3 august 2026, 20:12

Franța expulzează o fostă directoare RT France, acuzată că a răspândit dezinformare pro-Kremlin

Autoritățile franceze au dispus expulzarea Xeniei Fedorova, fostă directoare a postului RT France și una dintre cele mai cunoscute voci pro-Kremlin din spațiul mediatic francez, pe motiv că activitatea sa reprezintă o amenințare la adresa intereselor fundamentale ale statului și contribuie la răspândirea dezinformării ruse.

Fedorova se află în arest la domiciliu de la data emiterii ordinului.

Fedorova a condus RT France până în 2022, când postul a fost interzis în Uniunea Europeană în urma invaziei ruse din Ucraina. Bruxellesul a justificat atunci interdicția prin rolul pe care instituțiile media controlate de statul rus îl aveau în răspândirea dezinformării și în susținerea agresiunii împotriva Ucrainei, conform DW.

Fedorova, o voce constantă în presa franceză după interzicerea RT

După închiderea RT France, Xenia Fedorova a rămas în Franța și și-a continuat activitatea în mass-media, devenind comentator la postul CNews și colaborând cu alte publicații și platforme media franceze. În această perioadă, autoritățile franceze susțin că ea a continuat să promoveze narațiuni favorabile Kremlinului și să difuzeze informații false despre războiul din Ucraina și despre politica europeană.

Potrivit Ministerului francez de Interne, activitatea sa nu poate fi privită doar ca exercitarea libertății de exprimare, ci ca parte a unor operațiuni de influență desfășurate în interesul statului rus.

Tensiuni mai vechi între Palatul Elysse și Fedorova

Xenia Fedorova a anunțat că va contesta în instanță ordinul de expulzare, calificând măsura drept un act de cenzură și „o încălcare deosebit de gravă a libertății de exprimare”. Avocatul ei a declarat că aceasta „este jurnalistă” și că „și-a desfășurat întotdeauna activitatea în cel mai corect mod posibil”.

Grupurile media CANAL+ și Lagardère, care dețin publicațiile și posturile unde aceasta activa, și-au exprimat, la rândul lor, sprijinul pentru jurnalistă și au criticat decizia autorităților franceze.

Tensiunile dintre Fedorova și statul francez datează încă din 2017, când președintele Emmanuel Macron a criticat-o și a sugerat că nu ar fi jurnalistă.

„Atunci când mijloacele de informare în masă răspândesc minciuni defăimătoare, ele nu mai sunt jurnaliști. Sunt instrumente de influență”, a declarat el la acea vreme. Ulterior, în iunie, Macron a fost din nou rugat să se pronunțe pe această temă și a afirmat că opinia sa nu s-a schimbat.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol