Site icon Editia de Dimineata

Filmul „Spre Nord” în regia lui Mihai Mincan primește Marele Premiu şi Trofeul UCIN

Filmul „Spre Nord” în regia lui Mihai Mincan a câştigat Marele Premiu şi Trofeul Uniunii Cineaştilor la ediţia din 2024 a Galei Premiilor UCIN.

Suntem foarte recunoscători pentru acest premiu, pe care, evident, îl primim ca o apreciere a muncii noastre, partenerilor noştri, actorilor, echipei implicate. Am avut privilegiul să fim susţinuţi de peste 18 instituţii, finanţatori, parteneri naţionali şi internaţionali, să producem acest film în coproducţie cu Franţa, Grecia, Bulgaria şi Cehia, să filmăm în trei ţări, cu actori şi echipă din patru teritorii şi cinci limbi vorbite. (…) Ce ne dorim acum este să putem să continuăm, să facem filme la fel de ambiţioase şi pentru asta avem nevoie de un cadru legal care să fie raportat la industria din 2024 şi economia curentă„, a spus producătoarea Ioana Lascăr, potrivit agerpres.ro.

Filmul „Spre Nord” a mai fost recompensat cu Premiul pentru scenariu – Mihai Mincan, Premiul pentru interpretare masculină – Niko Becker, Premiul pentru montaj – Dragoş Apetri, Premiul pentru coloana sonoră – Nicolas Becker, Cyril Holtz, Benjamin Laurent.

Exit mobile version