Site icon Editia de Dimineata

Festivalul Teatrelor Maghiare la ODEON

Începând de joi, 26 mai, se pun în vânzare biletele pentru BukFeszt, primul Festival al Teatrelor Maghiare din Bucureşti, care se desfășoară în perioada 6-12 iunie 2022.

Acesta este primul festival de teatru organizat de MASZÍN (Asociația Uniunea Teatrelor Maghiare) în colaborare cu UNITER (Uniunea Teatrală din România) din capitală, și va cuprinde 6 spectacole pentru adulți și 3 pentru copii pe parcursul a 6 zile.

Spectacolele vor fi prezentate de următoarele teatre din Transilvania: Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara, Teatrul „Szigligeti” din Oradea, Trupa „Harag György” a Teatrului de Nord din Satu Mare, Teatrul „Csíki Játékszín” din Miercurea Ciuc şi Teatrul „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc.

Spectacolele vor fi găzduite de Teatrul Odeon din Capitală (Calea Victoriei 40 – 42) şi de Opera Naţională din Bucureşti, care vor pune în vânzare biletele online, pe site-urile lor proprii, www.teatrul-odeon.ro, respectiv www.tickets.operanb.ro de unde vor putea fi achiziționate fără comision, cât și de la casele de bilete (Program Teatrul Odeon: luni – duminică, în intervalul orar 11:30 – 14:30; 15:00 – 19:00).

Spectacolele vor fi jucate în limba maghiară și supratitrate în limba română.

Program BukFeszt

Luni, 6 iunie, ora 20:00 – Opera Națională TRAGEDIA OMULUI

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara

Text în versiunea lui Silviu Purcărete și Visky András

Regia: Silviu Purcărete

Miercuri, 8 iunie, ora 10:00 – Sala Studio a Teatrului Odeon CIRCUL CARE N-A FOST

(spectacol de păpuși)

Teatrul „Szigligeti” din Oradea

Miercuri, 8 iunie, ora 18:00 – Sala Studio a Teatrului Odeon ANTIGONA

(teatru de mișcare)

Teatrul „Szigligeti” din Oradea

De Sofocle

Regia: Csaba Györfi

Joi, 9 iunie, ora 11:00 – Sala Studio a Teatrului Odeon HAINELE NOI ALE ÎMPĂRATULUI

(spectacol de păpuși)

Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timişoara

Transcriere contemporană a povestirii lui Hans Christian Andersen, adaptată pentru scenă de Parti Nagy Lajos.

Regia: Nagy Regina

Joi, 9 iunie, ora 19:00 – Sala Majestic a Teatrului Odeon SINUCIGAȘUL

Teatrul „Szigligeti” din Oradea

Regia: Botos Bálint

Vineri, 10 iunie, ora 11:00 – Sala Studio a Teatrului Odeon ELIBERATORUL VÂNTULUI

(spectacol de păpuși)

Trupa „Harag György” a Teatrului de Nord din Satu Mare

Vineri, 10 iunie, ora 19:00 – Sala Majestic a Teatrului Odeon RASPUTIN

Trupa „Harag György” a Teatrului de Nord din Satu Mare

De Szőcs Géza

Regia: Sardar Tagirovsky

Sâmbătă, 11 iunie, ora 18:00 – Sala Majestic a Teatrului Odeon ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE CUCI

Teatrul „Tomcsa Sándor” din Odorheiu Secuiesc

De Dale Wasserman după romanul „Zbor deasupra unui cuib de cuci” al lui Ken Kesey

Regia: Vladimir Anton

Duminică, 12 iunie, ora 19:00 – Sala Majestic a Teatrului Odeon RICHARD AL III-LEA

Teatrul „Csíki Játékszín” din Miercurea Ciuc

De William Shakespeare

Regia: Vladimir Anton

 

Prețul biletelor pentru reprezentațiile programate în Teatrul Odeon, Sala Majestic este de 40 de lei pentru cele de Categoria I și 20 de lei pentru cele de Categoria a II-la.

Prețul biletelor pentru reprezentațiile programate în Teatrul Odeon, Sala Studio este de 20 de lei.

Exit mobile version