Site icon Editia de Dimineata

First Class Cinema. Patrizia Paglieri are acum propriile signature dishes la Cineplexx. Bonus: Tom Cruise în Top Gun: Maverick

Dublu eveniment, marți seara, la Cineplexx Băneasa. O relansare a sălilor VIP prin prisma meniurilor, din ce în ce mai sofisticate, realizate prin intermediul unor signature dishes de nimeni alta decât Chef Patrizia Paglieri. Apoi, dar nu neapărat pe locul doi, avanpremiera filmului Top Gun: Maverick, de mai multe ori amânat din cauza pandemiei.

Ce motiv mai bun să vezi unul dintre cele mai așteptate filme ale anului, într-o remarcabilă densitate de vedete?    .

Mai multe vedete și influenceri au urmărit în avanpremieră mult anticipatul film de acțiune Top Gun: Maverick, marți, 24 mai, la First Class Cinema, cea mai nouă destinație de vizionare premium de la Cineplexx Băneasa.

Într-un cadru exclusivist, proiectat special să amplifice experiența de cinema, evenimentul de lansare Top Gun: Maverick de la First Class Cinema a fost prezidat de fermecătoarea Chef bucătar Patrizia Paglieri care vine cu propriile signature dishes să completeze meniurile sofisticate servite săptămânal la sălile VIP de la Cineplexx Băneasa.

Celebrități

Printre celebritățile care au acceptat invitația s-au numărat: Amalia Enache, Dan Cruceru, Dana Săvuica, Cleopatra Stratan și Eduard Sanda, Valentin și Codruța Sanfira, Lavinia Petrea, Cosmin Stan, Corina Caragea, Iulia Ionescu, Andra Marinescu, Bogdan Ciudoiu, BIBI, Chef Foa, Alexandra Ungureanu.

În plus, evenimentul a fost înnobilat de participarea distinsă a domnului Consul Dimitris Karakonstantis (Ambasada Greciei la București) și domnul Stephan Stürzer, atașat comercial al Ambasadei Austriei la București.

Cu toții au savurat delicioasele preparate ale Patriziei, s-au bucurat de noul design îndrăzneț din lounge și au fost fascinați de acrobațiile incredibile ale lui Tom Cruise din Top Gun: Maverick, urmărit în avanpremieră națională în cele două săli cochete și moderne.

„Acesta este cinematograful la care vin de mult timp. Cei de la Cineplexx sunt prietenii mei, vă dați seama că am primit cu multă fericire propunerea de a colabora. Mă bucur mult că am ocazia să combin bucătăria cu filmul într-un loc atât de frumos, iar ce au făcut oamenii aceștia la First Class Cinema arată senzațional… te simți star de cinema.”povestește Patrizia Paglieri despre proiectul ei “cinematografic”.

„Suntem extrem de bucuroși că invitația noastră a fost acceptată de o mulțime de persoane publice și formatori de opinie și le suntem recunoscători pentru recomandările și pentru entuziasmul cu care au primit noul concept de cinema-destinație.”, relatează Mădălina Panțucu, Marketing & PR Manager la Cineplexx.

 

The MAN

 Tom Cruise revine în rolul lui Pete Mitchell (Maverick) care, după mai mult de 30 de ani în armată ca unul din cei mai buni aviatori, este nevoit să se întoarcă în locul unde cariera lui a început. De această dată are misiunea de a-și pune în slujba noilor recruți abilitățile sale extraordinare de pilot de teste, chiar dacă asta înseamnă să nu avanseze în rang, așa cum ar fi meritat. „Top Gun: Maverick” are premiera pe marile ecrane din țară începând cu 27 mai.

First Class

Ca prima investiție semnificativă post pandemie a lanțului de cinematografe Cineplexx, inovația First Class Cinema este noul concept de cinema-destinație care își propune să redefinească ieșirea la film și să o transforme într-o experiență completă de vizionare la cinema.

Film nou pe marile ecrane, meniu variat și proaspăt preparat, realizat special sub supervizarea atentă a Chef-ului Patrizia Paglieri și însoțit de băuturi la alegere, personal de servire dedicat, plus design interior modern și relaxant alcătuiesc pachetul premium care să răspundă celor mai exigente dorințe.

 Programul filmului „Top Gun: Maverick” pentru întreaga săptămână la Cineplexx și First Class Cinema poate fi consultat oricând online pe site-ul www.cineplexx.ro sau pe aplicația gratuită de mobil.

Biletele pot fi achiziționate direct din cinema sau online pe www.cinemagia.ro.

 

 

Exit mobile version