Cercetătorii au descoperit noi dovezi care arată că oamenii foloseau în mod intensiv focul pentru a transforma mediul înconjurător încă de acum 50.000 de ani – mult mai devreme decât se credea până acum.
Oamenii de ştiinţă de la Institutul de Oceanologie din cadrul Academiei Chineze de Ştiinţe au analizat o carotă de sedimente vechi de 300.000 de ani extrasă din Marea Chinei de Est. Analiza arată o creştere semnificativă a folosirii focului în estul Asiei în urmă cu aproximativ 50.000 de ani, potrivit g4media.ro.
Teoria potrivit căreia oamenii ar fi început să utilizeze focul pentru a modifica mediul de viaţă acum 3.000 – 4.000 de ani este contestată prin concluzia studiului publicat în jurnalului Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS).
Cercetătorii au analizat carbonului pirogen – rămăşiţe de plante carbonizate – observând o creștere a numărului de focuri aprinse pe continentul asiatic într-o perioadă în care grupuri de Homo sapiens se dispersau pe întreg globul.
Fenomene similare fuseseră deja înregistrate în Europa, Asia de sud-est şi Australia în aceeaşi perioadă de timp, ceea ce sugerează o intensificare a utilizării focului în aceste părţi ale lumii pe măsură ce oamenii migrau din Africa spre alte regiuni.
Odată cu creșterea populației și extinderea în diferite regiuni, focul a devenit element crucial pentru prepararea hranei, protecţie şi supravieţuire în climatul glacial.
Răspândirea folosirii focului a dus probabil la alte importante progrese culturale şi tehnologice şi au modificat în mod semnificativ ecosistemele, conform lui Zhao Debo, unul dintre autorii studiului.


Comentariile sunt oprite pentru acest articol