DIPLOMA, singurul festival din România dedicat noii generații de artiști, arhitecți și designeri, va avea loc în perioada 8-17 octombrie, la Combinatul Fondului Plastic din București. Anul acesta, a înregistrat un număr record de peste 500 de înscrieri de la absolvenții promoției 2021, din șapte orașe: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Oradea, Brașov și Baia-Mare.
Cei mai mulți înscriși în apelul pentru expoziție sunt absolvenți de arhitectură, artă grafică, pictură și modă, însă un număr semnificativ de înscrieri au adunat și celelalte zece categorii ale festivalului:
- arhitectură de interior
- artă murală
- artă & design textil
- design de produs
- ceramică-sticlă-metal
- foto-video
- pedagogie
- sculptură
- scenografie
- urbanism.
Un comitet format din peste 40 de galeriști, artiști, manageri culturali, arhitecți, designeri, curatori și antreprenori în industriile creative va alege cele mai bune lucrări de absolvire care vor fi expuse și promovate în cadrul evenimentului DIPLOMA 2021.
Evenimentul, aflat la a VIII-a ediție, a promovat până acum mai mult de 600 de noi talente (în selecția finală a festivalului), pe care le aduce în atenția industriilor creative și a pieței de artă locale, posibililor angajatori sau colaboratori și unui public de aproximativ 10.000 de vizitatori la fiecare ediție.
Comentariile sunt oprite pentru acest articol