Site icon Editia de Dimineata

Franța. 5% dintre pacienții internați în spital au un certificat verde fals. Se propun amenzi de 75.000 de euro!

O spune ministrul Sănătații, Olivier Véran: “ 5% dintre pacienții internați în spital au un certificat verde fals”

Cifrele certificatelor sanitare false sunt mari în Franța – la un moment dat,  ultima numărătoare oficială ajunsese la 200.000, dar se pare că sunt și mai mari.

Cu ocazia examinării în Adunarea Națională a proiectului de lege care instituie certificatul de vaccinare, Olivier Véran  a propus ca deținerea unui certificat fals să fie pedepsită exemplar.

”Deținerea unui certificat fals trebuie de acum pedepsită cu 5 ani de închisoare și 75.000 de euro amendă. Să prezinți un certificat (autentic) aparținând altcuiva sau să transmiți altuia un certificat ca să fie folosit în mod fraudulos va fi pedepsit cu amendă penală de 1.000 de euro, față de 135 de euro în prezent”, spune acesta.

Există însă “loc de întors”. Sau, mai precis, te poți răzgândi.

Deputații au adoptat un amendament guvernamental privind „căința”: persoanele care dețin certificate false nu vor fi sancționati dacă își administrează o primă doză de vaccin în următoarele 30 de zile după comiterea infracțiunii.

Exit mobile version