratelui ei, Pliniu cel Bătrân] un nor ce apărea într-o formă și dimensiuni neobișnuite. El a stat la soare, a făcut o baie rece, și-a luat prânzul și era atunci cu cărțile lui. A cerut să i se aducă încălțăminte și s-a urcat într-un loc unde putea să aibă o vedere bună asupra fenomenului. 

Nu era clar la ce distanță față de munte se ridicase acel nor; apariția lui poate fi cel mai bine exprimată ca o umbrelă în formă conică, deoarece se ridicase ca un trunchi la o înălțime mare apoi se despicase în ramuri. Îmi imaginez deoarece a fost împinsă în sus de prima explozie și, pe măsură ce presiunea a scăzut, a rămas nesusținută, astfel că s-a extins și treptat s-a împrăștiat. Pe alocuri arăta alb, în altele, pătat și murdar, în funcție de cantitatea de sol și cenușă ce o avea.

Cunoștințele savante ale unchiului meu l-au convins că este un fenomen deosebit pentru a fi studiat mai atent și a ordonat pregătirea unui vas, spunându-mi că pot să-l însoțesc dacă doresc. I-am spus că prefer să rămân acasă să studiez ceea ce îmi dăduse el însuși de făcut.” 

Norocul este de partea celui curajos? În momentul în care era pregătit să traverseze golful Napoli pentru a observa fenomenul, Pliniu cel Bătrân a primit o veste de la o prietenă care îi cerea să o salveze atât pe ea, cât și pe alții aflați în zonă, inclusiv un senator roman, de asemenea prieten cu Pliniu, bătrânul. A pornit atunci spre Stabiae. 

În apropiere de Herculaneum, peste ei au început să cadă cenușă și piatră ponce și, un moment, se întrebase dacă ar trebui sau nu să renunțe. Cârmaciul vasului i-a cerut lui Pliniu să se întoarcă, însă el i-a replicat: „Norocul îi surâde celui curajos”, povestea mai târziu nepotul lui în prima lui scrisoare. 

În timp ce, Pliniu cel Bătrân a ajuns la Stabiae unde și-a întâlnit prietenii, Vezuviul fierbea. 

Prinși în mijlocul dezastrului aflat în plină desfășurare, Pliniu a încercat să găsească o cale de a pleca de acolo pe mare, „însă valurile erau uriașe și periculoase pentru a naviga”. Pliniu cel Bătrân a murit la Stabiae în urma intoxicării cu gazele emise de vulcan:

„Când lumina zilei s-a reîntors – la două zile după ce fusese văzut ultima oară –, corpul lui neînsuflețit a fost găsit intact și fără urmă de violență, complet îmbrăcat și arătând mai mult a om care doarme decât a om mort”, scria Pliniu cel Tânăr, în încheierea scrisorii.

Distrugerea orașelor Pompeii și Herculaneum, c. 1821, pictură de John Martin | Wikipedia

Orice eveniment produce și vești false pe care lumea le crede. Pliniu a scris despre asta. În a doua scrisoare, el a povestit ce s-a întâmplat cu el și cu mama lui. El menționa și despre „avertismentele” primite pe care nimeni nu le-a luat în seamă: 

„Cu câteva zile înainte, au fost observate mai multe zile cutremure de pământ, care nu ne-au alarmat prea mult, deoarece era un lucru destul de obișnuit în Campania”.

În noaptea de 24 spre 25 august, amintea el, „a fost atât de violent încât nu doar că a zguduit totul, ci a răsturnat totul în jurul nostru”. Atunci, a decis cu mama lui să părăsească locuința și să încerce să scape. 

A amintit cum, pe drum, a auzit oamenii care povesteau și „adăugau pericolului real și numeroase ficțiuni: unii spuneau că Misenum este pe jumătate distrus și cealaltă jumătate este în flăcări, și, cu toate că aceste povești erau false, ceilalți le credeau.”

„Întreaga lume murea cu mine și eu cu ea…” Aflați în mijlocul infernului dezlănțuit de Vezuviu, Pliniu rememora în scrisoare sentimentele și gândurile din acele momente de coșmar pe care le-a trăit și i-a scris lui Tacit:

„M-aș putea lăuda că, în acele clipe de groază, nu mi-a scăpat nici un vaiet sau strigăt de frică, dar mărturisesc că am primit o oarecare mângâiere slabă în soarta morții mele din convingerea că întreaga lume murea cu mine și eu cu ea”.

Deși nu puteau bănui ce „intenții” mai avea Vezuviu, Pliniu cel Tânăr și mama lui nu au vrut să plece din Misenum până când nu au aflat ce s-a întâmplat cu Pliniu cel Bătrân.

Muntele Vezuviu, după o schiță originală din 1756| Din lucrarea ‘Campi Phlegraei’ de Sir William Hamilton, gravură de artistul Peter Fabris

Dacă s-ar întâmpla din nou. Muntele Vezuviu, aflat în apropiere de modernul oraș Napoli, a rămas un vulcan activ, oricând fiind posibil să se manifeste – iar unii susțin că, atunci când s-ar întâmpla acest lucru, ar putea fi extrem de puternic. După anul 79, în 1631 s-a activat din nou și a avut o erupție semnificativă – însă mai puțin violentă ca cea din urmă cu 1552 de ani. 

Ziua Vezuviului. Simbolic, 24 august este Ziua Vezuviului, în amintirea erupției vulcanice din anul 79. Potrivit unor descoperiri arheologice făcute în ultimii ani, Vezuviul a erupt și înainte de acel an, la fel de agresiv, a distrus așezări umane și a luat vieți omenești. 

 

Foto Cover: ArcGIS StoryMaps


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.